ZEOLIT MINERALUL TERAPEUTIC



RETETE SI TRATAMENTE NATURALE



                               

               Remedii Naturale cu Miere si Scortisoara
Fie că sunt folosite separat, fie că sunt folosite împreună, mierea şi scorţişoara au proprietăţi miraculoase de vindecare prin substanţele nutritive pe care le conţin: minerale, zaharuri, enzime, antioxidanţi şi acizi organici.
Iată cum le poţi folosi şi ce beneficii vei avea de pe urma lor:
Tratament antiîmbătrânire

Avem nevoie de patru linguri de miere de albine, care se amestecă cu o lingură de sorţişoară într-o cană.
Se adaugă apă caldă, nu fierbinte, pentru ca mierea să nu îşi piardă proprietăţile.
Această băutură se consumă de câte patru ori pe zi, pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Se recomandă şi pentru a reduce durerea şi inflamaţiile în cazul artritei.
Mască hrănitoare pentru păr

Dacă eşti îngrijorată de căderea părului, încearcă un remediu natural pe bază de miere, ulei de măsline şi scorţişoară.
Într-un recipient din sticlă poţi amesteca o lingură de ulei de măsline, una de scorţişoară şi una de miere.
După ce ai amestecat bine ingredientele, aplică masca la nivelul scalpului şi masează uşor, timp de 15 minute. Această mască va întări rădăcina firului de păr şi va stopa căderea lui.
Dieta perfectă

Acest tip de dietă se poate ţine până când vei ajunge la greutatea dorită. Poţi mânca legume crude sau gătite, în toată această perioadă, dar nu ai voie să consumi fructe.
Singurul ,,dulce,, care îţi este permis îl ai în combinaţia de miere cu scorţişoară. Datorită substanţelor active, atât mierea cât şi scorţişoara accelerează procesul de ardere al grăsimilor.
De asemenea, această combinaţie este excelentă pentru detoxifierea organismului datorită acizilor organici, care transformă depozitele de grăsime în energie.
Somn odihnitor

Dacă adormi greu apelează iar la combinaţia de miere cu scorţişoară, care are un efect calmant asupra organismului.
Ai putea adăuga mierea şi scorţişoara într-un pahar cu lapte dulce, pe care să îl bei cu 20 de minute înainte de culcare.
Un sistem imunitar puternic

Amestecul de miere cu scorţişoară este indicat şi pentru o imunitate scăzută datorită aportului mare de vitamine, minerale şi antioxidanţi pe care îl aduce organismului.
Această combinaţie, dacă este folosită în mod regulat, va ţine viruşii şi bacteriile la distanţă.
Pe lângă uzul intern, dacă ai luat gripă, fă un masaj cu miere şi scorţişoară pe tot corpul.
Dar înainte de a aplica scorţişoara pe piele, este indicat să faci un test. Spre deosebire de miere, scorţişoara poate provoca reacţii alergice, aşa că nu aplica această combinaţie, până nu verifici reacţia pe o zonă limitată a pielii.
Sursa www. avantaje.ro


Cultivarea plantelor medicinale


     Este foarte important sa ne obijnuim sa cultivam cat mai multe plante medicinale, nu neaparat pentru comercializarea lor ci pentru a le avea la indemana atunci cand avem nevoie. Multe ierburi si plante medicinale pot fi usor obtinute din seminte. Cultivarea unora poate fi inceputa in casa, in ghivece, fiind apoi transplantate in gradina dupa terminarea perioadei de inghet. Altora nu le place sa fie mutate si trebuie plantate acolo unde doriti sa le cresteti.
   Vestea buna este ca nu va trebuie mult spatiu pentru cultivare plantelor medicinale. Majoritatea dintre ele se dezvolta bine in ghivece suspendate, jardiniere si alte asemenea. Fie ca sunt plantate pe un strat in gradina sau intr-un ghiveci, mare lor majoritate au nevoie de o buna drenare.

Iata cateva dintre plantele pe care puteti sa le cresteti in confortul propiei case:

Aloe vera
Cumparati cateva plante mici de la un centru de gradina sau chiar din piata si tineti-le in casa pe un pervaz insorit. O bucatarie sau o sera incalzita sunt in regula, dar nu lasati plantele sa se usuce sau sa inghete. Vor muri daca temperatura ambianta scade sub 5C.
Mod de folosire: taiati una dintre frunzele mai tinere si stoarceti gelul pe taieturile sau arsurile minore. gelul se usuca si formeaza un bandaj invizibil care tine bacteriile in exterior si umezeala in interior.
Musetelul
Musetelul nemtesc, cel mai raspandit soi, este o planta anuala. Plantati semintele acolo unde planta va putea inflori, dupa ce pericolul inghetului a trecut. imprastiati semintele, acoperitile cu pamant si feriti-le de frig. Musetelul prefera un sol bine irigat, partial umbrit.
Mod de folosire: culegeti florile complet inflorite si intindeti-le pe un o panza intr-un loc cald si uscat. Ceaiul de musetel calmeaza durerile de stomac si ajuta la reducerea anexitatii.
Chimionul si chimenul
Aceste doua plante produc foarte multe seminte cu o aroma distincta de anason. Au un gust incredibil in preparatele picante sau parfumate si fac minuni pentru digestie. Ambele pot fi crescute afara, intr-un loc insorit dupa ce a trecut pericolul de inghet.
Mod de folosire: Strageti semintele la sfarsitul verii. Le puteti pisa intr-un mojar sau le puteti folosi intregi. Se folosesc atat in mancare ca si contimente cat si ca tratament in probleme digestive. Pentru tratament, adaugati o lingurita de chimion sau de chimen intr-o cana cu apa fiarta, lasati 10 minute, strecurati si beti inainte de masa.


Menta
Aceasta planta aromatica apreciaza solul umed si bogat intr-ul loc insorit sau usor umbrit. Se poate creste cu usurinta fie in ghiveci, fie in propia curte sau gradina, doar asigurati-va ca solul este bine umezit.
Mod de folosire: Folositi frunzele proaspete sau uscate in infuzii pentru tratarea racelei sau gripei. Se foloseste atat in medicina cat si in bucatarie dand o nota de prospetime si racoare limonadelor pe timp de vara.


 
GERMENII
– ALIMENTELE VIEȚII –



Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească alimentul secolului XXI

Numeroase echipe de nutriţionişti şi dieteticieni se străduiesc de mult timp să descopere „schemele ideale” de hrănire pentru omul modern. Hrana ideală ar trebui să îndeplinească niște condiţii care cu greu pot fi întrunite în acelaşi timp:

1. Să fie ieftină şi să poată fi produsă din abundenţă.
2. Să conţină întregul complex de minerale, vitamine şi alte elemente necesare vieţii.
3. Să susţină fiinţa umană din punct de vedere nervos, constituind un sprijin în lupta contra stresului care a devenit un element caracteristic al omului care locuieşte în marile metropole.
4. Să confere putere şi energie de acţiune.
5. Să nu necesite mult timp pentru a fi preparată.
6. Pe cât posibil, să prevină degenerarea şi îmbătrânirea.
Toate acestea par foarte greu de îndeplinit, producătorii din domeniul alimentar mulţumindu-se să dea răspunsuri doar la o parte dintre cerinţe, prin conserve, semipreparate sau alimente îmbogăţite cu minerale şi vitamine. Acestea pot rezolva într-o anumită măsură problema timpului, a stocării, gătirii și a prezenţei unor componente nutritive. Dar cu ce preţ? Nu mai este pentru nimeni astăzi un secret faptul că hrana conservată cu ajutorul aditivilor chimici, alimentele congelate sau preparate industrial sunt în mare parte MOARTE şi prin urmare ele nu pot să dea toată energia şi nutrienţii necesari organismului viu. Consumul îndelungat de hrană lipsită de principii vitale accentuează degenerarea, bătrâneţea şi boala... 
Totul a început în Statele Unite...
În anii 60, un medic pe atunci necunoscut, pe nume Ann Wigmore, avea să producă o revoluţie în tratamentul uneia dintre cele mai grele boli cunoscute: cancerul. Medicamentele „super-sofisticate” pe care le folosea ea nu erau altceva decât un pumn de seminţe încolţite de grâu, orz, lucernă etc. Acestea, administrate oral ori sub formă de clismă, produceau minuni, și asta nu numai în cancer, ci şi în bolile de piele, în alergii, în bolile articulare, în cazurile de îmbătrânire prematură etc. Mulţimea cazurilor vindecate a atras atenţia; mai întâi a opiniei publice, apoi a cercetătorilor, care au descoperit că seminţele, când încep să germineze, declanşează energiile vieţii, ce pot fi de un real folos în vindecarea celor mai diverse boli. Aşa a început povestea tratamentelor miraculoase cu seminţe încolţite, din care vom depăna câteva file în continuare.
Umeziţi un bob de grâu cu puţină apă şi lăsaţi-l într-un loc cald. În mai puţin de o zi apare miracolul: o întreagă uzină intră în funcţiune, producând cantităţi impresionante de substanţe bioactive. În micul bob de grâu se declanşează un incredibil flux de energie; sunt produse din abundenţă enzime, cantitatea de fosfor, magneziu, calciu şi alte minerale se triplează în câteva ore şi încep tot acum eforturile micii plante de a se dezvolta. Fiecare sămânţă conţine vitamine, minerale, proteine, grăsimi şi alte rezerve, aşteptând condiţiile de mediu propice pentru creştere; odată cu procesul germinării, prin diferite procese metabolice şi transmutaţii biologice, toate cantităţile de substanţe nutritive se modifică spectaculos. În cazul boabelor de linte, de exemplu, vitamina C este în cantităţi infime înainte de germinare. La scurt timp, însă după apariţia mlădiţei, proporţia acestei vitamine creşte spectaculos, plasând germenii de linte între cele mai valoroase surse vegetale de vitamină C. Fără îndoială că astfel de „condensatori” de energie vitală sunt capabili să impulsioneze eficient procesele de refacere pentru organism lipsit de vigoare şi energie vitală.
Faptul că germenii pot încetini sau chiar face ireversibilă îmbătrânirea poate părea exagerat. Totuşi, cercetările realizate de mai mulţi specialişti (Duck Person şi Sandy Shaw, dr. Benyiamin Frank, dr. Edward Howell şi alţii), au evidenţiat existenţa în seminţele germinate a numeroşi factori antiîmbătrânire. Este vorba în primul rând de vitaminele antioxidante, dar şi de o gamă largă de enzime, existente din abundenţă în germenii proaspeţi (aceasta nu este însă valabil în aceeaşi măsură pentru germeni uscaţi!)
Vitaminele tinereţii
În ultima vreme a apărut tot mai des noţiunea de radicali liberi, vorbindu-se despre efectele lor adverse asupra sănătăţii omului. Renumiţii radicali liberi sunt de fapt fragmente moleculare care înconjoară celulele şi pot provoca îmbătrânirea corpului. Ei sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Vitaminele A,C şi E, existente în aproape toţi germenii, inhibă formarea radicalilor liberi în corp. Un mare avantaj îl constituie faptul că, în cazul seminţelor germinate, aceste vitamine se află într-un complex echilibrat, asociate cu substanţe care le fac uşor asimilabile. 
                                                                                Enzimele
Dr. Edward Howell consideră că tinereţea depinde de cantitatea şi de puterea enzimelor din corp. Conform cercetărilor sale, lipsa enzimelor din alimentaţie provoacă perturbări grave: „[...] conduce la accelerarea îmbătrânirii, este responsabilă în mare măsură de moartea prematură și reprezintă una dintre cauzele majore ale instalării bolilor degenerative. Dar enzimele nu pot fi obţinute dintr-o hrană preparată termic, deoarece la mai mult de 60°C ele sunt în totalitate distruse. Folosirea alimentelor moarte din punct de vedere enzimatic obligă organismul să cedeze din propriile rezerve de enzime, pentru ca procesele metabolice să se desfăşoare normal. Aceasta face ca cei care consumă preponderent hrană preparată termic să fie mult mai expuşi la afecţiuni cardiovasculare, la boli ale pancreasului, la cancer şi la tulburări hormonale”.
Oamenii şi animalele domesticite sunt singurele fiinţe de pe pământ care mănâncă mâncare fără enzime naturale (gătită). Dr. Howell crede că acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii suferă de cancer şi alte boli degenerative pe care animalele sălbatice nu le fac. Procesul de îmbătrânire se accelerează şi obligă corpul să apeleze la rezervele deja împuținate de enzime metabolice. Când germenii sunt consumaţi cruzi, ei ajută atât la propria lor digestie, cât și la digerarea altor alimente. Dacă fructele şi legumele sunt mai puţin accesibile în perioada de iarnă, germenii proaspeţi pot fi obţinuţi, cu minimum de efort, oricând și de către oricine. Ei sunt adevărate concentrate naturale de enzime, fitohormoni, proteine, glucide, vitamine şi minerale.

Germenii - un medicament printre alimente
Aceste proprietăți au dus la o răspândire considerabilă a produselor şi preparatelor pe bază de germeni. În Occident, ei pot fi procuraţi cu uşurinţă din orice supermagazin. Germenii au jucat un rol de bază în răspândirea liniilor de restaurante cu autoservire în care se consumă în special salate şi, recent, au apărut chiar şi în sandviciurile produse de principalele reţele de fast-food. Există o adevărată explozie a firmelor producătoare de germeni, dar şi de aparate manuale sau automate pentru obţinerea acasă. În SUA, cercetătoarea Ann Wigmore a promovat folosirea alimentelor vii şi în special a germenilor şi a înfiinţat fundaţia care-i poartă numele. În cadrul acesteia, funcţionează un centru de sănătate renumit pentru faptul că cel puţin 50% din hrana servită celor care vin pentru tratament în cadrul acestui centru constă în germeni şi verdeţuri proaspete. Ann Wigmore însăşi s-a vindecat de colită şi artrită reumatoidă urmând un regim vegetarian bazat pe germeni, iar la vârsta de 77 de ani părul ei şi-a recăpătat culoarea naturală.
Alimentele bogate în enzime (germenii, legumele proaspete, fructele şi sucul lor) sunt cei mai importanţi factori în încetinirea ceasului îmbătrânirii. Carnea şi alte alimente gătite, grele, mai ales cele grase sau dulci, sunt deficitare în enzime. Acestea încetinesc metabolismul şi slăbesc sistemul imunitar. Alimentele vii, dimpotrivă, ajută corpul să-şi conserve enzimele vitale, stimulând metabolismul şi procesele de curăţare şi regenerare; ele au capacitatea de a întări sistemul imunitar şi ne ajută să avem o viaţă lungă şi sănătoasă. Germenii consumaţi proaspeţi sunt, fără îndoială, alimentele cele mai vii dintre cele cunoscute, fiind un element important în combaterea bolilor, deoarece declanşează procese foarte intense de dezintoxicare şi reîntinerire. În lumina acestor informaţii, fără îndoială că modul de obţinere şi de administrare a germenilor, precum şi indicaţiile lor terapeutice prezintă un maxim interes.
Cum obţinem germenii în casă?
Iată câteva metode simple de obţinere a germenilor din cereale. Seminţele pe care vrem să le punem la germinat trebuie spălate de 3 ori, pentru a elimina praful și substanţele chimice de suprafaţă. Urmează înmuierea lor: Se umple un borcan cu apă călduţă şi se lasă seminţele acoperite cu apă timp de 4-6 ore, se scurge apa şi se lasă o pauză de 12 ore. După acest interval, seminţele se pregătesc pentru germinare. Pentru aceasta, ele vor fi puse pe o tavă care va fi acoperită cu tifon, într-o caserolă sau în câteva borcane. Seminţele trebuie distribuite uniform. Germinaţia durează 2-4 zile şi se încheie atunci când lungimea germenului atinge lungimea bobului (3-5 mm). Dacă temperatura în mediul ambiant este mai ridicată, se recomandă stropirea uşoară a seminţelor cu apă, pentru a nu se usca complet. Timpul de germinare trebuie respectat cu strictețe, deoarece după 4 zile radicelele tind să se „împâslească”, formând o ţesătură, iar proporţia de substanţe active nu mai creşte, deoarece se trece la o altă fază de dezvoltare a plantei (transformarea în mlădiţe) în care vor fi implicate alte substanţe.
Administrarea germenilor
Dacă vrem să consumăm germenii în stare proaspătă, vom respecta următoarele cantităţi:
- 1 linguriţă pe zi pentru copii
- 2 linguriţe pe zi pentru adolescenţi şi bătrâni
- 1-2 linguri pentru persoanele adulte
Cel mai adesea, pentru a fi mai uşor de consumat, germenii se mărunţesc sau se macină. Pentru a obţine însă efecte mai intense de regenerare a fiinţei se poate trece la o alimentaţie vegetariană preponderent crudivoră (bazată pe alimente nepreparate termic) în care germenii sunt incluşi în cantităţi mai mari. Ei pot intra în componenţa salatelor de crudităţi, a pâinilor din cereale, a prăjiturilor, a unor sucuri şi băuturi nutritive precum şi a majorităţii mâncărurilor vegetariene. Experienţa ne va face ca în scurt timp să descoperim cele mai potrivite combinaţii de germeni, precum şi ingredientele care fac ca gustul preparatelor noastre să devină agreabil.
7 super-medicamente obţinute din seminţe germinate
1. Germenii de grâu. Sursă excelentă de proteine şi vitamine, sunt utili pentru reglarea activităţii nervoase, calmează, măresc rapid vitalitatea, înfrumuseţează pielea, elimină disfuncţiile sexuale, au efecte în afecţiunile degenerative.
2. Germenii de năut. Sunt un excelent aliment pentru bărbaţi, amplifică energia şi vigoarea, iar cantitatea mare de proteine îi face să fie foarte hrănitori. Năutul germinat este bogat în calciu, potasiu, magneziu şi vitamine.
3. Germenii de linte. Conţinutul crescut de vitamina C şi fier îi recomandă în carenţele acestor elemente; se utilizează cu succes în atrofii musculare, devitalizare, slăbiciune.
4. Germenii de varză. Sunt o bună sursă de vitamine A, C, de iod şi sulf. Sunt recomandaţi în afecţiuni respiratorii, anemii, tulburări nervoase, afecţiuni digestive, rahitism, tulburări de ciclu.
5. Germenii de lucernă. Reprezintă unul dintre cele mai hrănitoare alimente, fiind o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate şi de vitamine (A şi C). Sunt indicaţi în perioada sarcinii, în carenţele de calciu (au calciu asimilabil, nu ca cel din suplimente), în anemii şi îmbătrânire.
6. Germenii de dovleac. Binecunoscutele seminţe se transformă prin germinare în remedii concentrate pentru afecţiunile hepatice, ale prostatei şi renale. Conţin în cantităţi importante zinc, un element ce lipseşte adesea din alimentaţia modernă.
7. Germenii de floarea soarelui. Pe lângă efectele terapeutice remarcate în cazurile de anorexie, ateroscleroză şi afecţiuni respiratorii, ei sunt foarte gustoşi şi nutritivi, fiind utilizaţi la majoritatea salatelor de crudităţi şi a preparatelor cu germeni.
Dacă această prezentare nu v-a făcut încă să pregătiţi primele seminţe pentru germinare, vă dăm încă 5 motive pentru care germenii proaspeţi pot fi suplimente nutritive demne de luat în seamă.
1. Sunt ieftini. Germenii de fasole, de exemplu, cresc în volum odată cu germinarea de aproape 10 ori, simultan cu creşterea cantităţii de substanţe hrănitoare din compoziţia lor. Dintr-un kilogram de boabe de fasole puteţi obţine prin germinare o valoare nutritivă echivalentă cu cea din câteva kilograme de carne. Dacă avem în vedere preţurile celor două alimente, putem constata că folosirea germenilor este simţitor mai ieftină şi, în plus, mult mai sănătoasă! Proporţii asemănătoare putem regăsi, de altfel, şi la majoritatea germenilor de cereale şi legume. În plus, în afară de căldură, puţină apă și o tavă adecvată, germinarea nu necesită nicio investiţie suplimentară.
2. Sunt uşor de obţinut. În numai 2-3 zile, indiferent de perioada anului în care vă aflaţi, puteţi avea în propria bucătărie o sursă naturală de hrană sănătoasă, cu întregul complex de enzime, minerale şi vitamine. În special iarna sau în cazurile de lipsă a crudităţilor în alimentaţie, germenii sunt un supliment de o valoare greu de egalat.
3. Sunt un aliment complet. Accesibili oricărei vârste (de la copii mici până la bunici) ei reprezintă o sursă de proteine şi nutrienţi care dau energia necesară pentru dezvoltarea întregii fiinţe, acoperind cea mai mare parte a necesarului de vitamine esenţiale pentru organism. Un caz grăitor este folosirea în anul 1940 a germenilor de cereale ca mijloc de combatere a carenţelor alimentare şi efectelor cumplite ale foametei şi scorbutului dintr-o zonă foarte săracă a Indiei. Programul a cuprins administrarea germenilor pentru un număr de 200.000 de oameni. După 4 luni în care oamenii au fost învăţaţi să utilizeze germenii nu se mai înregistra niciun caz de scorbut, iar mortalitatea a scăzut în această perioadă cu peste 70% faţă de cazurile similare din aceeaşi zonă.
4. Germenii vindecă. De la cazurile de îmbătrânire prematură, malnutriţie, obezitate, carenţe de vitamine şi minerale până la bolile de inimă şi chiar cancer, toate pot fi tratate prin introducerea în alimentaţie a germenilor proaspeţi. Salatele de crudităţi cu germeni, sucurile din germeni, precum şi germenii ca atare determină efecte rapide de eliminare a toxinelor existente în sânge în cazul multor afecţiuni. În plus, studiile realizate în California de dr. Thelma Arthur pe mai multe sute de pacienţi au evidenţiat o creştere considerabilă a imunităţii la consumatorii consecvenţi de germeni proaspeţi faţă de persoanele cu o alimentaţie obişnuită.
5. Cresc longevitatea şi întreţin sănătatea. Prin substanţele conținute, ei încetinesc mult procesele de îmbătrânire (efect constatat în special la germenii de grâu), amplifică potenţa şi armonizează funcţia sexuală (prin aportul energetic şi prezenţa vitaminei E) și sporesc vigoarea. Aceste proprietăţi se datorează în mare măsură şi faptului că substanţele valoroase din germeni sunt foarte uşor de asimilat chiar de către un organism slăbit, îmbătrânit sau bolnav.
Din ce se obţin germenii
La început, pentru obţinerea germenilor au fost folosite mai ales boabele de cereale: grâu, orz şi ovăz. În timp însă au apărut şi germenii de leguminoase (mazăre, năut, soia, linte, fasole), de oleaginoase (floarea soarelui, dovleac), precum şi cei obţinuţi din anumite plante medicinale – schinduful este cel mai reprezentativ în acest sens. În total, în prezent sunt folosite în jur de 40 de feluri de germeni în terapie.
Ce conţin exact aceşti germeni? Dincolo de substanţele cu efecte binecunoscute (vitamine, săruri minerale, proteine), compoziţia chimică a germenilor diferitelor specii este încă un mister. Cert este că producătorii de medicamente hormonale (şi nu numai ei) au în față un câmp enorm de cercetare, pentru a cunoaşte uimitoarele proprietăţi terapeutice ale acestor embrioni de plante ce conţin substanţe cu efecte hormonale spectaculoase.
Timpul de înmuiere și germinare
Semințele, nucile, cerealele și boabele de păstăioase sunt acoperite de substanțe protectoare, numite inhibitori de enzime, care împiedică germinarea lor prematură și le asigură păstrarea nutrienților necesari creșterii. Când sunt consumate ca atare, acești inhibitori de enzime reduc absorbția unor minerale și vitamine importante, putând duce la deficiențe nutriționale sau la alte probleme de sănătate. Prin înmuierea lor prealabilă în apă, le permitem să germineze, să elibereze substanțele nutritive și să neutralizeze inhibitorii:
- Floarea soarelui: 2 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Porumb: 12 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Orez integral: 9 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
- Mei: 8 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Quinoa: 2 ore înmuiere, 1-2 zile germinare
- Hrișcă: 15 minute înmuiere, 1-2 zile germinare
- Orz: 6-8 ore înmuiere, 2 zile germinare
- Grâu: 7 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Ovăz: 8 ore înmuiere, 2-3 zile germinare
- Fasole Mung: 24 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
- Linte: 8 ore înmuiere, 12 ore germinare
- Năut: 12 ore înmuiere, 12 ore germinare
- Susan: 8 ore înmuiere, 1-2 zile germinare
- Schinduf: 8 ore înmuiere, 3-5 zile germinare
Unele nuci și semințe se lasă doar la înmuiat câteva ore, după care se pot consuma: nucile românești, nucile braziliene, migdalele, nucile pecan, macadamia, fisticul, semințele de in și de pin.
Preparate din germeni și efectele lor binefăcătoare
Din nevoia de a economisi timp, se preferă ca germenii să fie preparaţi în forme uşor de administrat şi care să conserve cât mai multe dintre proprietăţile lor ca medicamente vii. În afara cazului în care preparăm zilnic germeni pentru consum, vă recomandăm câteva metode de preparare care să favorizeze conservarea enzimelor şi a fitohormonilor, substanţe foarte sensibile la modificările mari de temperatură.
1. Maceratele în miere
Preparare: 300 g germeni zdrobiți se amestecă cu 700 g miere. Se lasă la macerat 2 săptămâni.
Administrare: se consumă 1 lingură de macerat de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.
Este un remediu excelent pentru probleme digestive și constipaţie şi de asemenea foarte indicat în procesul de reîntinerire. Este un excelent tonic şi revitalizant pentru copii, bătrâni şi convalescenţi, prezintă efecte de stimulare a creşterii şi dezvoltării armonioase la copii. Germenii pot să încetinească sau chiar să inverseze într-o anumită măsură procesul de îmbătrânire al organismului, fiind tot mai numeroase cazurile persoanelor vârstnice care şi-au recăpătat prin consumul constant de germeni unele dintre calităţile specifice maturităţii sau tinereţii. Duke Pearson, Sandy Shaw, dr. Benjamin Frank şi alţi cercetători susţin că această activitate regenerantă se datorează antioxidanţilor, unei game largi de enzime, precum şi vitaminelor antioxidante A, C, E. Acestea împiedică oxidarea grăsimilor din sânge, inhibând astfel formarea radicali liberi. Iată însă şi câteva indicaţii particulare:
- germenii de grâu în miere – sunt revitalizantul universal recomandat în special persoanelor care au nevoie de multă energie, convalescenţilor, bătrânilor şi copiilor. Se fac cure de minimum o lună, care măresc capacitatea de regenerare a organismului.
- germenii de ovăz în miere – au ca proprietate marcantă acţiunea întineritoare intensă. Sunt extrem de utili şi în tratarea afecţiunilor cardiovasculare asociate vârstei înaintate, precum şi pentru eliminarea efectelor unei alimentaţii neadecvate.
- germenii de năut în miere – sunt un revigorant masculin şi un afrodiziac remarcabil. Sunt utilizaţi de mii de ani în Orientul Mijlociu pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei, dar şi a sensibilităţii la frig şi la variaţiile climatice.
- germenii de dovleac în miere – conţin proteine și grăsimi de mare calitate, vitamina E, fosfor, fier şi zinc (un oligoelement care adesea lipseşte din dieta modernă). Sunt excelenţi ca stimulent imunitar şi reglator endocrin (este remarcabil efectul lor în cazurile de pubertate prematură, dereglarea producţiei de hormoni sexuali etc.).
2. Tinctura de germeni
Preparare: 400 g germeni se mixează cu 1 litru de alcool alimentar de 70°. Se lasă la macerat 8-10 zile, într-o sticlă bine închisă, după care se strecoară prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.
Administrare: Se consumă 1 linguriţă la un pahar cu apă, de 3 ori pe zi.
În amestec cu tinctură de echinacea şi licheni, tincturile de germeni sunt indicate pentru afecţiuni respiratorii, gripă, tuse de diverse etiologii, astm, faringită, anorexie. În acest caz, rolul tincturii de germeni este de a potenţa efectul imunostimulator al primelor două tincturi, dar şi de a stimula capacitatea naturală de regenerare a corpului.
Indicaţii speciale ale tincturilor de germeni:
- tinctura de germeni de lucernă – este un stimulent nervos puternic şi blând în acelaşi timp. Se foloseşte în cazuri de astenie, somnolenţă, depresie asociată unor boli cronice sau vârstei.
- tinctura de germeni de soia – previne apariţia tumorilor benigne la femei, în special a celor cu localizare mamară şi genitală. Mai este folosită cu succes în tratamentul hirsutismului, menopauzei premature, tulburărilor de ciclu menstrual, frigidităţii asociată insuficienţei hormonale.
- tinctura de germeni de schinduf – este un remarcabil protector al rinichilor şi al aparatului urinar pe ansamblu. Despre germenii de schinduf se spune că „purifică sângele”, motiv pentru care tinctura obţinută din aceştia este recomandată în diferitele forme de alergie, în infecţiile cronicizate, în tratarea anemiei hemolitice, dar şi în anumite forme de leucemie.
3. Loţiune pe bază de germeni (pentru uz cosmetic)
Preparare: 100 g germeni proaspeţi de soia, 20 g glicerină, 10 ml alcool 96° şi eventual o frunză de aloe se mixează bine în blender (mixer) timp de 10 minute. Apoi se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.
Administrare: Se întinde pe piele ca o cremă obişnuită, se lasă 15-30 de minute să pătrundă în straturile profunde ale pielii, după care se face un masaj uşor de 5 minute. În final, se spală faţa cu un tampon de vată înmuiat în ceai de muşeţel. Pentru regenerarea părului, 1 lingură din acest preparat se amestecă cu câteva picături de tinctură de ardei iute şi un gălbenuş. Se spală bine părul după care se clăteşte. Nu se foloseşte şampon.

Grâul germinat şi viaţa sexuală
- Numeroase studii evidenţiază faptul că adăugarea cerealelor încolţite în alimentaţie a determinat creşterea lactaţiei la femeile care alăptau, creşterea fertilităţii şi chiar eliminarea sterilităţii. Acest fapt nu este surprinzător dacă avem în vedere că grâul conţine vitamina E în cantitate mare, fiind o sursă importantă a acestei vitamine a fertilităţii. Chiar dacă grâul este una din sursele cele mai bogate de vitamina E naturală, conţinutul său de vitamina E se triplează atunci când este supus încolţirii. Și alte cereale încolţite, în special ovăzul şi secara, constituie surse excelente de vitamina E, la fel ca şi toate seminţele oleaginoase încolţite.
Poate să ajute grâul germinat la combaterea cancerului?
Dr. Thelma Arthur de la centrul de cercetare Arthur Testing Labs din Chula Vista, California, a făcut cercetări pe 200 de pacienţi bolnavi de cancer, care ţineau regimuri vegetariene şi care includeau în dietă şi seminţe germinate. Concluziile au evidenţiat creşteri semnificative ale imunităţii organismului în aproape toate cazurile. Nivelul de toxicitate al sângelui, care de obicei e mare în boli precum cancerul, a fost de asemenea mic în aproape toate cazurile.
În 1978, la Centrul de cercetări oncologice al Universităţii din Texas, SUA, dr. Charles Shaw şi dr. Chiu-na Lai au testat mai multe alimente vegetale pentru a descoperi eventualele elemente anticanceroase. Printre ele s-au aflat grâul germinat, germenii de linte și de fasole mung, precum şi morcovii şi pătrunjelul. Cu toate că morcovii şi pătrunjelul au avut într-adevăr un efect inhibant asupra substanţelor carcinogene, aceștia nu s-au dovedit nici pe departe la fel de puternici ca germenii de grâu în ceea ce priveşte acţiunea anticancerigenă. 
Împăcarea cu iarna
Sistemele terapeutice străvechi, cum sunt medicina chineză şi Ayurveda (sistemul medical indian), recomandă câţiva paşi simpli pentru a ne pune fiinţa în acord cu energiile iernii:
1. Amplificaţi căldura corporală: consum de hrană şi lichide calde, folosirea alimentelor picante, protejarea corpului prin haine călduroase, temperatură ambientală agreabilă, băi calde.
2. Folosiţi condimentele aromatice, care stimulează digestia, mai ales în cazul consumului de alimente grele. Se recomandă în special ghimbirul, cardamonul, piperul negru, boiaua de ardei, sovârful, măghiranul, cimbrul, cimbrişorul, busuiocul, muştarul.
3. Evitaţi sedentarismul (mai accentuat în acest interval).
4. Consumaţi cât mai puțină carne şi lactate.
5. Folosiţi alimentele vii (în măsura în care mai sunt încă accesibile). Fructele şi legumele păstrate peste iarnă este bine să fie consumate ca atare, neprelucrate termic, eventual sub formă de sucuri sau salate. Germenii proaspeţi, preparaţi în casă, pot constitui acum cel mai valoros şi, în acelaşi timp, cel mai ieftin supliment natural cu rol terapeutic.
Sursa: L. Gheorghe și V. Godeanu - Principii și direcții în vindecarea naturală, Ed. Kamala, 2006
 
ŢELINA – tonicul sistemului imunitar

Este uimitor de câtă popularitate se bucură legumele exotice în defavoarea unor legume precum ţelina, legumă cu tradiţie în bucătăria românească. Ignorând proprietăţile culinare şi medicinale ale acestei legume, nu puţini sunt cei care o cataloghează drept lipsită de importanţă pentru sănătate. În antichitate însă, ţelina era considerată o plantă sfântă, fiind apreciată de romani pentru însuşirile medicale deosebite, iar de chinezi pentru calitatea de a menţine agerimea şi tinereţea spiritului. Astăzi, ţelina este folosită atât în bucătărie, cât şi în medicină.
Ţelina este cunoscută din cele mai vechi timpuri mai ales pentru proprietăţile ei vindecătoare asupra sistemului nervos. De la această plantă, în prepararea remediilor naturale, se folosesc frunzele, căpăţâna şi seminţele.
Ca aliment, ţelina este foarte gustoasă. Ea poate fi folosită la salate, alături de alte legume şi carne sau peşte, sau pentru a da gust ciorbelor, contribuind totodată la echilibrarea digestiei. Ţelina este cunoscută şi pentru proprietăţile ei afrodiziace (în trecut, ea era servită mirilor… în noaptea nunţii).

Datorită proprietăţilor depurative şi diuretice, ţelina poate fi consumată în curele de slăbire, deoarece înlesneşte procesul de eliminare a toxinelor din organism şi ajută la digestie. Cercetări recente ale oamenilor de ştiinţă americani au demonstrat că uleiul esenţial de ţelină calmează sistemul nervos central şi ajută la scăderea hipertensiunii arteriale.

Raportul ideal dintre fierul şi magneziul pe care le conţin ţelina o face utilă în profilaxia bolilor canceroase.
 
De la ţelină se consumă cu precădere rădăcina, frunzele şi tulpina şi ocazional seminţele. Rădăcina de ţelină reprezintă o sursă preţioasă de acid folic, fiind recomandată, în stare crudă, femeilor care doresc să rămână însărcinate. Ţelina are un efect pozitiv şi asupra dereglărilor hormonale, ajutând la combaterea sterilităţii feminine şi la prevenirea impotenţei masculine. Grație conţinutului său bogat de vitamine: A, B, C, K, PP şi minerale Na, K, Ca, Mg, Fe, P, I, Mn, Cu, ţelina reprezintă o legumă indicată nu numai în alimentaţia zilnică, pentru întărirea sistemului imunitar, ci şi în perioadele de convalescenţă, în anemii (conţine o cantitate importantă de fier şi magneziu, necesare în tratarea stărilor de epuizare) sau în stările acute de surmenaj (conţine substanţe care atenuează hormonii stresului).

Bogate în vitamina C, frunzele de ţelină pot fi utilizate cu succes şi pentru tratamente externe în cazul degerăturilor sau al plăgilor, având proprietatea de a accelera ritmul de cicatrizare a pielii. Datorită efectelor sale depurative şi diuretice, ţelina poate fi consumată cu încredere în salate, în timpul curelor de slăbire, înlesnind procesul de eliminare a toxinelor din organism şi ajutând la digestie.

Uleiul de ţelină este indicat în tratarea diverselor infecţii urinare, a afecţiunilor renale sau în combaterea gazelor intestinale. Uleiul volatil de ţelină se extrage din seminţele plantei prin distilarea cu vapori de apă. Uleiul de ţelină stimulează pofta de mâncare şi are un efect de purificare asupra sângelui, acţionând pozitiv şi asupra tractului urinar.

Uleiul din seminţe de ţelină are multiple utilizări în parfumerie şi alimentaţie. Pentru parfumerie, se utilizează în compoziţii florale şi orientale. În produse alimentare intră în compoziţii de arome şi condimente pentru aromatizarea băuturilor alcoolice şi nealcoolice şi în condimente pentru sosuri, preparate din carne şi supe concentrate.

Sucul de rădăcină de ţelină se obţine cu ajutorul unui storcător electric. Se beau zilnic 100 ml de suc, fracţionat în 3 reprize, într-o cură de 15-20 de zile, având efecte în convalescenţă, astenie, surmenaj, nervozitate, febră, impotenţă sexuală, reumatism, gută, tuse, catar bronşic, obezitate (elimină apa din organism) şi mineralizare. Extern, se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, cancer de piele, afecţiuni oftalmice şi în gargare contra ulceraţiilor din gură.
Acest suc este un excelent depurativ, cu rol în eliminarea toxinelor la persoanele care lucrează într-un mediu poluat, la cei care consumă multă carne, aditivi alimentari sintetici, tutun şi medicamente de sinteză (se iau 10-15 linguri pe zi, în cure de 2-3 săptămâni). Se recomandă ca sucul de rădăcină să se administreze diluat cu suc de morcov (o parte ţelină şi 3 părţi morcov), obţinând o băutură cu gust plăcut, uşor asimilabilă şi cu efect terapeutic sporit. După caz, se poate amesteca suc din rădăcini cu suc din frunze de ţelină pentru a fi folosit sub formă de comprese ţinute 30-60 minute pe zone cu degerături, cancer tegumentar sau inflamaţii oculare.

În funcţie de preferinţe, sucul din rădăcini se poate combina cu:

- miere de albine, smântână şi iaurt;
- suc de tomate şi suc de lămâie;
- suc de mere şi suc de sfeclă roşie;
- suc de castraveţi şi suc de varză.

Sucul din frunze proaspete de ţelină este mult mai activ decât sucul obţinut din rădăcini. După îndepărtarea peţiolurilor, frunzele se taie mărunt, se adaugă un pahar cu apă rece, se mixează 2-3 minute, se lasă în repaus 15 minute, se strecoară şi se bea dimineaţa pe stomacul gol şi seara, într-o cură de minimum 24 zile (nu se va depăşi cantitatea de 150-200 ml suc concentrat pe zi). Are efecte deosebite atât intern (în curăţirea sângelui, reglarea hormonală şi febră), cât şi extern (în acnee juvenilă, psoriazis, eczeme alergice, vitiligo, sclerodermie, afecţiuni oftalmice). De menţionat că timp de 1-2 ore după consumul sucului nu se ia nici un alt aliment. În plus, pe toată durata curei nu se consumă carne, alimente conservate, aditivi alimentari sintetici (E-uri) şi alcool. Infuzia din frunze (1 linguriţă la 200 ml apă clocotită) se bea înainte de mese în cazul bronşitei cronice, tuse veche, răguşeală şi astm bronşic sau după mese în congestie hepatică, litiază renală şi reumatism.
Vinul tonic de ţelină. Se prepară din rădăcini bine mărunţite într-un litru de vin alb, cu adaos de miere de albine, care se lasă la macerat timp de două zile. Se obţine o băutură parfumată, cu aromă discretă de ananas, din care se consumă câte 2-3 păhărele pe zi, cu 30 minute înainte de mese. Are efecte diuretice, afrodiziace şi tonice.
Ceaiul preparat sub formă de infuzie din frunzele de ţelină are proprietăţi diuretice.

Sursa
http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/1932/Telina-leguma-regina-a-alimentatiei.html
 





3 gustari pline de proteine, care te energizeaza instantaneu
Te simti obosita si nu stii cum vei face fata unei zile pline de provocari? Iata 3 gustari care te vor energiza instantaneu!

Smoothie de capsune si banane

Ai nevoie de: 1 banana, o mana de capsune, 10 migdale, 2 linguri de apa, o cana de cuburi de gheata.
Combina toate ingredientele cu ajutorul blenderului si bucura-te de o bautura gustoasa, sanatoasa si energizanta!

Clatite cu ovaz
Ai nevoie de: 5 linguri de tarate de ovaz, 1 ou, iaurt grecesc, un praf de scortisoara si o banana. Se amesteca bine compozitia si se fac clatitele intr-o tigaie speciala. Se servesc cu banana pasata pe deasupra.

Baton proteic DIY
Ai nevoie de: 1 cana de tarate de ovaz, 1 cana de fulgi de ovaz, 2 linguri de seminte de chia, 1/2 cana de unt de arahide, 3 linguri de miere, 1/4 cana de lapte, 1-2 linguri de apa, 3 linguri de chipsuri de ciocolata.
Intr-un bol se amesteca taratele de ovaz cu fulgii si semintele de chia. Separat, se amesteca untul de arahide, laptele si mierea. Aceastea se introduc in cuptorul cu microunde si se incalzesc pret de 30 de secunde. Se amesteca apoi cu prima compozitie, dar si cu lingurile de apa. Pe o foaie de copt se intinde compozitia intr-o tava si apoi se introduce la congelator pentru 20 de minute. Se taie in felii si gata!

Sursa www.feminis.ro




5 lucruri pe care le poti face cu o banana extra-coapta
Nostalgicii isi amintesc cum puneau sus pe dulap manunchiul de banane verzi si asteptau sa se coaca. Erau banane obtinute cu multa rabdare tradusa in ore lungi de stat la coada. In concluzie, daca bananele se coceau prea tare, ultimul lucru pe care il faceai era sa le arunci.
Comunismul ne-a invatat care sunt cele 5 lucruri pe care le poti face cu o banana extra-coapta. In capitalism putem aplica aceleasi reguli cu succes, mai ales ca avem acces la mult mai multe ingrediente.

1. Smoothie cu banana si unt de arahide

Este o bautura delicioasa si racoritoare numai buna daca ai pofta de ceva dulce. Iti taie nevoia de dulce si mentine senzatia de satietate pana la urmatoarea masa principala. Ai nevoie doar de o banana extra-coapta, lapte, unt de arahide si cuburi de gheata. Este un smoothie indicat la micul dejun deoarece are destul de multe calorii.
2. Briose cu banana

O briosa dimineata la cafea sau o briosa ca desert nu strica nimanui. Din reteta urmatoare va ies 12 briose si se pastreaza bine cam vreo saptamana, acoperite, in camara sau balcon.
Ingrediente:
  •     250gr faina
  •     175gr zahar
  •     1 plic praf copt
  •     esenta de vanilie
  •     2 banane facute piure cu furculita
  •     100gr ciocolata cu lapte taiata marunt(razuita)
  •     o cana de lapte(200ml)
  •     o lingura de unt moale
  •     1 ou
 3. Inghetata de banana

Se amesteca separate ingredientele uscate si cele umede. Amestecam ingredientele uscate: faina cu praful de copt si ciocolata. In alt vas batem oul cu zahar, vanilia, laptele piureul de banana si untul si amestecam cu partea uscata.
Intre timp am incins si cuptorul. Am turnat in forme si am ornat fiecare briosa cu o feliuta de banana. Le-am lasat la foc cuminte vreo 20 minute.

Au iesit niste briose marmorate cu aroma delicioasa de banana! Delicios, rapid si simplu 

4. Masca de fata din bananaCe poti face rapid cu o banana extra-coapta? O cureti rapid si o pasezi impreuna cu o lingurita de miere. Aplica masca pe fata si gat, dar evita zona ochilor. Las-o sa actioneze timp de 15 minute si apoi clateste cu apa calduta. Iti va face tenul mai luminos si te va ajuta sa scapi de punctele grase de pe fata. 
5. Repara calcaiele crapate 
 Cand ai 2 banane extra-coapte, nu iti ramane altceva de facut decat sa le calci in picioare. Prepara o pasta din 2 banane si aplic-o pe calcaie. Las-o s actioneze cateva minute dupa care clateste-ti picioarele. In 1-2 saptamani de tratament, calcaiele tale vor fi iar fine si hidratate.

Sursa www..dietetik.ro


Cel mai puternic medicament din natură 
Este atat de eficient, incat pana si albinele il folosesc la nevoie! Iata cateva dintre calitatile propolisului, cel mai puternic medicament din natura! Propolisul este un bun cicatrizant, tocmai de aceea este deseori recomandat pentru ulcerul gastric. In plus, daca il administrezi cum trebuie, ajuta la scaderea aciditatii gastrice si grabeste procesul digestiei.
Prepara din frunze de rostopasca o infuzie in care toarna 2-3 lingurite cu sirop de propolis. Este un bun cicatrizant, care calmeaza durerile provocate de gastrita sau ulcer. Fa o cura de o luna, timp in care bea 2 cani cu infuzie pe zi.
Favorizeaza secretia de bila si protejeaza organsimul impotriva infestarii cu virusul hepatic. Ia cate 30 de picaturi de tinctura pe o bucatica de paine de 4 ori pe zi. Ai grija insa ca mucoasa stomacala sa nu fie afectata de alcoolul din compozitia tincturii! Tocmai de aceea nu trebuie sa depasesti aceasta doza.
Propolisul ajuta la intarirea peretilor vaselor capilare. Reduce fragilitatea acestora si contribuie la refacerea elasticitatii lor. 30 de picaturi de tinctura de propolis luate in fiecare dimineata, pe stomacul gol, vor reduce cantitatea de colesterol rau din sange.
In asociere cu mierea poliflora, cu efect tonic si fortifiant, propolisul este recomandat mai ales persoanelor care fac un efort fizic sustinut, cum sunt sportivii. Administrat in cure de 30 de zile, urmate de pauze de o luna si apoi reluate, contribuie la cresterea performantelor sportive. Tonifica musculatura, imbunatateste ritmul cardiac si inlatura oboseala. Acelasi efect energizant il are si asupra celor care fac un efort intelectual sustinut, a tinerilor aflati in perioada examenelor.
Din lunga lista de proprietati vindecatoare pe care le are acest produs al stupului, cea mai importanta pare a fi cea anticancerigena. Propolisul are efect antioxidant si lupta cu aceasta maladie, fiind un antitumoral recunoscut deja de catre specialisti. In special cancerul de piele gaseste in propolis si toate produsele care il au in componenta un inamic redutabil.
Sursa www.directproprietar.ro





Cenusa, remediu terapeutic vechi de milenii

• Praful fin rezultat din arderea plantelor este întrebuinţat în vindecarea unor boli, la dezinfectarea apei şi la fabricarea săpunului natural

Cenuşa vulcanică! Europa speră ca norul vulcanic să nu coboare sub 2.000 de metri, ca ameninţătoarea cenuşă să nu cadă pe pămînt. Cît de dăunător este acest praf fin venit din măruntaiele pămîntului? Medicii ne avertizează că inhalarea cenuşii vulcanice prezintă riscuri pentru sănătate. Agricultorii s-ar bucura să cadă peste culturi un pic de praf vulcanic, fiindcă, din cele mai vechi timpuri, acesta a fost un bun îngrăşămînt. Prin unele părţi ale lumii, femeile îl foloseau la spălat şi la fabricarea săpunului. Iar, în unele clinici moderne, cenuşa vulcanică este remediu terapeutic pentru afecţiuni reumatismale şi celulită. Ţăranii români au descoperit şi ei că în sobă găsesc un leac extrem de util. Să vedem care e diferenţa între cenuşile vulcanice şi cele vegetale şi ce beneficii terapeutice putem obţine de pe urma lor.

Contra cheliei şi arsurilor

Încă din antichitate, oamenii au observat că din cenuşă se pot obţine leacuri pentru diferite boli. Dar nu orice cenuşă este bună. La ţară, se foloseşte şi azi cenuşa vegetală rezultată prin arderea de coceni de porumb, paie de cereale, frunze uscate, coada-calului, urzică moartă, păpădie, teci de fasole uscată. Cenuşa diferitelor esenţe de lemn este de asemenea valoroasă ca remediu, fiind bogată în calciu şi magneziu, zinc, seleniu, sodiu şi potasiu. Lemnul de tei sau mesteacăn lasă o cenuşă bună de mestecat, deoarece ajută la îmbunătăţirea digestiei, a activităţi cerebrale, prevenirea insolaţiei şi a infarctului pe timp de arşiţă. Oamenii obişnuiau să păstreze cenuşa din vatră şi peste vară, ca s-o aibă la îndemînă la necaz, mai ales în caz de arsuri, cînd, presărată pe rană, diminua durerea şi vindeca arsura. Cea mai cunoscută şi eficientă întrebuinţare a cenuşii vegetale este ca leac pentru căderea părului şi întărirea unghiilor. Ramurile verzi de mesteacăn se pun cu un capăt în foc, iar prin capătul opus iese seva cu care se unge scalpul. Din coaja subţire, prin ardere, se obţine dohat (cenuşa vegetală), cu care se unge chelia. Femeile aveau păr strălucitor şi sănătos, fără mătreaţă, dacă la clătire adăugau în apă cenuşă din sobă. Aceeaşi cenuşă era cel mai eficient detergent pentru spălarea rufelor.

Vindecă psoriazisul

Cum folosim cenuşa vegetală în scop terapeutic? Intern, ajută în afecţiuni digestive (vărsături, diaree cronică, balonări, paraziţi intestinali), în boli cardiace (bradicardie, palpitaţii, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială), afecţiuni neuropsihice (iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie), alcoolism, hipoglicemie, paralizii, slabiciune musculară, astm bronşic. Extern, vindecă psoriazisul, micozele şi scabia, dacă se fac spălături cu suspensie din această cenuşă. Cenuşa vegetală este contraindicată în tahicardie şi constipaţie. Se recomandă cîte o jumătate de linguriţă de cenuşă în 50 ml apă, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie înmuiată în oţet, aplicate pe locurile vătămate, vindecă înţepăturile de insecte şi muşcătura de şarpe. Pentru amigdale umflate, cenuşa caldă învelită în batic se leagă la gît. Peste batic, se pune un fular de lînă. După o noapte, gîlcile se dezumflă. Durerile arsurilor trec dacă se presară pe ele cenuşă de salcie sau mesteacăn. Nu vor mai apărea nici vezicule.

Cea mai bună pastă de dinţi

Cenuşa amestecată cu apă e indicată la clătirea gurii, dacă persoana suferă de afecţiuni gingivale sau sîngerări. Mai mult, cenuşa ţine loc de pastă de dinţi, acesta fiind unul din secretele cu care oamenii din vechime reuşeau să-şi păstreze dantura pînă la vîrste înaintate. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie sînt un remediu eficient contra hemoroizilor. Cenuşa ia durerile de gută, dacă se amestecă cu seminţe de in pisate şi puţină apă caldă şi se împachetează piciorul cu celofan. Negii dispar dacă sînt tamponaţi frecvent cu leşie de frunze şi scoarţă de fag amestecată cu apă. Pentru dureri de cap, se fac băi calde de picioare cu sare şi cenuşă de lemn. Aceste băi atrag sîngele spre picioare, slăbind tensiunea de la cap. Ele au efect calmant nu numai în durerile de cap, dar şi pentru durerile de gît şi cîrcei. Previn accidentele cerebrale, în cazul în care se simte o tensiune puternică în regiunea capului. Baia de cenuşă, mai precis cu leşie obţinută după ce cenuşa a stat în apă caldă 12 ore, tratează artrita polireumatoidă. Emfizemul pulmonar se tratează şi el cu cenuşă vegetală, în cure de cîte o săptămînă pe lună. Presărată pe picioare, cenuşa din coji de nuci verzi inhibă creşterea firelor de păr, aceasta fiind una dintre cele mai vechi trucuri cosmetice ale femeilor.

Pentru hipertensiune şi hepatită

Suspensia de cenuşă vegetală se poate bea. Medicina populară foloseşte cenuşa de stejar în tratarea hipertensiunii. Într-un litru de apă clocotită se pun patru linguri de cenuşă de stejar şi se lasă o zi şi o noapte. Se strecoară prin tifon şi se bea timp de două săptămîni, cîte 3 linguri, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. După o pauză de 5 zile, cura se repetă. Prostatita se tratează cu o linguriţă de pulbere fină de cenuşă de tei, infuzată în 200 ml api clocotiti, 5-7 minute sub capac. Se bea o dată pe zi, timp de 7 zile. Dacă luăm crenguţe de vişin cu muguri, dar fără frunze, le uscăm şi le ardem pe o tavă de metal, această cenuşă amestecată cu apă clocotită şi apoi răcită, se poate trata hernia ombilicală. Se bea lichidul călduţ de trei ori pe zi, cu 20-30 minute înainte de masă. Pentru hepatită, se ard sîmburi de măsline, de struguri şi sămînţă de cînepă. Se mărunţesc rădăcini de ştevie şi rostopască, apoi se încălzesc şi acestea într-un vas de tuci pînă la carbonizare. Se mai iau şi crengi de viţă-de-vie uscate de un an şi se ard la foc înăbuşit. Toate pulberile obţinute se amestecă în proporţii egale. Pentru tratament, se ia cîte o lingură rasă din acest amestec, între mese, la trei zile. Cenuşa se amestecă cu miere sau vin roşu natural.

Băi cu leşie

Băile cu leşie sînt extraordinare pentru prevenirea şi tratarea diverselor boli. Cenuşa din lemn de stejar e bună pentru copii, dar e folositoare şi celor aflaţi în convalescenţă. Pentru ulcer varicos, se cern 500 g de cenuşă de tei sau mesteacăn şi se toarnă peste ea 5 litri de apă clocotită. Se strecoară prin trei straturi de tifon. Piciorul cu ulceraţie se ţine în leşie o jumătate de oră. Se mai pot pune comprese cu cenuşă, vreme de două ore. Pentru urticarie, de 2-3 ori pe săptămînă, corpul se spală cu decoct de cenuşă obţinută din copaci de foioase, de preferat mesteacăn. Un pahar de cenuşă se toarnă în 4 litri de apă rece, se aduce pînă la punctul de fierbere şi se ia de pe foc. Lichidul se lasă pentru limpezire timp de 24 de ore, apoi se strecoară prin vată sau prin filtrul de cafea şi se păstrează la rece. Înainte de folosire, cantitatea necesară de decoct se diluează cu apă călduţă, în proporţii egale. Pentru dureri reumatice, într-un vas emailat se amestecă părţi egale de apă şi cenuşă de mesteacăn. Se pune pe foc mic, 10-15 minute, apoi se infuzează 24 de ore. Un litru de infuzie limpezită se toarnă în cada cu apă, în care bolnavul stă 10-15 minute. După procedură, corpul trebuie frecat bine cu un prosop.

Cenuşa din coceni, leac stomacal

Pentru crampe, dureri de picioare, transpiraţie excesivă, dereglări de circulaţie sanguină, distonie vegetativ-vasculară: într-o găleată cu 6-7 l de apă caldă, se adaugă un amestec din 1/3 pahar de sare şi 2/3 pahar de cenuşă de stejar sau mesteacăn. Picioarele se introduc în galeată şi se ţin 15-20 de minute. În caz de intoxicaţie cu ciuperci, se la o linguriţă de cenuşă obţinută din pere de toamnă. Dar ingredientul din care se prepară cenuşa vegetală cea mai căutată în scop terapeutic este coceanul de porumb. Cocenii se lasă vreme de 3-4 săptămîni la uscat în spaţii aerisite. Apoi, se ard pe o tablă. Cenuşa obţinută se pune într-un litru de ţuică tare sau în alcool alimentar de 40 de grade. Se lasă să stea vreme de 16 zile, agitînd conţinutul cît mai des, după care se mai lasă 48 de ore nemişcată (pentru a se decanta) şi se filtrează. Se ia cîte o lingură de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, contra gastritei hipo-acide, a indigestiilor şi a fermentaţiilor gastro-intestinale, contra diareei şi a infecţiilor colonului. Extern, preparatul se foloseşte ca antiseptic şi antiparazitar.

Apa filtrată cu cenuşă e cea mai pură

Una dintre cele mai neaşteptate calităţi ale cenuşii este ceea de purificator. În lacurile vulcanice, este cea mai pură apă, nu trăieşte niciun microorganism, practic e apă distilată. Aceasta se datorează cenuşii vulcanice, un agent de sterilizare natural. Apa în care s-a decantat cenuşa este apă pură. Putem şi noi să obţinem acasă o astfel de apă terapeutică cu condiţia să decantăm foarte bine cenuşa vegetalp de apa de băut. În gospodărie, cu ajutorul cenuşuu se purifică şi ţuica. La fiecare litru de ţuică se adaugă 50 g cărbune de lemn. În timpul zilei, ţuica se agită puternic de 4-5 ori, apoi se lasă la limpezit 7 zile. Se filtrează printr-un strat de vată învelită în tifon. Tot datorită proprietăţilor dezinfectante, cenuşa e recomandată persoanele predispuse la transpiraţie excesivă. Se pune în încălţări un strat de pulbere fină de cenuşă şi se acoperă cu două straturi de tifon. Cenuşa absoarbe mirosurile, de aceea e un bun dezodorizant. Se pune în dulap o cutie perforată sau un săculeţ cu cenuşă. Acelaşi efect are şi cenuşa aşezată în frigider, în baie sau în debara. Cenuşa are efect circa trei săptămîni.

Împachetări în cenuşă vulcanică

Cenuşa vulcanică are şi ea întrebuinţările ei terapeutice. Împachetarea cu nămol din cenuşă vulcanică (bogată în vitamine naturale, minerale), ajută la relaxarea muşchilor, stimulează circulaţia sangvină, înlatură şi atenuează durerile de orice natură. Este un tratament ideal pentru cei care suferă de reumatism, dureri cauzate de artrită sau cei predispuşi la oboselă. De asemenea, este eficient în eliminarea celulitei. Cenuşa vulcaniă este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca sursă de purificare pentru piele, elimină toxinele şi hrăneşte pielea cu minerale. Împachetările cu nămol de cenuşă ajută pacientele să slăbească sănătos, fără urme de vergeturi. O companie japoneză care produce cosmetice se bucură de fiecare dată cînd mai erupe un vulcan, deoarece are materie primă pentru creme şi loţiuni. Firma Tengen utilizează cenuşa vulcanică în compoziţia produselor de înfrumuseţare, destinate îngrijirii pielii. Se pare că ingredientul cel mai bun este cenuşa veche de circa 400.000 de ani, sedimentată, pentru care sînt necesare săpături serioase. Dar şi bunicile noastre foloseau cenuşa din sobă pentru frumuseţe. Îşi spălau mîinile cu apă şi cenuşă, iar rezultatul era miraculos: mîinile îşi recăpătau fineţea.

Leşia care spală orice pată

Pentru rufărie se foloseşte leşia în loc de detergent. Se pune într-o găleată cenuşă de cu seara, peste ea se toarnă apă. Apa rezultată şi folosită a doua zi spală bine orice pată, ba chiar dezinfectează lenjeria. Leşiei i se verifică tăria în mod tradiţional astfel: se introduce în lichid un ou proaspăt de găină, iar dacă aceata iese la suprafaţă, leşia e tare. Dar cenuşa este ingredient de bază şi în obţinerea săpunului natural, care nu necesită fierbere. Reţeta e ştiută de femeile de la ţară şi astăzi, care folosesc grăsime, apă şi cenuşă. Cenuşa mai e folosită la sate şi ca leac contra fumatului. Se utilizează nu cenuşa vegetală, ci aceea obţinută din carbonizarea penelor de găină sau raţă, care se amestecă cu bicarbonat de sodiu. Se scoate tutunul din 3 ţigări, se amestecă cu cenuşă şi se bagă cu ajutorul acului înapoi în ţigară. Fumătorul va începe să simtă repulsie faţă de viciul său. De asemenea, cenuşa este un ingredient cu valenţe magice, fiind prezent şi în ritualurile creştine. Chiar şi metaforic, cenuşa face parte din viaţa noastră. Atunci cînd începem postul, spunem că ne punem cenuşă în cap. De fapt, acesta este simbolul umilinţei pentru a ne curăţi de păcate.

Pericolele norului din Islanda

• Componentele principale ale norului de cenuşă vulcanică sînt siliciu şi oxigenul combinate în dioxid de siliciu. Aceste particule sînt periculoase pentru ochi, pentru că pot conjunctivite. Iar persoanele care poartă lentile de contact, pot suferi leziuni dacă pătrunde cenuşa între cornee şi lentila de contact. Asupra aparatului respirator, cenuşa vulcanică îngreunează respiraţia cronicilor (astm, emfizem pulmonar, bronşită). Inhalarea acestui praf nociv poate fi prevenită simplu: evitaţi ieşirile în aer liber sau folosiţi o mască filtrantă.

Leac stomatologic

• Primăvara, cînd se taie viţa-de-vie, se adună crengile tăiate, se usucă la soare şi se ard pe o tablă sau în sobă ca să se facă cenuşă. Zece grame din acest praf se adaugă pentre un litru de vin. Vinul cu cenuşă se pune într-o sticlă care să se poată închide bine şi cu acest vin se spală pe dinţi şi se clăteşte bine gura înainte de culcare şi după mese. Leacul este foarte bun pentru afecţiuni orale: parodontoză, gingivită, carii, sîngerări.

Sfaturi practice

- Cenuşa din sobă aruncată pe ogor îl face roditor, fiind un îngrăşămînt natural deosebit.
- Presărată pe gheaţă, cenuşa ne ajută să nu alunecăm.
- Cenuşa pusă peste vegetale aflate în putrefacţie împiedică răspîndirea mirosului greu şi sufocant.
- Obiectele de aramă devin ca noi dacă sînt spălate în zeamă de varză fierbinte şi apoi frecate cu cenuşă.
- Obiectele din cositor se spală în leşie preparată din cenuşă de lemn, apoi se freacă cu făină amestecată cu sare.
- În tradiţia populară, cenuşa de mac de grădină se întrebuinţa la colorarea în verde.)




Cauzele aparitiei bolilor in medicina chineza
Cauzele aparitiei bolilor in medicina chineza:
CELE SAPTE SENTIMENTE
– Bucuria
– Furia
– Tristetea sau suferinta sufleteascã
– Ingrijorarea
– Teama si spaima
Furia afecteazã ficatul,
Bucuria duce la îmbolnãvirea inimii,
Ingrijorarea slãbeste splina,
Teama si spaima aduc prejudicii grave rinichilor,
Tristetea sau suferinta sufleteascã îmbolnãvesc plãmânii.”
“Mânia (furia) determinã miscarea energiei cãtre partea superioarã a corpului,
Bucuria încetineste circulatia energeticã,
Suferinta sufleteascã si tristetea consumã energia,
Teama si spaima o tulburã, iar
Ingrijorarea duce la stagnarea ei.”

BUCURIA

Bucuria excesivã afecteazã inima se activeazã excesiv functia de deschidere a celulelor inimii si se inhibã functia de închidere a celulelor inimii.
Bucuria încetineste circulatia energeticã.
Teama si spaima (corespund elementului apã) controleazã bucuria ( care corespunde focului). In situatia în care cineva a primit o veste foarte bunã (a reusit la un examen, a câstigat o sumã mare de bani, s.a.m.d.) se recomandã ca el sã fie speriat pentru a opri efectul bucuriei excesive. In caz contrar energia inimii va fugi cãtre exterior, ceea ce poate duce la lipsa de energie a inimii si chiar la oprirea acesteia.
Simptomele care apar în situatia unei bucurii excesive sunt:
– Palpitatii
– Insomnie
– Gândire neclarã, – Manifestãri maniace (afectarea spiritului)
– Infarct
Medicina traditionalã chinezã prezintã cele sapte sentimente: bucuria, furia, tristetea, suferinta sufleteascã, îngrijorarea, teama si spaima, specificând faptul cã excesul acestora duce la aparitia bolilor. Aceste sapte sentimente, care sunt rãspunsuri normale ale organismului la diversi stimuli (interni sau externi) nu provoacã o stare de boalã decât atunci când sunt duse la extrem.
Atunci când stimularea emotionalã este repetatã, bruscã sau exacerbatã, pragul de adaptabilitate al organismului este depãsit, fiind afectate functiile sale fiziologice. In aceastã situatie neplãcutã vor fi afectate sângele si energia organelor interne, ceea ce va duce la aparitia bolii.

FURIA

Furia afecteazã ficatul si provoacã ascensionarea energiei.
Tristetea si durerea sufleteascã (ce corespund elementului metal) controleazã furia (este asociatã elementului lemn).
Simptomele asociate sunt:
– Dureri de cap
– Ameteli
– Cresterea tensiunii
– Atac vascular cerebral
– Irascibilitate
– Eructatii
– Suspine
– Menstruatie neregulatã
Energia ficatului (lemn) atacã splina si stomacul (pãmânt). Este situatia în care energia elemntului lemn este prea puternicã si afecteazã elementul pãmânt, pe care în mod normal îl controleazã. Drept urmare vor interveni urmtoarele manifestãri:
– Insuficientã energeticã a splinei
– Energia stomacului urcã în loc sã coboare
– Sângerãri:
a) la nivelul nasului (cauzate de ascensionarea energiei stomacului)
b) în alte portiuni ale corpului (din cauza slãbirii splinei: nu mai poate sã îsi exercite functia de mentinere a sângelui în interiorul vaselor)
O altã situatie ce poate apãrea din cauza furiei este situatia în care elementul controlat (lemn) se întoarce împotriva elementului care îl controleazã (metal) Lemnul corespunde ficatului iar metalul este atasat plãmânilor. Este vorba de situatia în care ficatul se întoarce împotriva plãmânilor, ceea ce genereazã astm.
Din punct de vedere al organelor “pereche”, ficatul este organul Yin, care detine energie, iar vezica biliarã este organul Yang, ce transportã energia. Excesul de energie la nivelul ficatului va afecta vezica biliarã, ducând la incapacitatea de a lua decizii, ce este guvernatã de vezica biliarã.

TRISTETEA SI SUFERINTA SUFLETEASCA

Tristetea sau suferinta sufleteascã afecteazã plãmânii, ce corespund elementului metal.
Aceste douã sentimente slãbesc energia corpului si o dizolvã.
Sentimentul care controleazã tristetea sau suferinta sufleteascã este bucuria (focul controleazã metalul).
Simptomele cauzate de tristete sau suferinta sufleteascã sunt:
– Senzatia cã spatiul de la nivelul pieptului este prea mic
– Astm
– Plâns excesiv
– Rãceli frecvente (slãbirea energiei de apãrare)
– Probleme ale pielii
Scãderea energiei pectorale afecteazã si inima: uneori apar probleme circulatorii.

ÎNGRIJORAREA

Ingrijorarea (gândurile excesive) afecteazã splina, ce corespunde elementului pãmânt.
Ingrijorarea produce stagnarea energiei.
Sentimentul care controleazã îngrijorarea este furia (lemnul controleazã pãmântul).
Simptomele asociate sunt:
– Palpitatii
– Insuficientã energeticã a splinei
– Insuficientã sanguinã

TEAMA SI SPAIMA

Teama si spaima afecteazã rinichii, care corespund elementului apã.
Atunci când un om este speriat sau îi este teamã energia sa va coborî. Traiul în teroare este cel care slãbeste cu precãdere rinichii. Vezica urinarã este de asemenea afectatã de aceste douã sentimente. Deseori, vezica urinarã nu mai este bine controlatã.
Pãmântul (splina) controleazã apa (rinichii): îngrijorarea este cea care controleazã teama si spaima.
Teama si spaima afecteazã ficatul si vezica biliarã (ficatul corespunde lemnului, iar rinichii apei: atunci când apa este afectatã, lemnul va fi si el influentat). Vor rezulta simptome precum:
– Depresie
– Lipsa capacitãtii de decizie
– Confuzie
– Lipsa curajului
Apa (rinichii) nu mai controleazã focul (inima); de aici rezultã situatia în care focul scapã de sub control:
– Anxietate
– Incapacitatea de a se odihni.

CELE SASE SCHIMBARI CLIMATICE

Medicina traditionalã chinezã descrie cele sase “schimbãri climatice”:
– Vântul
– Frigul
– Umezeala
– Focul
– Arsita verii
– Uscãciunea
In mod obisnuit, aceste “schimbãri climatice”, cunoscute si sub denumirea de “cele sase tipuri de energii”, nu provoacã modificãri patologice în organism. Actiunea lor poate determina aparitia bolii numai atunci când schimbãrile climatice sunt bruste sau extreme, sau dacã rezistenta organismului este scãzutã. Atunci când sunt privite ca factori ce stau la baza aparitiei bolilor, aceste schimbãri climatice sunt denumite “cele sase energii perverse”.
In momentul în care produc îmbolnãvirea, “cele sase energii” invadeazã corpul, din exterior spre interior, prin piele, nas sau gurã.
Afectiunile provocate de acesti factori sunt strâns legate de schimbãrile de vreme si de mediul înconjurãtor. De aceea, ele mai sunt denumite si “boli de sezon”.

VÂNTUL
Vântul este asociat cu ficatul, lemnul, primãvara, Yang-ul. El poate invada cu usurintã corpul atunci când acesta este transpirat sau în timpul somnului.
Vântul este asociat cu miscarea si cu activitatea si poate aduce si celelalte “energii perverse” în interiorul corpului, odatã cu el. Vântul este considerat cea mai importantã “energie perversã”, fiind denumit generic ca fiind “cauza celor o sutã de afectiuni”.
Vântul disperseazã energia în sus si în exterior
– Având caracter Yang, energia vântului tinde sã urce si sã se extindã.
- Afectiunile cauzate de vânt se manifestã initial la nivelul pãrtii superioare a corpului: cap, organe de simt si piele.
Manifestãrile clinice sunt: dureri de cap, obstructie nazalã, dureri si usturimi în gât, umflarea fetei, transpiratii si sensibilitate la vânt.
Aparitie rapidã si schimbãri rapide
– Declanseazã afectiuni acute, cu evolutie rapidã, precum febra, bolile infectioase.
In naturã vântul bate în rafale si actiunea sa este caracterizatã de schimbãri rapide. Drept urmare, tulburãrile provocate de vântul patogen sunt însotite de simptome “migratoare”, modificãri bruste de stare si instalarea violentã a afectiunii. Astfel, durerile articulare ce apar se mutã, “migreazã” în corp.
Un alt exemplu îl constituie urticaria produsã de actiunea vântului, afectiune ce dã mâncãrimi ale pielii si pustule care apar si dispar pe suprafata corpului.
Creazã miscãri anormale si bruste
– Spasme, convulsii, ticuri
Posibile afectiuni
– Atac vascular cerebral
– Ceafã întepenitã cu rãcealã
Vântul este cel mai des întâlnit primãvara
Cel mai adesea vântul care apare primãvara are o putere foarte mare, el penetrând cu usurintã în interiorul corpului.

FRIGUL
Frigul, desi caracteristic iernii, poate apãrea si în alte anotimpuri.
Existã multi factori care permit frigului patogen sã invadeze corpul:
– îmbrãcãmintea prea subtire, neadecvatã temperaturii mediului ambiant,
– stationarea în ploaie (umezealã),
– bãile în lacuri pe timp geros,
– mentinerea corpului transpirat pe timp friguros.
a) Frigul este un factor patogen Yin si drept urmare el va afecta Yang-ul (energia si functiile) corpului. Frigul tulburã mecanismul homeotermiei si apar simptome de boalã caracteristice: membre reci, scaune diareice continând resturi alimentare nedigerate, mictiuni frecvente si cantitãti mari de urinã, s.a.m.d.
b) Actiunea frigului este însotitã de contractie si stagnare, având drept consecinte aparitia unor dezechilibre în mecanismul de închidere si deschidere al porilor, contractarea spasmodicã a tendoanelor si meridianelor, împiedicarea circulatiei normale a energiei si a sângelui. Drept simptome secundare pot fi mentionate: durerea, aversiunea fatã de frig, lipsa transpiratiei, posibilitatea limitatã de miscare a membrelor.
c) Frigul afecteazã cu usurintã partea inferioarã a spatelui, genunchii, articulatiile, stomacul, intestinele si ficatul.
UMEZEALA
Umezeala reprezintã tipul de energie predominantã din timpul verii târzii – acel interval dintre vara propiu-zisã si toamnã – anotimp care în China este caracterizat de ploi abundente si de cãldurã. In aceastã perioadã, umezeala patogenã invadeazã cu usurintã corpul, din cauza stationãrii prelungite în ploaie sau în zone cetoase, din cauza purtãrii unor haine ce nu permit absorbtia transpiratiei abundente.
a) Umezeala este caracterizeazã prin greutate si turbiditate crescutã a unor secretii si excretii.
Pacientii se plâng adesea de dureri de cap cu senzatia de apãsare în cap si – uneori – în tot corpul; în unele cazuri apare inflamatia dureroasã a încheieturilor.
Pe piele pot fi întâlnite leziuni supuroase sau eczeme zemuinde.
Urina este tulbure, apar scaune ce contin mucus sau chiar sânge, leucoree purulentã si cu miros întepãtor.
b) Umezeala se caracterizeazã prin vâscozitate si stagnare.
Pacientii au de obicei limba foarte încãrcatã, scaunele foarte consistente si greu de evacuat, mictiunea este dificilã.
Afectiunile care apar tind sã se prelungeascã si sunt rebele la tratament.
c) Umezeala afecteazã Yang-ul si împiedicã circulatia energiei.
Manifestãrile clinice includ senzatia de greutate în piept, distensie abdominalã, mictiune dificilã si cantitate scãzutã de urinã, evacuarea dificilã a scaunelor ce contin mucus.
Splina preferã uscãciunea si se teme de umezealã. Din acest motiv, umezeala va afecta functionarea splinei, provocând senzatia de apãsare în epigastru si în abdomen, constipatie, edeme. Toate acestea sunt consecinte ale afectãrii functiilor de transport si transformare a fluidelor în corp (asigurate de splinã).

FOCUL
Adesea, vara existã un exces de Yang (cãldurã, luminã) si drept urmare apare “focul”. El poate fi însã întâlnit si în alte anotimpuri.
Cãldura, arsita si focul sunt manifestãri de intensitate diferitã ale Yang-ului:
– Cãldura este cea mai blândã
– Arsita este o manifestare a Yang-ului ceva mai intensã decât cea a cãldurii
– Focul este forma cea mai severã a Yang-ului.
Focul este un factor patogen de naturã Yang.
– Actiunea focului este caracterizatã de ardere si deplasare spre partea superioarã.
Simptomele ce tin de deplasarea focului spre partea superioarã a corpului:
– febrã, agitatie, sete, transpiratie, ulceratii ale mucoasei bucale, dureri ale gingiilor, dureri de cap, ochi congestionati;
– dacã focul patogen atinge mintea apar: insomnii, delir, comã.
Focul (Yang) consumã fluidele (Yin) corpului: atunci când focul arde poate provoca iesirea fortatã a fluidelor cãtre exterior, provocând o deshidratare gravã.
Simptomele ce tin de consumarea fluidelor corpului:
– dorinta de a consuma multe lichide, buzele si gâtul se usucã, intervine constipatia, urina este în cantitate foarte redusã si foarte concentratã.
Focul care invadeazã corpul stârneste vântul si provoacã perturbatii ale functiilor sanguine.
1. Excesul de foc afecteazã meridianul ficatului si tendoanele, stârnind vântul în ficat.
Simptomele “arsitei care stârneste vântul”:
– febrã mare, comã, convulsii, rigidizarea gâtului, privire fixã.
2. Afectarea sângelui de cãtre foc duce la cresterea vitezei de circulatie a sângelui, iar pulsul devine foarte ridicat. In formele severe sângele este scos din vase, ducând la:
– epistaxis, hematurie, sângerãri uterine, menoragie.
Focul patogen ce stagneazã poate descompune carnea si sângele, ceea ce duce la:
– furuncule, ulceratii, abcese.

CALDURA VERII – ARSITA VERII
Arsita sau cãldura excesivã este forma predominantã de energie din timpul verii si, spre deosebire de ceilalti factori patogeni, ea nu este întâlnitã decât pe durata acestui anotimp.
Bolile pe care le provoacã sunt induse de temperaturi înalte si apar în urma expunerii excesive la soare sau stationarea pentru mai mult timp în locuri supraîncãlzite si cu ventilatie proastã.
Cãldura verii este un factor patogen de naturã Yang. Simptomele sunt:
– febra ridicatã, sete, transpiratii excesive, agitatie, puls crescut.
Cãldura verii este caracterizatã de actiune la nivelul zonelor superficiale, dispersie si consumarea lichidelor corpului.
De obicei, afecteazã capul si ochii, provocând ameteli si tulburãri de vedere.
Cãldura verii poate de asemenea sã blocheze functia de închidere a porilor, mentinându-i deschisi. In acest mod vor apare pierderi mari de fluide prin transpiratie excesivã. Va apare:
– setea, limba si gura devin uscate, urina este foarte concentratã, stare de epuizare.
Vara este adesea foarte umedã si, de aceea, cãldura patogenã este combinatã cu umezeala patogenã.
Simptome: greutate în cap, senzatia de sufocare, anorexie, epuizare, febrã si agitatie.

USCACIUNEA
Toamna este de obicei foarte uscatã în China. De aceea, uscãciunea a fost asociatã în medicina traditionalã chinezã cu acest anotimp.
Uscãciunea consumã lichidele din corp, ducând la:
– uscarea nasului, a gurii si a gâtului
– aparitia de crãpãturi ale pielii
– pierderea strãlucirii pãrului
– constipatie
– reducerea cantitãtii de urinã.
Uscãciunea afecteazã adesea plãmânul. Acesta este organul detinãtor de energie cel mai delicat. Functiile plãmânului sunt legate de împrãstierea fluidelor si de umezire. Afectarea plãmânului va duce la obstructia functiei de dispersie a fluidelor. Uneori va apare o tuse seacã, însotitã de secretii ce poartã urme de sânge.

ALTE CAUZE ALE APARITIEI BOLILOR
– Constitutie slabã
– Suprasolicitare
– Activitate sexualã excesivã
– Probleme de nutritie
– Traume fizice
– Paraziti si otrãvuri
– Tratament incorect
– Faptele neconforme cu morala

CONSTITUTIE SLABA
Constitutia depinde de:
– Sãnãtatea pãrintilor în general, si în mod particular de starea lor în momentul conceptiei viitorului copil
– Sãnãtatea mamei pe durata sarcinii
Factori ce afecteazã constitutia viitorului copil:
– Conceptia în stare de ebrietate
– Mama este prea în vârstã în momentul conceptiei
– Consumul alcoolului, tutunului sau al drogurilor pe durata sarcinii
– Suportarea unui soc pe durata sarcinii (afecteazã energia inimii fãtului)
Constitutia unei persoane este stabilitã în momentul conceptiei, dar ea poate fi modificatã si pe durata sarcinii:
– In momentul conceptiei, unirea energiei “Cerului si a Pãmântului” produce noua fiintã,
– Energia ancestralã a pãrintilor este transmisã fãtului,
– Constitutia se fixeazã în general în acest interval.
Totusi, cei care au o constitutie slabã pot sã-si modifice energia printr-un mod de viatã echilibrat, prin evitarea stress-ului si a exceselor (de muncã sau sexuale), odihnã corespunzãtoare, alimentatie corectã, practica exercitiilor de respiratie, exersarea unor sisteme de tehnici de cultivare si întãrire a interiorului (practica Qigong-ului si a Taijiquan-ului).
Constitutia slabã este indicatã prin:
– Urechi mici
– puls slab, lenes
– Limba foarte flascã, fãrã “spirit”
– Pertusis: indicã slãbiciunea dobânditã a plãmânilor

SUPRASOLICITAREA
In perioada modernã suprasolicitarea este una din cauzele comune ale aparitiei bolilor. Pentru a o contrabalansa este nevoie de schimbarea modului de viatã, de odihnã si de exercitii energetice de întãrire a interiorului.
Atunci când muncim, noi consumãm energie; în momentul odihnei sau al exersãrii tehnicilor energetice, energia noastrã creste.
In viata de zi cu zi noi consumãm energie. Esenta corporalã constituie însã baza materialã a vitalitãtii noastre pe termen lung.
Energia folositã zilnic poate fi recuperatã rapid prin odihnã, alimentatie si tehnici energetice.
Dacã suprasolicitarea este mentinutã un timp foarte îndelungat (de ordinul anilor), energia nu mai poate fi recuperatã suficient de rapid de cãtre splinã (prin procesul de digestie). In acest caz, corpul persoanelor respective va începe sã se bazeze pe esenta corporalã. In acest mod vor fi afectate fluidele corpului si va interveni o insuficientã a Yin-ului corpului. Remedierea aceastei situatii necesitã un timp îndelungat.
a) Suprasolicitare mentalã
Este foarte des întâlnitã în societãtile dezvoltate: orele lungi de stress si de suprasolicitare mentalã sunt asociate si cu dezordinea alimentatiei. Aceste lucruri afecteazã stomacul, splina si rinichii. Alimentatia neregulatã (sau mesele consumate seara târziu) pot cauza deficienta energiei stomacului sau a fluidelor stomacului.
b) Suprasolicitare fizicã
Afecteazã în principal energia splinei (splina dominã cele patru membre). Munca fizicã solicitã de asemenea un aport sanguin la nivelul tendoanelor/musculaturii ce va fi asigurat de cãtre ficat. De aceea, suprasolicitarea fizicã poate duce în timp si la afectarea sângelui ficatului.
Folosirea excesivã a unei pãrti a corpului (miscãrile de repetitie) pot cauza stagnarea energiei în acea parte. Ridicarea excesivã de greutãti poate slãbi rinichii si spatele.
Statul excesiv în picioare slãbeste de asemenea rinichii.
In scrierile clasice se mentioneazã “cele cinci suprasolicitãri”:
– Folosirea excesivã a ochilor afecteazã sângele (inima);
– Mentinerea excesivã a pozitiei culcat va slãbi energia (plãmânii);
– Sederea îndelungatã va afecta musculatura (splina);
– Statul excesiv în picioare slãbeste oasele (rinichii);
– Exercitiile fizice în exces vor afecta tendoanele (ficatul).
c) Exercitiile fizice excesive
Acestea duc la slãbirea energiei, afectând si sângele ficatului.
Ele sunt foarte nocive mai ales pentru fete pe durata pubertãtii, deoarece ulterior vor genera probleme menstruale.
Anumite tipuri de exercitii pot cauza stagnarea energiei în unele portiuni ale corpului:
Ex: Ridicarea greutãtilor – cauzeazã stagnarea energiei la nivelul pãrtii inferioare a spatelui
Ex: Alergarea – duce la stagnarea energiei la nivelul genunchilor
Ex: Tenisul – provoacã stagnarea energiei la nivelul coatelor
d) Lipsa exercitiilor
Exercitiile fizice executate periodic, într-o manierã naturalã, permit o bunã circulatie energeticã.
Lipsa exercitiilor fizice produce stagnarea energiei.
Principiul care trebuie respectat este cel al evitãrii excesului cât si a insuficientei.
Anumite exercitii fizice (Qigong, Taijiquan) sunt apreciate atât pentru exersarea corpului cât si pentru producerea energiei.

ACTIVITATE SEXUALA EXCESIVA
Activitatea sexualã excesivã slãbeste esenta rinichilor, în special la bãrbati.
Fluidele sexuale masculine sunt manifestarea esentei rinichilor: de aceea pierderea acestor fluide duce la slãbirea temporarã a esentei rinichilor.
Fluidele sexuale feminine tin mai mult de Jingye (fluidele corpului mai dense, ce circulã prin interiorul corpului).
Fluidele sexuale sunt sustinute de cãtre esenta dobânditã si în mod normal ea nu slãbeste. Dar dacã activitatea sexualã este excesivã, corpul nu va avea timp pentru a reface esenta dobânditã.
Simptomele excesului în viata sexualã sunt:
– Obosealã evidentã
– Aparitia ocazionalã a ametelilor
– Vedere neclarã
– Dureri ale spatelui, în zona inferioarã a acestuia
– Slãbiciunea genunchilor
– Urinare frecventã
Din punct de vedere al anotimpurilor se considerã cã viata sexualã poate fi un pic mai intensã pe durata primãverii si ar trebui sã fie ceva mai retinutã pe durata iernii.
Pe durata tratamentului problemelor sexuale se recomandã reducerea vietii sexuale.
Esenta rinichilor slãbeste
a) la bãrbati: din cauza excesului vietii sexuale
b) la femei: din cauza nasterilor repetate.
Lipsa vietii sexuale poate fi una din cauzele aparitiei bolilor.
Dorinta sexualã este o mãsurã a energiei (Yang-ului) rinichilor.
Insuficienta energiei (Yang-ului) rinichilor duce la lipsa libido-ului.
Insuficienta esentei (Yin-ului) rinichilor provoacã interes excesiv fatã de viata sexualã, însotit de lipsa capacitãtii de finalizare, vise erotice (în special la femei) si emisie seminalã nocturnã (la bãrbati).
Alte cauze ale unei vieti sexuale neîmplinite: lipsa armoniei în cuplu, probleme sufletesti, lipsa fericirii, stress-ul.

PROBLEME DE NUTRITIE
Alimentatia incorectã este una din principalele cauze ale aparitiei bolilor.
a) Supraalimentatia si malnutritia
Cantitatea de hranã consumatã trebuie sã fie adaptatã nevoilor organismului. Dacã aportul de hranã este fie exagerat, fie insuficient, el poate cauza îmbolnãvirea.
Consumul exagerat de alimente – când este depãsit necesarul de elemente nutritive vor fi afectate splina si stomacul, se va acumula flegma si vor stagna elementele nutritive în interiorul corpului. Vor apãrea urmãtoarele simptome: eructatii însotite de regurgitãri, dureri în epigastru si în tot abdomenul, diaree, vãrsãturi.
Subalimentarea – duce la imposibilitatea creãrii bazei necesare pentru producerea sângelui si a energiei. Dupã un timp se ajunge la diminuarea energiei de apãrare.
Incercarea de a slãbi prin “înfometare” duce la slãbirea energiei splinei. Din cauza faptului cã splina nu mai are o functionare foarte bunã, ea nu va mai putea sã-si exercite cu succes functiile de transport si de transformare a fluidelor, ceea ce va provoca stagnarea acestora si cresterea în greutate.
b) Consumul preferential al unui singur tip de alimente
Necesitãtile organismului pot fi satisfãcute doar atunci când acesta primeste o alimentatie echilibratã. Consumul unui singur tip de alimente poate duce la malnutritie sau la alte boli.
De exemplu, populatiile care se hrãnesc în exclusivitate cu orez decorticat prezintã o frecvenyã ridicatã a bolii beri-beri.
Locuitorii teritoriilor unde apa nu are iod în cantitate corespunzãtoare suferã de tulburãri ale glandei tiroide.
Excesul de vegetale crude, de salate sau de fructe slãbeste energia splinei, ele fiind contraindicate persoanelor ce au o slãbiciune a acesteia.
Când în alimentatie predominã hrana rece va fi slãbitã energia splinei putându-se dezvolta rãceala si umezeala interioarã. Simptomele caracteristice acestei situatii sunt: dureri abdominale si diaree.
Alimentele extrem de fierbinti vor duce la eliberarea cãtre exterior a energiei vitale, afectând energia si sângele corpului.
Cãldura excesivã, în special cea provenitã din fumat si din consumul bãuturilor alcoolice, va consuma Yin-ul (fluidele) corpului, provocând uneori chiar si stagnarea sângelui.
De asemenea, consumul exagerat de dulciuri sau fãinoase, grãsimi, produce cãldurã umedã în corp, cauzând stagnarea energiei si a sângelui.
Simptome: senzatia de greutate în piept, ameteli, hemoroizi sângerânzi, furuncule.
Dacã mâncarea este limitatã doar la câteva feluri, energia internã va avea de suferit.
Gustul picant este absorbit de cãtre plãmâni. Energia din mâncarea condimentatã este usor absorbitã prin canalul plãmânului.
Dacã mâncarea este condimentatã într-o manierã moderatã atunci fiziologia aparatului respirator va fi îmbunãtãtitã.
Excesul de condimente va afecta însã energia plãmânilor.
Gustul amar este legat de inimã, de sânge si de fluidele corpului (Jingye). Excesul de alimente amare va creste focul de la nivelul inimii, conducând la consumul fluidelor.
Gustul sãrat influenteazã rinichii si oasele. Persoanele ce au probleme cu oasele sau cu rinichii nu vor avea voie sã consume decât alimente ce sunt usor sãrate.
Gustul acru guverneazã ficatul si tendoanele. Excesul alimentelor acre va afecta ficatul, provocând rigidizarea tendoanelor si a articulatiilor.
Gustul dulce corespunde splinei si musculaturii. Persoanele ce suferã de afectiuni ale stomacului si ale splinei vor consuma cât mai putine dulciuri.
c) Consumul de mâncare alteratã, toxicã sau în conditii neigienice
Aceste situatii vor duce la afectarea splinei si a stomacului. Semne clinice: greturi, vãrsãturi, diaree, dureri în epigastru si abdomen.

TRAUME FIZICE
Traumele fizice cauzeazã stagnarea sângelui si a energiei.
Traumele usoare duc la stagnarea energiei, în timp ce traumele grave produc stagnarea sângelui.
In general, în cazul traumelor se observã afectarea regiunilor musculare însotitã de dureri, sângerãri, lezarea tendoanelor si în unele cazuri grave chiar si a organelor interne, fracturarea oaselor, dislocarea articulatiilor, s.a.m.d.
Un pericol foarte mare îl constituie invadarea corpului, prin portiunile rãnite, a energiilor patogene, ceea ce în unele cazuri poate duce chiar la comã sau convulsii.

PARAZITI SI OTRAVURI
Infestarea cu paraziti este foarte des întâlnitã la copii.
Factorii care contribuie la infestare: hranã insuficientã, consumul excesiv de grãsimi si de dulciuri, ce conduc la cresterea umezelii (ce este mediul perfect pentru paraziti sau pentru ciuperci).

TRATAMENTUL INCORECT
Tratamentul incorect poate duce la agravarea unei afectiuni.
De exemplu: folosirea unei proceduri ce tonificã Yang-ul (energia) în situatia în care ar trebui de fapt sã întãreascã Yin-ul.
Un alt exemplu îl constituie (întãrirea Yin-ului) cresterea umezelii atunci când în organism existã retentie de apã.

FAPTELE NECONFORME CU MORALA (conform teroriei din Qigong)
Qigong-ul pune un foarte mare accent pe moralã. Se spune mereu:
“Pune morala pe primul loc”
sau:
“Morala ridicatã, nivel avansat în practicã”.
Morala nu are însã legãturã numai cu nivelul practicantului de tehnici energetice, ci si cu sãnãtatea noastrã. Atunci când noi punem accentul pe moralã, când facem fapte bune, când acceptãm numai gânduri pozitive, când rostim numai adevãrul, intrãm în rezonantã cu un câmp pozitiv foarte puternic aflat în Univers.
Aceastã rezonantã apare la nivelul câmpului constiintei noastre (Yin), dar se va regãsi si la nivelul componentelor materiale (Yang), al corpului.
In cazul în care noi suntem obisnuiti cu “minciuna necesarã”, spunând lucruri care nu sunt reale, dar a cãror rostire o considerãm necesarã celor cu care ne întâlnim, atunci când acceptãm gânduri urâte despre cei din jurul nostru, în momentele în care cu voia sau fãrã voia noastrã facem fapte rele, noi declansãm un mecanism ce duce la umplerea câmpului nostru (al constiintei dar si al corpului) cu semnale care ne vor perturba normalitatea. In timp vor apãrea tensiuni la nivelul constiintei, vor fi afectate diferite pãrti ale corpului ce au legãturã cu locurile în care se aflã semnalele de nemultumire ale celor pe care i-am afectat.
O persoanã moralã este o persoanã sincerã, fericitã, sãnãtoasã. In interiorul sãu nu existã tensiuni, nu existã blocaje. Atunci când ne putem deschide fatã de toate persoanele cu care ne întâlnim, atunci când nouã, dar si lor, le va fãcea plãcere sã ne întâlnim, momentul întâlnirii va duce la crearea unui câmp nou (obtinut din rezonanta câmpurilor individuale). Acest nou câmp va avea mai multã putere decât câmpurile individuale si va influenta pozitiv persoanele ce fac parte din el.
Medicina traditionalã chinezã foloseste mecanismul descris de teoria Yin – Yang:
“In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul,
Yang-ul este cel care activeazã Yin-ul.”
Câmpul are caracter Yin. Noul câmp obtinut prin rezonanta a douã sau mai multe câmpuri, ce au aceleasi caracteristici (aceeasi parametri), va produce în timp modificãri la nivelul Yang-ului, al structurii materiale.
Persoanele cu o moralã avansatã vor intra cu usurintã în rezonantã cu alte persoane ce pun accentul pe moralã, pe când cei care nu sunt atât de dispusi sã-si asume realitatea, ci doresc sã o transforme prin minciunã, prin fapte negative, vor intra mai usor în rezonantã cu partea “mai putin pozitivã” a Universului.
In acest câmp, “nu tocmai bun”, se gãsesc semnale ce nu permit relaxarea, intrarea într-o stare de liniste sufleteascã, de echilibru. Ceea ce se va afla în câmpul acestor din urmã persoane va fi mai degrabã stress-ul decât împãcarea, boala si nu sãnãtatea, supãrarea si nu fericirea.
Intelegerea si asumarea acestor lucruri este foarte importantã.

Aceste rânduri au fost preluate din cartea Maestrului Cezar Culda; “Medicina Traditionalã Chinezã si Qigong-ul Terapeutic” 
autoeducare.ro







Miracolul contra cancerului, ascuns la tine in casa.  

Medicii nu il recomanda pentru ca este prea ieftin. Citeste cu atentie articolul si recomanda mai departe, sigur exista persoane care au nevoie de ajutor si care iti vor fi recunoscatoare!
Doza recomandată este de 500 ml de apa + suc de la 3 lămâi + 1 lingurita bicarbonat de sodiu.
Se consuma pe stomacul gol dimineața , poate fi împărțită în două doze în timpul zilei , dar nu între mese .
Se recomanda a fi consumata in fiecare zi, chiar și atunci când boala a disparut , pentru că boala poate recidiva , și este important pentru a preveni reaparitia cancerului.
Previne infarctul miocardic, ajuta digestia. Bicarbonatul de sodiu este unua dintre cele mai alcaline substante.
Otto Heinrich Warburg (a primit Premiul Nobel în 1931 pentru teza sa "Cauza principală și prevenirea cancerului " ), a declarat că "Celulele canceroase trăiesc într-un mediu extrem de acid și lipsit deoxigen . ' Celule sanatoase traiesc intr-un mediu alcalin, oxigenat, ce le permite funcționarea normală .
A priva o celulă sanatoasa de 35 % din oxigen timp de 48 de ore poate transforma celula in una canceroasa . Substanțele acide resping oxigenul, pe cand substanțele și celule alcaline atrag oxigenul .
Celulele canceroase sunt anaerobe ( nu respira oxigen ) și nu pot supraviețui înprezența unui nivel ridicat de oxigen . In schimb supravietuiesc datorita GLUCOZEI si atata timp cat mediul este lipsit de oxigen .
Tesuturile canceroase sunt acide iar țesuturile sănătoase sunt alcaline .
Doza : 1/2 litru de apa + suc de la 3 lămâi +1 lingurita bicarbonat de sodiu .
Dr. Elizabeth Izquierdo :
" Eu sunt un medic și eu refuz să cred că numai terapiile radio si chimioterapia te pot salva de cancer . "
Invinge cancerul :
Banal si foarte ieftin bicarbonatul de sodiu , în conformitate cu cele mai recente și surprinzătoare investigatii de cercetare OPREȘTE si vindeca cancerul . Și chiar ameliorează semnificativ efectele secundare negative ale chimioterapiei . Specialiștii convenționali, parțial conștient sau inconștient, fac parte din cel mai agresiv aparat financiar din istorie, complexul industrial medical - farmaceutic, sunt convinși că cancerul este un mister de ne desplusit.
" Soluția " oferita de medici pentru cancer constă în trei proceduri foarte riscante și extrem de invazive: chirurgie , chimioterapie si radiatii . Soluția cea mai simpla se poate regasi in casa ta .
În cartea sa , " câștigă războiul împotriva cancerului " ( "a câștigat războiul împotriva cancerului " ), autorul ei , Dr. Mark Sircus , abordează problema bicarbonatului de sodiu, care poate fi folosit pentru a salva nenumărate vieți în fiecare zi .
Bicarbonatul de sodiu este cunoscut de mult timp, deoarece este cea mai veche metoda de a accelera revenirea la niveluri normale de alcalinitate din corp, si este , de asemenea, mai ieftin, mai sigur, și, probabil, cel mai eficient medicament disponibil pentru cancer .
Bicarbonatul de sodiu dă organismului o forma naturala de chimioterapie care ucide în mod eficient celulele canceroase, fara efecte secundare devastatoare și evitand costurile chimioterapiei conventionale .
Ceea ce medicii nu o sa va spuna niciodata!!!
Cauza majoritatii bolilor!
Și știi care este problema medicilor de a prescrie acest leac miraculos ? Este foarte foarte ieftin . Din moment ce nimeni nu se poate îmbogăți, și nu poate face o mulțime de bani cu ceva atât de simplu, atunci nu o promoveaza . Atât de simplu și asta este realitatea brutală . Și probabil pana azi nu ai auzit despre acest leac, deoarece este prea simplu și prea ieftin, și prin urmare, nu incurajeaza nimeni cercetarea si publicarea informatiei. Fructul care vindecă cancerul și este de 10.000 de ori mai eficient decat chimioterapia
Comunitatea medicală i-a întors spatele Dr.Simoncini și alți colegi, pentru că el , ca un medic oncolog onest care este un specialist in cancer - a refuzat să folosească metode convenționale pentru pacientii lui si a decis sa foloseasca bicarbonatul de sodiu adminstrat  cu succes cu o rata de vindecare de 99 la suta din cazurile de cancer de san .
Și cancerul vezicii urinare poate fi vindecat într -un timp scurt , complet , fără intervenții chirurgicale , chimio sau radiații , folosind numai aparate de infiltrare locală ( similar cu un cateter ), a infuzat bicarbonat de sodiu direct la locul infectat în sân sau vezica urinara. Dar poate fi , de asemenea, consumat pe cale orală . 
Companiile farmaceutice : Si companiile farmaceutice știu ca bicarbonatul de sodiu farmaceutic se poate folosi in tratamentul tumorilor pentrua disparea mai repede, iar multe dintre tratamentele de chimioterapie includ în prezent bicarbonat de sodiu , cu scuza că " ajuta " pentru a proteja rinichii, inima si sistemul nervos al pacientului. Și a fost deja demonstrat că administrarea de chimioterapie fără bicarbonat de sodiu poate ucide pacientul . Așa că, atunci când auzim " succesele " chimioterapiei, în special cu rapoartate de televiziune prin cablu și celebrități care s-au vindecat miraculos , nu suntem informați ca responsabilul pentru vindecare este tocmai bicarbonatul de sodiu , care acționează nu numai pentru a opri metastaze si vindeca cancerul, dar, de asemenea, pentru a minimiza efectele secundare nocive ale otrăviri prin chimioterapie.
Dr. Sircus spune așa . " Nu exista studii pentru a separa efectele bicarbonatului de sodiu din agenții de chimioterapie toxica și nici nu va ...... " spune doctorul resemnat .
Factorul emotional :
De mult timp este cunoscut faptul ca anxietatea extremă , stresul sau pierderea unei persoane dragi , eșecul în obiectivele propuse, dilemele existențiale , traumele morale sau emoționale , etc - Pot declanșa o varietate de boli fizice , migrene , hipertensiune, sistemul imunitar scăzut , etc- , ajungând in timp la cancer. Și acest lucru este logic : Dacă nu ar exista o scădere a sistemului imunitar , fie ea bruscă sau cronică , nu ar exista posibilitatea ca ciupercile, care studii recente arata ca sunt cele care cauzeaza cancer , sa poata prolifera până la punctul în care se periclitează viața .
Doza : 1/2 litru de apa + suc de lămâi 3 +1 lingurita bicarbonat de sodiu .
Sa fiti sanatosi.Vă rugăm să distribuiti articolul !

Nota noastra: 


Mentionam ca niciun produs natural nu este un panaceum luat in sine. Combinatia dintre mai multe produse sinergice, dozajul, raspunsul organismului si felul in care intelege bolnavul conceptual holistic sunt cheia vindecarii cu cele trei paliere la fel de importante: tratamentul, regimul de viata si mentalul.


Oamenii pot extrage energie de la alti oameni in acelasi fel in care o fac plantele
O echipa de cercetatori in domeniul biologiei de la Universitatea Bielefeld a facut o descoperire epocala, aratand ca plantele pot utiliza alte plante ca sursa alternativa de energie. Aceasta descoperire ar putea avea si un impact major asupra viitorului bioenergiei, furnizand in cele din urma dovada care sa arate ca oamenii extrag energie de la altii cam in acelasi mod.
Membrii echipei de cercetari in biologie a profesorului dr. Olaf Kruse au confirmat pentru prima oara ca o planta, alga verde Chlamydomonas reinhardtii nu se implica doar in fotosinteza, ci mai are o sursa alternativa de energie: o poate extrage de la alte plante. Descoperirile rezultate in urma cercetarilor au fost postate  in jurnalul online Nature Communications/Comunicari despre Natura, publicat de faimoasa revista Nature.
Florile au nevoie de apa si lumina pentru a creste, iar oamenii nu sunt diferiti. Corpurile noastre fizice sunt asemenea unui burete, absorbind mediul inconjurator. “Exact din aceasta cauza exista anumiti oameni care nu se simt bine in anumite situatii de grup in care exista un mix de energie si emotii”, spune psihologul si vindecatorul energetic dr. Olivia Bader-Lee.
Plantele se implica in fotosinteza bioxidului de carbon, a apei si a luminii. Intr-o serie de experimente, prof. Dr. Olaf Kruse si echipa lui au cultivat specia de alge verzi microscopice Chlamydomonas reinhardtii si au observat ca atunci cand erau confruntate cu un deficit de energie, aceste plante unicelulare puteau extrage energie din celuloza vegetala inconjuratoare in loc de fotosinteza. Alga secreta enzime (asa-numitele enzime celulozice) care “digera” celuloza, descompunand-o in componente zaharoase mai mici ca dimensiuni. Acestea sunt apoi transportate in celule si transformate intr-o sursa de energie: alga poate continua sa creasca. “Aceasta este prima data cand un astfel de comportament a fost confirmat la un organism vegetal”, spune prof. Kruse. “Faptul ca alga poate digera celuloza contrazice toate manualele anterioare. Intr-o anumita masura, ceea ce vedem este ca plantele mananca plante”. Actualmente cercetatorii studiaza daca acest mecanism poate fi gasit si la alte tipuri de alge. Descoperirile preliminare indica faptul ca asa si este.
“Cand studiile despre energie devin tot mai avansate, in anii ce urmeaza vom vedea in cele din urma ca aceasta descoperire are echivalent si la fiintele umane” a afirmat Bader-Lee. “Organismul uman este foarte asemanator unei plante, isi obtine energia necesara pentru a alimenta starile emotionale si aceasta poate esentialmente sa energizeze celulele sau sa determine o sporire a cortizolului si sa catabolizeze celulele, in functie de factorul emotional declansator”.
Bader-Lee sugereaza ca de fapt campul de bio-energie este acum in permanenta evolutie si ca studiile asupra lumii vegetale si animale vor echivala si demonstra curand ceea ce metafizicienii energetici au stiut tot timpul – ca oamenii se pot vindeca unul pe celalalt doar prin simplul transfer de energie, intocmai precum o fac plantele. “Fiintele umane pot absorbi si vindeca prin intermediul altor fiinte umane, animale si a oricarei parti din natura. De aceea faptul de a fi in cadrul naturii este adesea inaltator si energizant pentru atat de multi oameni”, a concluzionat ea.

Iata cinci unelte energetice pentru a-ti curati spatiul si a preveni pierderile/furtul de energie:

Ramai centrat si impamantat. Daca esti centrat in cadrul sinelui tau spiritual (in locul analizatorului sau a ego-ului) vei simti imediat ca ceva s-a miscat in spatiul tau. Daca esti temeinic impamantat, vei putea elibera cu usurinta energia si emotiile altor oameni in josul “cablului tau de impamantare” in mod intentionat.
Fii intr-o stare de non-rezistenta. La ceea ce ne opunem, tocmai aceea se lipeste de noi. Daca te simti inconfortabil in jurul unei anumite persoane sau intr-un grup, nu intra intr-o stare de rezistenta ca modalitate de a te proteja, intrucat acest lucru doar va mentine energia straina blocata in spatiul tau. Pune-te in miscare intr-o stare de non-rezistenta prin a-ti imagina ca trupul tau este clar si translucid precum sticla transparenta sau apa. In acest mod, daca cineva iti arunca vreo infirmare sau negatie, va trece prin tine fara a te afecta.
Poseda spatiul propriei tale aure. Fiecare dintre noi avem o aura energetica ce ne inconjoara corpul. Daca nu posedam acest spatiu personal, suntem vulnerabili la energia straina ce patrunde in el. Este necesar sa devii constient de granitele ariei tale (circa o lungime de brat de la corp, peste tot in jurul acestuia, lateral, in sus si in jos), ca o cale de a poseda propriul tau spatiu personal.
Fa-ti o purificare energetica. Culoarea aurie are o inalta vibratie care este folositoare pentru curatirea si inlaturarea energiei straine. Imagineaza-ti o duza de dus aurie in varful aurei tale (la circa 1 m deasupra capului) si porneste-l, ingaduind energiei aurii sa curga prin aura ta si spatiul tau personal, si sa se elibereze in josul impamantarii tale. Te vei simti imediat curatat si reimprospatat.
Recheama-ti energia. Cand avem energia noastra in propriul nostru spatiu, este mai putin loc pentru ca energia altora sa patrunda. Dar pe masura ce ne focalizam asupra altor oameni si proiecte, uneori ne raspandim in jur energia. Creeaza o imagine a unui soare auriu si limpede la circa 1 metru deasupra capului tau si las-o sa fie precum un magnet, atragand toata energia ta inapoi catre tine (si purificand-o in energia aurie). Apoi adu-o in jos prin varful aurei si inlauntrul spatiului tau personal, elibereaz-o in spatiul tau personal.
Sursa www.viataverdeviu.ro



Bautura nonalcoolica din ghimbir
Ingrediente
4 cm de ghimbir
o jumatate de lamaie
2-3  lg  miere
1 l de apa plata sau apa cu putin acid

Ghimbirul se curata si se taie bucatele.
Bucatelele de ghimbir se pun in vasul de blender, iar peste ele se adauga mierea si sucul de lamaie.
Se adauga 500 ml de apa si se mixeaza cateva momente cu blenderul.
Apoi, sucul obtinut se toarna intr-o carafa mai mare si se mai adauga 500ml apa.
Strecurati sucul inainte de a-l servi!  Se poate decora cu o jumatate de feliuta de lime!
Savurati!




Bicarbonatul ca alternativa la dializa in cazurile de insuficienta renala.

Dupa un articol de Antje Bultmann, aparut in revista „raum&zeit”  Nr. 170 din Martie-Aprilie 2011
Peste 65.000 de persoane, in Germania, sunt supuse procedurilor de dializa in mod regulat. Marea majoritate a lor este recunoscatoare acestei tehnici care le permite sa-si traiasca mai departe viata, chiar si asa, cu neajunsurile respective. Desigur, pacientii care suporta dialize sunt ingaditi in desfaaurarea normală a vietii lor, iar costurile pentru aceste dialize sunt uriase.
    De peste 35 de ani insa exista o alternativa spectaculos de simpla, care este cu mult mai putin costisitoare si care de asemenea este mult mai usor de suportat pentru pacienti. Din pacate nimeni nu vrea sa auda ceva despre aceasta metoda alternativa. Nimeni din cei implicati in medicina scolastic-alopata.
    De ce oare? Sau mai bine zis... Qui bono? (Cine profita?)

    Totul a inceput cu o fericita neglijenta, care i-a atras atentia si deschis noi cai de cercetare Profesorului Dr. Med. em. Klaus Friedrich Kopp. Şi pentru ca nu cumva sa le vina vreo idee adeptilor alopatiei si ss acuze din nou de „şarlatanie”, am sa va spun mai intai, pe scurt, care sunt calificarile si competentele Domnului Profesor Doctor Kopp.
    Nascut in 1935, este medic specialist an medicină interna, cu specializare in nefrologie. A studiat printre altele in Paris, Aberdeen si la Universitatea Goethe din Frankfurt. Acolo a si creat un centru de dializa cu aparatura creata de el insusi. In 1970 primeste o catedra de Profesor la Universitatea Utah din Salt Lake City (USA), unde si-a continuat cercetarile sub indrumarea celebrului descoperitor al rinichiului artificial,  olandezul Willem Johan Kolff. In 1973 este chemat la Universitatea Tehnica din München unde devine directorul Centrului de nefrologie de la Clinica „rechts der Isar”, ocupându-se intensiv in continuare de dializa si de transplantul de rinichi, pana la pensionarea sa in anul 2000.
    Deci nu este vorba de un medic naturist, alternativ, sarlatan, chinez, şaman, homeopat sau mai stiu eu ce, stimati Domni Alopati.  Este unul de-ai Dumneavoastră. Dar in mod sigur unul care-si iubeşte meseria cu adevarat, astfel incat se ingrijeste de pacient, nu de plic.

O întamplare „norocoasa”

    Seful Clinicii de urologie de la Clinica „rechts der Isar” l-a chemat pe Dr. Kopp pentru unul dintre pacientii internati in Clinica, ai carui rinichi se „blocasera” in urma unei operatii ample de litiaza renala. Pacientul practic nu mai putea elimina urina. Colegii de la urologie incercasera deja toate metodele cunoscute (lor), spre exemplu administrarea masiva de infuzii si diuretice, in scopul de a debloca rinichii pacientului, de a-i aduce din nou in stare de functionare. Deseori aceste metode sunt folositoare. Dar atunci cand aceste metode nu ajuta, se creaza un foarte mare pericol pentru pacient si pentru viata acestuia.
    Lichidul (care nu poate fi eliminat) se adun mai intai în picioare si de acolo treptat creste nivelul „apei” pana la plamani, putand astfel provoca sufocarea pacientului. De asemenea substantele continute in mod normal in urina (ca de exemplu Creatinul) si care tot in mod normal sunt eliminate din organism odata cu acest lichid, raman in organism, provocand in cele din urma o otravire a acestuia. Si aceasta inca nu este totul: simultan cu aceasta acumulare de apa si substante toxice se produce si acidoza, deci tesuturile si sangele devin din bazice, acide, deoarece stim ca urina este acida, nu? Ori această acidoza pune in pericol foarte serios viata pacientului. Toate aceste lucruri ii erau foarte clare Profesorului Kopp, astfel incat in cazul la care facem referire, el a incercat mai intai neturalizarea acidozei.

Mecanismul de „revarsare” (overflow) al rinichilor

    Kopp i-a aplicat deci pacientului o perfuzie cu o solutie ce continea 8,4% natriu-hidrogencarbonat (sinonim cu natriu bicarbonat), asa cum se obisnuieste in medicina intensiva. Natru-hidrogencarbonatul este o substanta care se gaseste in mod natural in sange si cu ajutorul careia organismul mentine tn echilibru balanţa baza-acid.  Intre timp Kopp a inceput sa studieze valorile analizelor de sange sosite de la laborator si a uitat sa inchida clama de la tubul pungii cu perfuzie. Rezultatul a fost ca in pacient au fost introduse suplimentar, prin perfuzie, 200 ml de soluţie de bicarbonat mai mult decat este permis in teoria si manualul de urologie.  
   Acest lucru era considerat ca fiind foarte periculos (cresterea nivelului de bicarbonat peste o anumită valoare) astfel incat Kopp, evident stanjenit si cu un sentiment clar de „penibil”, a efectuat imediat o masuratoare a pH-ului urinei pacientului. Spre surprinderea sa, Kopp a constatat ca urina pacientului, care pana la acel moment era acidă, devenise subit bazica (alcalina), cu o valoare pH de 8,0. Aceasta insemna ca urina pacientului trebuia sa contina acuma si bicarbonat.
   „Am incercat, cu ajutorul unui diuretic, sa elimin surplusul de bicarbonat din sânge” relatează Kopp. „Spre marea mea surprindere, rinichii si-au „deschis porţile” (in sensul ca s-au deblocat, si-au „dat drumul”) iar pacientul a inceput sa urineze ca un campiona mondial, ajungand la circa 20 de litri in 24 de ore”.
   Astfel pacientul a fost eliberat nu numai de pericolul acumularii apei, dar si de cel al intoxicării prin substantele continute in urina. Toate substantele toxice au fost eliminate. Iar dializa a devenit inutila! Desigur căa Profesorul Kopp a urmat si cercetat aceasta „cale” deschisa intamplator, printr-o neglijenta, astfel confirmandu-se faptul ca in cazul unei depasiri a cantitatii de natru-bicarbonat din sange se declansează un mecanism de „revarsare” al rinichilor, mecanism care fusese de fapt deja din anul 1949 semnalat si descris de catre Robert F. Pitts, medic american celebru pentru cunostintele sale asupra rinichilor si a metabolismului acestora, mai ales in ceea ce priveste aciditatea , alcalinitatea, electroliza şi administrarea apei. Doar ca aceste foarte pretioase cunostinte ale lui Pitts fusesera date uitarii pana cand Kopp nu a uitat el insusi sa inchida la timp clama aparatului de perfuzie.

Kopp a ajutat peste 300 de pacienti

    Din 1974 si pana in 2000 Profesorul Kopp a putut prin metoda sa sa ajute peste 300 de pacienti pe care i-a scutit de neplacerile dializei. Prin aceasta au fost economisite si costurile foarte ridicate ale dializelor respective, iar pacientii au scapat si de neplacerile sociale si psihice pe care le aduce cu sine dializa.
    Chiar si un tigru de la Circul Barum, grav ranit si care drept urmare suferea de o insuficienta renala acuta a putut fi eficient ajutat prin aceasta metoda. Un tigru desigur ca nu poate fi suspus unei dialize! Acest tigru este pana in prezent singura felina mare care a supravietuit unei insuficiente renale acute, iar animalul traieste si astazi in Parcul Serengeti de langa Hanovra.
    Kopp a efectuat si o serie de experienţte cu soareci carora li se provocase artificial o insuficienta renala acuta. In grupul de animale terapiat dupa schema cu bicarbonat a lui Kopp aproape toate animalele au supravietuit, in timp ce din grupul de control (neterapiat) nu a supravietuit nici un animal.
    Si cu toate acestea, descoperirea si metoda terapeutica a lui Kopp a fost si este in continuare ignorata, si nu exista nici un medic (referire se face aici la situatia din Germania) care sa fi preluat si aplicat metoda terapeutica a lui Kopp.
   „După pensionarea mea in anul 2000, totul a fost complect sters cu buretele” ne spune Profesorul Kopp. Succesorul sau la Clinica de urologie nu cunoaste alta metoda decat dializa care a fost pentru prima oară introdusă ca terapie de catre Willem J. Kolff în 1945.
   La vremea respectiva desigur ca aceasta metoda, dializa, a reprezentat un mare progres si o sansa de supravietuire pentru foarte multi pacienti. Dar totusi si pana in ziua de astazi au ramas pe mai departe riscurile pe care aceasta metoda le aduce cu sine, respectiv relativ marea rata de deces, precum si permanentul risc de contaminare a sangelui care este reintrodus în organism.  

Dializa

    Dar sa vedem acuma un pic mai indeaproape ce este cu aceasta dializa. Dializa este aplicata atunci cand rinichii, ca urmare a unei insuficiente renale acute sau cronice, nu mai pot elimina din corp apa (urina) si produsele reziduale rezultate in urma metabolismului. Acest lucru poate avea urmari deosebit de grave, ce pot conduce la decesul pacientului. Astfel de situatii de „cadere a rinichilor” pot apare in diferite cazuri, ca urmare a unor alte afectiuni (diabet, afectiuni cardiace, dupa operatii foarte grave, grele sau complicate) sau ca urmare a unor traume (accidente grave, situaţii de soc, infarct cardiac, arsuri sau otraviri grave). De multe ori o astfel de „cadere” a rinichilor este relativ tarziu remarcata.
    In cadrul dializei, un „rinichi artificial” efectueaza necesara curatire a sangelui. Desigur insa ca aceasta procedura afecteaza calitatea vietii persoanei respective. Un pacient cu insuficienta renala cronica trebuie sa efectueze 3-4 dialize saptamanal, in cadrul carora trebuie sa fie conectat pentru timp de mai multe ore la tuburile care preiau si apoi reintroduc sangele in organism. Aceasta „spalare a sangelui” desigur ca impovareaza organismul in intregul sau si aduce cu sine complicatii cum ar fi durerile de cap, ametelile, caderile de tensiune sangvina sau dereglarile de ritm cardiac. Pe deasupra pacientul respectiv trebuie sa se supuna unui ritm de viata si unui regim alimentar deosebit de sever. Asta pe de o parte.

   Pe partea cealalta avem insa o categorie de indivizi care este foarte multumita si satisfacuta de metoda dializei. Sper ca nu este cazul sa va spun la cine anume ma refer, nu? La cei care..... QUI BONO!  Caci dializa este una dintre terapiile cele mai scumpe si care este recunoscută si platita de catre Casele de Asigurari de Sanatate.
   Pro pacient cronic (aici va descriu desigur situatia din Germania)  dializa costa 1.000 de Euro lunar, ceea ce pentru Germania inseamna anual circa 3,5 miliarde de Euro. MILIARDE! In Germania exista circa 65.000 de pacienti care necesita o permanenta curatare a sangelui, iar tendinta este in grestere.
   Pe deasupra mai trebuie aici sa calculam si pacientii cu insuficienta renala acuta, pentru care este necesar, timp de doua pana la patru saptamani, in functie de necesitatile medicale intensive, dialize si terapii de circa 1.000 de Euro zilnic!

   Revolutionara metoda a Profesorului Kopp ar face ca aceasta impovaratoare si costisitoare dializa sa nu mai fie necesara in foarte multe cazuri. In ciuda nenumaratelor articole publicate de catre Profesorul Kopp in jurnalele medicale de specialitate, aceasta metoda alternativa este pur si simplu ignorata de catre medicina clinica alopata.   
    Si este de asemenea de neinteles de ce nici Casele de Asigurari de Sanatate nu iau aceasta metoda in considerare, atata timp cat dializa este o metoda foarte costisitoare iar aceaste Case se vaita in permanenta ca nu au destui bani. Pai cu asemenea sistem medical, nici n-au cum sa aiba destui bani! Casele ar putea economisii enorme sume de bani iar pacientii ar putea avea un standard de viata cu mult mai bun decat cel care rezulta ca urmare a dializei. De asemenea rata de mortalitate in randul pacientilor dializati ar scadea simtitor.

De ce nu exista nici un interes.....

a)     Din partea corpului medical

   Metoda terapeutică a Profesorului Kopp presupune o destul de mare diferentiere de la un pacient la altul. Nu este suficient sa administrezi oaresce tablete sau infuzii si perfuzii si apoi sa astepti linistit. In mod deosebit la pacientii cu insuficienta renala acuta este necesara o continua supraveghere si un continuu control din partea medicului. Balanta acid-baza joaca in cadrul insuficientei renale un rol hotarator. Conform metodei dezvoltate de Kopp trebuiesc controlate permanent valorile de laborator ale sangelui si urinei, in coordonare cu greutatea corporala a pacientului. Apoi trebuieste individual exact calculat, ce cantitate si in ce modalitate (oral sau intravenos) trebuieste administrata (deci, de la caz la caz, de la individ la individ!). In cazul insuficientei renale cronice de regula este suficienta administrarea orala de bicarbonat. In consecinta deci, o terapie care implica activ si de durata prezenta, atentia si efortul medicului.

   Deci, astfel stand lucrurile, iata parerea Doctorului Q.B. (personaj imaginar Qui foarte bono ales):

    „Acuma, o astfel de metoda presupune ce eu sa stau cateva ore, sa-mi bat capul cu fiecare individ, sa-l cantaresc, sa-i verific valorile de sange si urina, sa mă tin dupa el cu borcanasul pana face pipi, nu? Dupa aia sa calculez cat bicarbonat trebuie pus in... prajitura, nu? Si daca gresesc socoteala si pacientul da ortul popii, cine ma acopera? Atata timp cat nu-i terapie standard recomandata de la Minister, nu-mi bag capul in lat pentru 2-3 care nu pot urina. Ca doar nu d-aia am facut scoala 6 ani, si practica si stagiatura si specializare, ca sa calculez bicarbonatul unuia sau altuia. Dializa este de baza, domle. Il legi la furtun si dupa 2-3 ore o trimiti pe sora sa-i scoata teapa si sa-l trimita acasa. Si p-orma, cu cate procente ma aleg eu din bicarbonatul asta? Pai asa dau faliment si inchid cabinetul, domle! Pentru mine si pentru clinica unde lucrez, dializa este mult mai rentabilă, asa ca mai scutiti-ma cu bicarbonatul vostru, bine?”

b)     Din partea industriei farmaceutice

      Industria farmaceutica realizeaza castiguri enorme de pe urma dializei. Si tocmai de aceea se ingrijeste ca lucrurile sa ramana si pe mai departe tot asa de „dializo-rentabile”. Pe pagina de Internet a firmei „Fresenius Medical Care”, una dintre cele mai mari firme in domeniul dializei se poate citi: „In indicele de bursă DAX firma Fresenius a obtinut un beneficiu de 9 procente, deci de 10,6 miliarde US-dolari pentru anul 2008, iar la inchiderea anului acest beneficiu s-a marit pana la 14 procente, deci cu inca 818 milioane de dolari.”
    Profesorul Kopp remarca: „Industria nu este deloc interesata in terapiile ieftine, caci nu are nimic de profitat de pe urma lor. Iar rata mare de mortalitate nu cade in sarcina si responsabilitatea concernelor farmaceutice”.

   Deci, astfel stand lucrurile, iata si parerea Managerului q.b. (personaj tot imaginar Qui este frate geaman cu bono-ul doctor intervievat mai sus):

    „Pai, stati un pic, ce-i cu prostia asta. Firma noastra de renume mondial vinde tehnologie de ultima generatie, pentru terapii moderne, pe bani frumosi, nu? Sau ce credeti, ca sunt vanzator la Alimentara sa ma ocup de ... bicarbonat, auzi. Cum o sa arate DAX-ul nostru anul viitor, daca ne apucam de vandut bicarbonat?  Primitivilor, sarlatanilor, ALTERNATIVILOR.... sa va fie ruşine! Auzi ce prostie, bicarbonat!”

Metodele noi, simple si ieftine, nu au nici o sansa!

    Iar acest lucru il stim si il simtim pe propria noastra piele cu totii. Ca pentru medici, clinici si spitale, manageri si concerne farma metoda lui Kopp nici nu intra in discutie, nu este cazul sa ne mire. Desi, sincer vorbind, ar cam fi cazul sa se mai schimbe um pic politica asta de facut bani pe pielea noastra, nu?
   Dar de fapt vroiam sa va mai prezint inca un ultim aspect interesant, la care cred ca foarte putini dintre Dumneavoastra s-au gandit. Si anume, la poluarea mediului inconjurator provocata de dializa. Probabil ca o sa cascati ochii mari de tot, nu? Ei bine, aparatele de dializa trebuiesc curatate permanent. In Germania exista circa 1.100 de centre de dializa, ale caror aparate sunt curatate permanent, frecvent, si astfel ajunge in apa de canal clor in concentraţie extrem de periculoasa. Atunci cand aparatele de dializa sunt curatate, se formeaza un gaz otravitor de culoare galben-verzuie. Asociatiile de purificare a apei din Germania au semnalat de nenumarate ori ca prin deversarea la canal a acestor substante, este pusa in pericol chiar sanatatea personalului din statiile de purificare. Ori bicarbonatul nu este otravitor! Da, dar nici costisitor, si deci nu aduce profit!
    Metoda terapeutica a Profesorului Kopp este publicata in germana si engleza, a fost prezentata la nenumarate congrese internationale precum si in publicatiile acestor congrese, a fost prezentata in conferinte si in publicatiile de specialitate, deci este cunoascuta! Ei si, ce daca!

    Nu ne ramane decat speranta ca poate, intr-o buna zi, ea va fi aplicata spre folosul nostru. Desi...  Qui bono?
 Sursa www.quibono.net
                                                                                      

20 de Intrebuintari neobisnuite ale uleiului de cocos
Te gandeai vreodata ca uleiul de cocos ajuta la albirea dintilor sau la tratarea petelor pigmentare? Descopera cele mai ciudate intrebuintari ale uleiului de cocos si cu siguranta nu iti va mai lipsi din casa.
Am putea spune ca uleiul de cocos este un nestemat pentru ritualul de infrumusetare al oricarei femei. Este bun impotriva ridurilor, hidrateaza foarte bine, ajuta la diminuarea cicatricilor superficiale si lasa pielea fina si catifelata.
Se utilizeaza adesea in tratamente cosmetice, in compozitia cremelor pentru ten si in realizarea tratamentelor pentru par.
Sa vedem acum care sunt utilizarile mai putin obisnuite ale uleiului de cocos:
1. Poate fi folosit in locul deodorantului. Cateva picaturi de ulei de cocos se maseaza pielea subratului si poti uita de deodorantele de pe piata.
2. Este foarte bun daca il folosesti in tratarea aftelor.
3. Demachiant pentru ochi. Ochii sunt foarte sensibili asa ca trebuie sa avem grija cu ce produse ii demachiem. Un pic de ulei de cocos pe un disc demachiant face minuni.
4. Produs de curatat mobila. Daca stergi mobila cu un pic de ulei de cocos pe un prosop de hartie o sa oferi stralucire casei tale.
5. Este un bun analgezic. Atunci cand te dor dintii aplica un pansament inmuiat in ulei de cocos si durerea dispare treptat.

6. Daca micutii tai au reusit sa aduca acasa paduchi de la gradinita
sau de la locul de joaca, uleiul de cocos te ajuta sa ii elimini imediat fara sa fie nevoie sa apelezi la alte solutii farmaceutice.
7. Daca te dor urechile renunta la uleiul de floarea soarelui incalzit si picura un pic de ulei de cocos. Te va ajuta si iti va calma durerile imediat.
8. Inlocuieste pasta de dinti. Curata si albeste dintii prelungindu-le durata de viata.
9. Daca partenerul tau are pielea sensibila si nu se impaca cu nicio crema de ras, sfatuieste-l sa utilizeze uleiul de cocos si va vedea imediat diferenta.
10. Daca nu ai gasit niciun balsam de par care sa iti satisfaca dorintele uleiul de cocos este cel mai bun balsam de par pe care il poti achizitiona.
11. Infectiile urinare sunt foarte pacatoase si cu siguranta nu vrei sa apelezi la medicamentele clasice. Foloseste ulei de cocos si te vei simti extraordinar.
12. Ai ochii umflati atunci cand te trezesti si cearcanele au pus stapanire pe chipul tau? Uleiul de cocos te ajuta sa scapi de ambele probleme in cateva minute.
13. Ajuta la hidratarea intensiva a pielii si la diminuarea petelor pigmentare.
14. Bolile copilariei precum varsatul de vant pot lasa urme neplacute. Uleiul de cocos ajuta la vindecarea lor.
15. Durerile in gat nu mai sunt acum o problema! O lingurita de ulei de cocos diminueaza semnificativ aceatsa problema.
16. Ajuta la vindecarea eczemelor de piele.
17. Este un inlocuitor perfect pentru cremele de fata hidratante.
18. Ajuta la hidratarea intensiva a cuticulelor si te scapa de vizitele dese la salonul de cosmetica.
19. Ai probleme cu matreata? Uleiul de cocos te ajuta sa scapi de ea dupa cateva utilizari.
20. Este foarte eficient pentru tratarea negilor.
Sursa www.kudika.ro





Efectul miraculos pe care il are ceapa pentru frumusete. Ce se intampla daca o aplici timp de 6 luni pe ten

Ceapa este o leguma care intra in componenta preparatelor din bucataria romaneasca si nu numai. Dar multi stiu ca este si sanatoasa, ajutand la prevenirea mai multor afectiuni, intre care si racelile. Putini stiu ca ceapa are si proprietati estetice...
O solutie pe baza de ceapa este remediul ideal in cazul celor care au pistrui sau pete maronii pe fata.
Petele maronii de pe fata sunt de fapt niste pistrui mariti, de cele mai multe ori aparuti din cauza expunerii la soare. Pot fi eliminate cu un remediu foarte simplu, preparat in bucatarie, pe baza de ceapa.
Iata cum trebuie folosita ceapa:
Se stoarce sucul dintr-o ceapa, dupa ce a fost taiata marunt sau data prin blender. O lingurita de zeama de ceapa se amesteca cu 2 lingurite de otet de mere, iar solutia rezultata se aplica direct pe pete sau pistrui, lasand-o sa actioneze un timp. Ulterior suprafata tratata se spala si se aplica o crema hidratanta. Acest tratament se repeta de 2-4 ori in pe zi, pana cand se observa micsorarea petelor si a pistruilor. Imbunatatirile vor incepe sa fie evidente dupa aproximativ 6 luni de proceduri.
Sursa www.stirileprotv.ro


4 ceaiuri medicament din bucataria ta
Auzim tot mai des cum ca medicamentele din farmacii nu fac atata bine pe cat s-ar crede. Alternativa cea mai la indemana o gasim chiar in gradina sau mai aproape, pe raftul de condimente. Ierburile cu care ne aromam bucatele sunt, de fapt, niste mici minuni medicinale folosite de sute de ani in tratarea diferitelor afectiuni. 

Stim, stim, exista atatea leacuri nemaintalnite ce provin din tari exotice: de la fructele goji pline de antioxidanti pana la ceaiul detoxifiant Lapacho. Ei bine, meleagurile pe care ne-am nascut nu duc lipsa de astfel de tratamente naturiste. Le stim, le numim leacuri babesti si le retinem de la mamaia de la tara care ni le baga pe gat in copilarie.

Fie ca vorbim despre tincturi, uleiuri volatile sau banalele ceaiuri de plante, aceste leacuri elibereaza forta supranaturala a banalelor verdeturi integrate pe deplin in legea firii.

Verdeturile uscate isi elibereaza proprietatile medicamentoase in diferite moduri. Pe langa cunoscutele tincturi, putem pregati plantele pentru ingestie in forma de ceai rece sau cald. Astfel, se disting trei procedee diferite de obtinere a ceaiului:
  • maceratia in apa rece
  • fierbere pana la decoct
  • infuzia in apa calda.
Aceste ceaiuri pot fi folosite atat cu uz intern, cat si cu uz extern. Iata patru plante condiment ce pot fi folosite medicinal.

1.Chimenul

Ceaiul de chimen, originar din Asia Mica, este vedeta primaverii. O infuzie de 5g fructe la 0.5L de apa ajuta la tratarea asteniei de primavara, alergiilor, gastritei, bronsitei, dar poate si reduce colesterolul marit. Serveste ca antiseptic in cazul spalaturilor oculare si poate avea chiar efecte antitumorale in cazul unor umflaturi ale pielii.

2.Menta

Cunoscuta si sub denumirea populara de izma, aceasta planta versatila are nenumarate intrebuintari in mediul casnic. Infuzia a 7g de frunze de menta in 0.5L de apa calda poate:
  • excita apetitul (inainte de masa),
  • usura digestia in cazul meselor abundente si combate gazele stomacale (dupa masa),
  • trata durerile menstruale, 
  • indeparta senzatia de greata,
  • trata unele bube sau cosuri (aplicat extern).
De asemenea, pentru acelea dintre noi recent devenite mamice, o pasta din 50g frunze de menta si 100ml apa clocotita poate ajuta in decongestionarea mamelelor impietrite de lapte.
3.Salvia

Planta aromatica, pe care am mostenit-o cu siguranta de la romani, este atat de versatila in bucatarie, cat si in tratarea unor afectiuni mai deosebite. 
Infuzia a o lingurita de salvie intr-un sfert de litru de apa ne ajuta pe timp de vara sa ne reglam temperatura corporala si sa scapam de excesul de sebum. Consumul abundent (trei cani pe zi) poate avea efect antidiareic, diminuant al secretiei lactate, antispastic in cazul afectiunilor cailor biliare si bronsitelor

4.Cimbrul

Condimentul specific bucatariei romanesti este deopotriva si un leac puternic. Infuzia a 3-4 lingurite de cimbru in 0.5L de apa este recomandata in cazul spasmelor intestinale, tusei convulsive sau astmatice, dar si ca antiinflamator, asa ca fetelor, uitati de pastile in zilele rosii ale lunii.Decoctul de cimbru este de asemenea extrem de versatil in diverse intrebuintari: 
  • inhalant in caz de raceala, laringita, guturai
  • antihemoragic in cazul sangerarilor nazale
  • antiseptic
  • antileucoreic (spalaturi vaginale)
  • in bai ca factor antianemic la copii.

Atunci cand ne gandim la farmacia verde, trebuie sa nu uitam ca sanatatea nu este doar sinonima cu absenta bolii. Asadar, putem bea preventiv ceaiurile acestea, nu doar sub forma de tratament. 

Sursa www.dietetik.ro







AVOCADO, fructul minune pentru siluetă. Trei reţete simple şi gustoase

Avocado este un fruct minune care nu trebuie sa lipseasca din dieta ta. Pe langa faptul ca reprezinta o sursa importanta de acizi grasi esentiali, are proprietati antioxidante si iti scade colesterolul rau din organism, avocado aduce beneficii importante si pentru silueta ta.

Citeste mai jos cum te ajuta sa slabesti si cum sa il prepari ca sa fie gustos.

Cum te ajuta avocado in dieta

1. Avocado este un fruct originar din America de Sud, cu un continut bogat de nutrienti, vitamine si minerale necesare pentru ca tu sa fii mereu in forma. Datorita potasiului pe care il contine, avocado ajuta la reglarea tensiunii arteriale si previne aparitia bolilor de inima si a hipertensiunii.

Avocado: 6 lucruri pe care nu le stiai

2. Avocado are un continut ridicat de fibre, in special insolubile, care ajuta la curatarea colonului si reglarea tranzitului intestinal. Pe langa fibre, si grasimile bune, adica cele mononesaturate, contribuie la o mai buna senzatie de satietate, ajutandu-te astfel in curele de slabire.

3. Acizii grasi esentiali continuti de avocado te ajuta sa elimini rapid toxinele prin faptul ca lubrifiaza intestinele, determinand scaderea in greutate.

4. In plus, datorita complexului de vitamine B, avocado contribuie la accelerarea metabolismului. Fructul previne si carentele de vitamine si minerale, o problema des intalnita in curele de slabire.

5. Un alt motiv pentru care ar trebui sa consumi avocado este ca are un continut redus de carbohidrati, dar si un indice glicemic scazut, ceea ce il face unul dintre fructele ideale in lupta cu kilogramele in plus.

Retete simple de salate cu avocado

Inainte de a fi consumat, avocado trebuie sa fie copt. Trebuie sa aiba o textura moale, fara crapaturi ale cojii sau pete maronii. Daca nu il gasesti copt, este suficient sa-l tii cateva zile la temperatura camerei intr-o punga de hartie inchisa la culoare. Dupa ce coaja s-a inchis la culoare, avocado poate fi consumat in diverse forme.
1. Salata de avocado cu ceapa si rosii

Ingrediente: 6 rosii cherry taiate pe jumatate, 1 rosie medie taiata felii subtiri, jumatate de avocado, 2 felii de ceapa rosie, 1 lingurita de ulei de masline extra-virgin, otet.

Dieta cu avocado

Metoda de preparare: amesteca bine toate ingredientele pana ce isi imprumuta savoarea una celeilalte, apoi adauga otetul si uleiul. In functie de gust, poti sa pui si putina sare.

2. Salata de avocado cu rosii si porumb

Ingrediente: 1 porumb fiert (se poate si la conserva), 300 de grame de rosii cherry taiate pe jumatate, 1 avocado copt, decojit si taiat cubulete, 1/2 ceapa taiata felii subtiri, 2 linguri suc de lamaie, 1 lingura de ulei vegetal, sare si piper dupa gust.

Metoda de preparare: pune ingredientele intr-un castron mai mare si amesteca usor pentru a le combina. Serveste rece.

3. Salata de avocado cu branza, rosii si nuci

Ingrediente: 1/2 avocado copt, 6 rosii cherry, 60 de grame de branza de capra, 4 samburi de nuci, suc de lamaie si ulei de masline.

Metoda de preparare: taie avocado si branza de capra in cubulete mici, rosiile cherry fa-le pe din doua, adauga sucul de lamaie si uleiul de masline, iar apoi amesteca.
www.ele.ro



Planta care antrenează creierul. O simplă adulmecare creşte performanţele intelectuale cu 75%

Oamenii de ştiinţă au găsit o rezolvare uimitoare contra... uitării. Astfel, persoanele care au des lapsusuri, nu-şi pot aminti cifre şi nume, nu au decât să miroasă ulei esenţial de rozmarin sau să ţină pe biroul de la muncă ori de acasă o astfel de plantă. Aceasta creşte performanţele intelectuale chiar şi cu 75%.
„Uite flori de rozmarin ca să-ţi aduci aminte; te rog, iubitule, să nu mă uiţi”, îi spune Ophelia lui Hamlet în celebra operă a lui William Shakespeare. Aşadar, încă din acele vremuri se ştia că această plantă face minuni pentru memorie. Astăzi însă, cele mai noi cercetări - prezentate la conferinţa anuală a British Psychological Society - argumentează ştiinţific faptul că uleiul esenţial de rozmarin îi ajută pe oamenii clinic sănătoşi să îşi amintească evenimente din trecut şi să nu uite să realizeze anumite sarcini.
De asemenea, studiul efectuat recent a scos în evidenţă şi faptul că această îmbunătăţire a memoriei s-a produs indiferent de starea participanţilor, motiv pentru care oamenii de ştiinţă cred că efectele pozitive ar putea fi provocate de o influenţă chimică. Cercetătorii susţin că descoperirea are potenţialul de a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a oamenilor care suferă de pierderi de memorie asociate cu înaintarea în vârstă.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 66 de participanţi împărţiţi în două grupuri. Un grup a fost lăsat să aştepte într-o sală cu miros de rozmarin şi un altul a fost rugat să stea într-o cameră fără un miros aparte. După un anumit timp de aşteptare, subiecţii au fost rugaţi să realizeze o serie de teste de memorie ce includeau ascunderea unor obiecte, regăsirea lor mai târziu sau alte sarcini precum cele în care voluntarii trebuiau să îşi amintească să le dea cercetătorilor un anumit obiect într-un anumit moment.
Descoperirile au scos la iveală faptul că uleiul esenţial de rozmarin creştea cu peste 70% şansele ca subiecţii să îşi amintească ce au de făcut în viitor. Cercetătorii au constatat că participanţii din grupul care a fost expus la mirosul de rozmarin nu numai că au rezolvat mai bine sarcinile, dar aveau şi un nivel mai crescut de eucaliptol, un compus din uleiul esenţial de rozmarin despre care se ştie că influenţează sistemele chimice din corp, îmbunătăţind funcţiile cerebrale.
Studii anterioare au sugerat şi că unii compuşi din rozmarin stopează producţia unor enzime ce blochează funcţionarea normală a creierului, lucru care ne ajută să fim mai alerţi, îmbunătăţindu-ne memoria pe termen lung.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra memoriei prospective, ce implică abilitatea de a ne aminti anumite evenimente ce urmează în viitor şi de a ţine minte să realizăm anumite sarcini în anumite momente prestabilite. Acest tip de memorie este deosebit de importantă pentru activitatea de zi cu zi a oricărei persoane. Ea acţionează atunci când, de exemplu, cineva trebuie să îşi amintească să trimită o felicitare sau să îşi ia medicamentele.
În Egiptul Antic, rozmarinul era folosit la nunţi şi la înmormântări.
- See more at: http://www.obiectiv.info/planta-care-antreneaza-creierul-o-simpla-adulmecare-creste-performantele-intelectuale-cu-75prc_35248.html#sthash.ROn94a5u.dpuf

See more at: http://www.obiectiv.info/planta-care-antreneaza-creierul-o-simpla-adulmecare-creste-performantele-intelectuale-cu-75prc_35248.html#sthash.ROn94a5u.dpuf




Scapă de indigestie în mod natural!
Bunicii noştrii îşi calmau durerile de stomac cu unele dintre următoarele remedii şi, dacă eşti norocos, s-ar putea să-ţi fie de folos şi ţie.
Cu toate acestea, indiferent de remediul pe care îl alegi, va trebui să priveşti atent şi critic lucrurile pe care le mănânci – la cât de des şi cât de mult mănânci. Ai grijă şi cu ce te îmbraci, deoarece hainele prea strâmte, exercită presiune în zona abdominală, cauzând dureri şi mai mari.

Bine împământenite în tradiţie

  • Ghimbirul este folosit de foarte mult timp ca remediu pentru calmarea stomacului şi ameliorarea stării de greaţă. Nimeni nu ştie exact cum acţionează, dar s-a demonstrat că această plantă îmbunătăţeşte digestia şi are proprietăţi antispastice, care o fac un remediu folositor pentru crampele gastrice.
    Ghimbirul poate fi administrat cu uşurinţă sub formă de capsule: ia două capsule de 250 mg după masă. Sau, după masă, mănâncă câteva bucăţele de rădăcină candel de ghimbir sau bea o cană de ceai de ghimbir. Pentru a prepara ceaiul, amestecă o linguriţă de ghimbir proaspăt ras, într-o cană cu apă fiartă şi lasă-l la infuzat timp de 10 minute înainte să-l strecori.
  • Muşeţelul este un vechi tratament pentru indigestie. Planta este administrată cel mai bine sub formă de ceai calmant. Bea trei căni de ceai de muşeţel pe zi, înainte de masă.

Resurse masticabile

  • Mestecă şi apoi înghite o linguriţă de fenicul sau chimen, atunci când ai indigestie (sau după ce ai mâncat o masă foarte copioasă sau foarte picantă, care s-ar putea să-ţi provoace indigestie mai târziu). Aceste seminţe conţin ingrediente care calmează spasmele intestinale, ameliorează greaţa şi ajută la controlarea flatulenţei. Din acest motiv, unele restaurante indiene oferă clienţilor farfurii cu seminţe de chimen.
  • Grecii antici se bazau pe lemnul dulce pentru calmarea durerilor abdominale, iar cercetările au arătat că această plantă are numeroase beneficii. Rădăcina este folosită pentru tratarea unei game variate de afecţiuni, de la probleme menstruale, la infecţii respiratorii. O altă formă a sa, cunoscută ca DGL (lemn dulce deglicirinizat), are un efect benefic asupra intestinelor, calmând durerile de stomac şi indigestia, prin acoperirea mucoasei esofagului şi stomacului.

Soluţia cu bicarbonat de sodiu

  • Amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apă şi bea-l. Această soluţie neutralizează acizii gastrici şi ajută la calmarea flatulenţei. Câteodată, bicarbonatul poate produce gaze în stomac, aşa că unii specialişti sugerează adăugarea câtorva picături de lămâie, pentru ca gazul să se elimine înainte de a se acumula în stomac.

Oţetul de mere - soluţia acră

  • Încearcă să bei o linguriţă de oţet de mere, amestecat cu jumătate de pahar de apă, în special după o masă copioasă. Te va ajuta să digeri mâncarea dacă nu ai destul acid gastric în stomac. Adaugă puţină miere, dacă doreşti să mai atenuezi gustul.

Mănâncă încet, termină devreme

  • Mănâncă încet şi liniştit. Dacă înghiţi bucăţi mari, pe lângă bolusurile mari care ajung în tractul digestiv, mai introduci şi mult aer, care contribuie la balonare şi flatulenţă. Mai mult, atunci când mănânci prea repede, mâncare nu este acoperită complet cu salivă, acest lucru afectând procesul digestiei.
  • Mănâncă ultima masă principală a zilei cu cel puţin trei ore înainte de ora de culcare. Sistemul digestiv funcţionează cel mai bine atunci când eşti treaz, în picioare, nu în timp ce dormi.
Sursa www.csid.ro


Papadie, verde cu magie! 10 beneficii puternice ale consumului de frunze de papadie
Consumati-le crude, in salate, sau sub forma de smoothie proaspat si veti constata efectele miraculoase ale frunzelor de papadie. Acestea au un puternic efect detoxifiant si de curatare a ficatului si rinichilor, dar sunt si o sursa extraordinara de antioxidanti, fier, calciu.
Dupa sarbatori, cand in urma meselor bogate organismul devine supraincarcat si suprasolicitat, o cura cu frunze de papadie care sa detoxifieze organismul si sa il curete de toxine este mai mult decat binevenita. www.incrediblesmoothies.com ne dezvaluie efectele extraordinare ale consumului frunzelor proaspete de papadie.

BENEFICIILE CONSUMULUI DE FRUNZE DE PAPADIE

1. Frunzele de papadie sunt bogate in calciu

Frunzele de papadie au un continut semnificativ de calciu. O singura ceasca de frunze de papadie taiate contine 103 miligrame (10% din doza zilnica recomandata) de calciu, mai mult decat se afla in frunzele de nap. Adauga 2, 3 cesti de frunze de papadie la un smoothie preparat din fructe bogate in calciu (precum portocalele, kiwi, smochine sau papaia) si vei obtine un smoothie verde continand mai mult calciu decat orice alt produs lactat.

2. Frunzele de papadie sunt o sursa grozava de fier

Alaturi de patrunjelul proaspat, frunzele de papadie au o cantitate bogata de fier. O ceasca contine 1,7 miligrame de fier.

3. Frunzele de papadie au un continut scazut de calorii

Ca toate verdeturile si frunzele verzi, frunzele de papadie au un continut scazut de calorii. O ceasca de frunze de papadie tocate dispune de doar 25 de calorii. Cu toate acestea, desi papadia reprezinta un aliment cu un continut scazut in calorii, trebuie amintit totusi ca au de fapt mai multe calorii decat alte verdeturi.

4. Frunzele de papadie sunt bogate in antioxidanti

Frunzele de papadie reprezinta o sursa pretioasa de vitamina A in forma carotenoidului antioxidant -betacaroten, dar si de vitamina C. Vitamina C ajuta de asemenea la facilitarea absorbtiei de fier.

5. Papadia ajuta la detoxifierea si la curatarea organismului

Daca ai de gand sa iti detoxifiezi si sa iti cureti organismul de toxine, atunci frunzele de paapdie pot fi alegerea perfecta. Le poti consuma sub forma de smoothie sau ca atare consumats in salate.
Daca scopul tau este detoxifierea si curatarea, frunzele de papadie ar trebuie sa fie cele pe care le folosesti in smoothies verzi. Se spune ca ajuta la curatarea ficatului si sunt folosite in multe retete de detoxifiere.

6. Frunzele de papadie contin o cantitate semnificativa de minerale

Frunzele de papadie au un continut bogat de minerale. In afara de calciu si fier, sunt o sursa buna de cupru (10% din DZA = Doza Zilnica Admisa), mangan (8% din DZA), fosfor – 5% din doza zilnica admisa, potasiu – 5% si magneziu – 5%.

7. Frunzele de papadie contin 14 % proteine

Per portie, frunzele de papadie au mai multe proteine decat spanacul si contin toti aminoacizii esentiali asa ca este o proteina completa. O ceasca tocata de frunze de papadie contine 1,5 grame de proteina.

8. Dispun de multivitamine

In afara de vitamina A ca betacaroten (186 din DZA) si vitamina C – 21% din DZA, fiecare ceasca de frunze de papadie taiate constituie totodata o sursa buna de vitamina B1 (9% din doza zilnica recomandata), B2 (11% din DZA), B6 (11% din DZA), vitamina A (13% din DZA) si in special de vitamina K (357% DZA).

9. Frunzele de papadie au proprietati antiinflamatorii si anticancerigene

Nutrientii prezenti din belsug in frunzele de papadie pot contribui la reducerea riscului aparitiei cancerului, a sclerozei multiple, a cataractei, a degenerescentei maculare cauzate de imbatranire si la reducerea aparitiei atacului cerebral. Papadia beneficiaza si de proprietati antiinflamatoare, avand un efect pozitiv si asupra celor care sufera de astm si alte boli inflamatorii.

SURSA: www.incrediblesmoothies.com





Miraculosul ELIXIR cu ALOE al calugarului Romano: Reteta braziliana care vindeca cancerul si alte boli
Descopera tratamentul miraculos cu aloe, miere si alcool, conceput dupa reteta originala a calugarului Romano Romano Zago. Are un puternic efect detoxifiant si de intarire a sistemului imunitar, existand chiar cazuri in care a favorizat vindecarea unor boli grave precum cancerul!
Acesta reteta miraculoasa apartinand unui calugar franciscan Romano (fray Romano), originar din Belen (Brazilia) si actualmente profesor la Seminarul din Belen, a facut inconjurul internetului. Calugarul Romano trateaza de peste 6 ani persoane din Belen si imprejurimi de cancer si alte afectiuni. Calugarul Romano Zago a descoperit secretul indienilor brazilieni de a prepara acest suc, exact cum s-a transmis in randul satenilor, publicand cercetarile sale in anii ’80. Acesta a invatat de la aborigeni reteta cu aloe arborescens pe care acestia o foloseau pentru intarirea sanatatii si a sistemului imunitar. A continuat sa cereceteze si si-a dedicat viata cercetarii plantei de Aloe arborescens si a vindecarii cu remediul preparat din aceasta planta. El a observat ca oamenii simpli si saraci se vindecau de canceri si alte boli grave.
Roman Zago nu este inventatorul retetei, insa meritul sau este acela de a fi popularizat remediul in lumea intreaga prin cartile, articolele si experimentele sale. A publicat doua carti despre reteta braziliana cu aloe arborescens, dorindu-si sa faca cunoscut lumii intregi secretul puternicei licori braziliene. In reteta sa originala, planta de aloe folosita era planta indigena de Aloe arborescens. Frunzele de aloe sunt faramitate (macinate) intr-un suc obtinut fara presare la rece sau incalzire pentru a-i pastra toate polizaharidele si fitonutrientii activi, necesari pentru a-i garanta eficacitatea maxima. Reteta originala contine 40% suc de Aloe arborescens, miere si 1% alcool (pot fi folosite mai multe tipuri de alcool precum grappa sau whisky, dar in niciun caz vin sau bere). Planta ajuta la curatarea intregului organism si la cresterea imunitatii organismului, favorizand vindecarea anumitor boli, chiar si a celor considerate grave precum cancerul.

Se spune ca acest remediu cu Aloe nu doar trateaza cancerul, ci il si previne. Tratamentul are efecte benefice asupra cancerului de piele, de plamani, cancerului de prostata, leucemie etc. Au fost inregistrate mai multe ameliorari si vindecari ale anumitor forme de cancer precum cancerul de piele, cancerul de gat, de san, cancerul la ficat, la intestin, cancerul ovarian (acestea au fost tipurile de cancer care s-au ameliorat cel mai repede), cancerul la plamani (acesta are nevoie de un tratament mai indelungat pentru a se vindeca), limfom (acesta a cedat cel mai greu la tratament), cancer la gat, cancer anal, cancer la prostata. “Eu tratez cancerul si fiecare persoana poate sa o faca, fara sa faca miracole, doar aplicand produsele pe care le produce Natura”, spunea cu simplitate calugarul Romano. Printre bolile care se pot vindeca cu acest tratament sunt si bolile de piele, reumatismul, artrita, ulcerele.
Reteta originala contine Aloe Arborescens, insa pe internetul romanesc si prin intermediul mailului circula o alta varianta a retetei, probabil una adaptata, cu frunze de Aloe Sabila.

Reteta braziliana care circula pe internet:

  • 300-400 grame de frunze proaspete de Aloe Arborescens
  • 500 de grame de miere de albine pura (neincalzita, netopita daca a fost cumva zaharisita)
  • 4-5 linguri de rom, whisky, grappa sau alte tipuri de alcool similar (aproximativ 40-50 ml)


Reteta care circula in internetul romanesc:

  • ½ sau 1 kg miere de albine naturala (bio, necontrafacuta)
  • 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Vera (Sabila)
  • 3 linguri de coniac, whisky sau tuica (pe post de diluant)
Aloe Vera este considerata a fi o planta miraculoasa, cu o interesanta, puternica si complexa compozitia chimica. In frunzele ei se gasesc18 aminoacizi din cei 22 necesari organismului si 7 din cei esentiali. Contine si vitamine si minerale, dar si substante precum steroli, lignin, saponine care o fac sa aiba un efect antibiotic, analgezic, antiinflamator si antiviral, dar si anticancer. Studii recente efectuate de Institutul Palatinin Salzano din Venetia (Italia) au descoperit ca Aloe arborescens este de 200% mai bogata in compusi fitonutrienti decat Aloe Vera, iar proprietatile medicale ale plantei de aloe vera si aloe arborescens au fost supuse mai multe cercetari stiintice.

PREPARARE:

Calugarul Romano ne sfatuieste sa indepartam bine praful de pe frunze (il stergem cu o carpa) si sa indepartam spinii plantei, fara a indeparta si coaja de pe frunze. Romano insista asupra unui aspect: planta trebuie sa fie crescuta intr-un mediu natural si atinga maturitatea, avand peste 5-6 ani. Frunzele de aloe se maruntesc apoi, taindu-se in bucati mici. Peste ele se adauga mierea si alcoolul, toate ingredientele mixandu-se bine cu ajutorul unui blender (nu mult, timp de 2-3 minute) pana cand se obtine o pasta de consistenta vascoasa.
Pasta poate fi pastrata in frigider intr-un recipient inchis ermetic, neaparat de sticla de culoare inchisa sau chiar lasata afara, intr-un loc mai intunecos si racoros, dupa cum preferati. Siropul are o culoare verzuie si nu trebuie filtrat sau incalzit. Agitati recipientul inainte de a-l consuma.


CUM SE CONSUMA

Calugarul Romano ne recomanda si cum sa intrebuintam preparatul miraculos. Trebuie luata o lingura mare din aceasta pasta de 3 ori pe zi – dimineata, la pranz si seara, cu un sfert de ora inainte de masa (cu 15 minute inainte de micul dejun, cu 15 minute inainte de pranz, cu 15 minute inainte de cina). Cura trebuie sa dureze timp de 10 zile, iar daca rezultatele nu sunt satisfacatoare si boala nu cedeaza, se mai poate repeta tratamentul a cate 10 zile de pana la 4 ori.
Asadar, se consuma:
  • o lingura mare din acest preparat, de 3 ori pe zi, cu 15 minute inainte de masa
  • tratamentul se urmeaza timp de 10 zile
Mare atentie! Este important sa faceti teste medicale inainte si dupa tratament pentru a verifica daca boala inca progreseaza si ce efect are tratamentul asupra ei, ne sfatuieste calugarul… Nu va culcati pe o ureche nici daca va simtiti bine. Nu va jucati cu boala, viata si organismul vostru. In foarte multe dintre cazuri, in urma tratamentului se observa o senzatie de bine si o imbunatatire a starii de sanatate a persoanei bolnave, insa acest lucru nu inseamna ca boala s-a si vindecat. In cartea sa, parintele Zago mentioneaza cazul unei persoane care a simtit ca s-a vindecat, a neglijat controlul medical fiindca se simtea bine si, drept consecinta, a murit. Ascultati deci sfatul calugarului.
Pot aparea ca reactii adverse la tratament anumite abcese ale pielii, insa se specifica ca “acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne ingrijoram.”
Poti sa iei acest remediu chiar daca nu suferi de cancer si nici nu suspectezi asa ceva. Calugarul Romano Zago ne implora sa folosim acest remediu in scopuri preventive, o data pe an, si nu doar pentru cancer, fiind un puternic detoxifiant.
Tootdata, mancarea pe care o consumam este si ea vitala pentru mentinerea sanatatii si imunitatii organismului. La fel de important ca alimentele pe care le consumam, sunt alimentele pe care trebuie sa le evitam:
Sunt de evitat: carnea, produsele lactatele, zaharul rafinat, colorantii artificiali, indulcitorii, substantele chimice, faina alba etc.
De consumat: alimente organice, crescute sanatos precum conopida, ghimbir, spirulina, afine, boabe de fasole, usturoi, germeni incoltiti, broccoli, ceapa, fructe proaspete etc.
Mare atentie! Eficacitatea acestui tratament naturist nu a fost demonstrata stiintific. Tratamentul nu a fost nici aprobat, nici recomandat de medicii care lupta de secole impotriva cancerului. ATENTIE, URMAREA ACESTUI TRATAMENT NU IMPLICA IN NICIUN CAZ OPRIREA TRATAMENTULUI DE BAZA impotriva bolii de care suferiti. Tratamentul calugarului Romano poate fi cel mult un tratament naturist suplimentar, un adjuvant impotriva bolii. Luati-l ca atare!
Ca orice tratament naturist, este o varianta de tratament ce nu inlocuieste tratamentul medicamentos in bolile grave, ci vine in completarea lui. De asemenea, acest tratament naturist nu este recomandat persoanelor care nu au voie sa consume alcool, precum cele cu insuficienta hepatica si hepatite, insuficienta renala, boli digestive etc. sau celor care se afla sub regim si tratament strict ce nu permite consumul de alcool. Nu este recomandat nici persoanelor alergice la mierea de albine. Inainte de a lua acest tratament, cereti sfatul medicului specialist care va trateaza.
Pentru mai multe informatii despre tratamentul cu Aloe arborescens, cititi cartile lui Romano Zago:"Cancer can be cured" (Cancerul poate fi vindecat)"Aloe Isn't Medicine, And Yet . . . It Cures!" (Aloe nu este medicament si totusi vindeca)
Sursa garbo.ro


Această reţetă a unui “farmacist”, a fost găsită în 1972 într-o mănăstire budistă din Tibet. Era veche de 5.000 de ani.

Preparare:
Adaugă 350 de grame de usturoi într-un borcan de sticlă.
Toarnă 220-250 de grame de alcool de 95-96 de grade.

AVERTISMENT!
Alcoolul nu trebuie să conţină alte substanţe ca metanol.
Închide ermetic borcanul şi pune-l în frigider 10 zile.
În a 11-a zi, filtrează conţinutul.
Lichidul rezultat se pune înapoi în borcan.
Se mai ţine la frigider încă 2 zile.
TRATAMENT
După această perioadă, remediul este gata pentru a fi folosit.
Picăturile se iau cu lapte sau apă, înainte de masă, după cum urmează:
NUMĂR DE PICĂTURI
Ziua 1 - Mic dejun 1/ Prânz 2/ Cină 3
Ziua 2 - Mic dejun 4/ Prânz 5/ Cină 6
Ziua 3 - Mic dejun 7/ Prânz 8/ Cină 9
Ziua 4 - Mic dejun 10/ Prânz 11/ Cina 12
Ziua 5 - Mic dejun 13/ Prânz 14/ Cină 15
Ziua 6 - Mic dejun 16/ Prânz 17/ Cină 18
Ziua 7 - Mic dejun 12/ Prânz 11/ Cină 10
Ziua 8 - Mic dejun 9/ Prânz 8/ Cină 7
Ziua 9 - Mic dejun 6/ Prânz 5/ Cină 4
Ziua 10 - Mic dejun 3/ Prânz 2/ Cină 1
Ziua 11 - Mic dejun 15/ Prânz 25/ Cină 25
Ziua 12 - Mic dejun 25/ Prânz 25/ Cină 25
Continuă cu 25 de picături de trei ori pe zi, până termini întreaga cantitate.
ACEASTA TERAPIE SE POATE FACE DOAR O DATĂ LA 5 ANI!
Vindecă următoarele boli:

Miocardul
Arteroscleroza
Sinuzita
Hipertensiunea
Bolile de plămâni
Artrita şi reumatismul
Afecţiunile de vedere şi de auz
Impotenţa
Lipsa de apetit
Gastrita, ulcerul şi hemoroizii
Curăţă corpul de grăsimi şi pietre
Imbunataeste metabolismul şi venele vor redeveni elastice
“Toteste” cheagurile de sânge
Reglează greutatea corporală
Absoarbe tumorile interne şi externe

Avocado, fructul exotic ce poate inlocui carnea. Beneficiile acestui superaliment


De ce am inceput sa folosesc avocado pentru o dieta sanatoasa?
Desi mai mancasem acest fruct exotic (este fruct, dar multi il considera o leguma pentru ca este folosit in salate), nu stiam prea multe lucruri despre beneficiile si zecile de nutrienti pe care ii gasim in avocado.
Asa ca am pus mana sa fac o cercetare pe batranul google, cu gandul sa vad daca merita sa cumpar macar 2 fructe pe saptamana, care de altfel nu sunt foarte ieftine (cred ca am dat 6-7 lei pe o bucata).
Printre primele articole gasite despre acest fruct popular in Statele Unite, unde se mananca sub forma de pasta cu usturoi sub denumirea de guacamole, se refereau la faptul ca faciliteaza absorbtia a doi antioxidanti importanti – licopenul si beta-carotenul.  
Astfel, daca folosim avocado in salate (circa 150 g de avocado), absorbtia carotenoizilor din verdeata creste cu 200-400%.
Prin urmare, toti nutrientiii sanatosi din salata vor fi mult mai bine absorbiti de corpul nostru.
Pana de curand, avocado era privit ca un fruct interzis in diete, avand in vedere continutul caloric si cantitatea de grasimi (22 g la o portie de 150 g), insa s-a dovedit ca acesta contine in cea mai mare parte grasimi sanatoase, cele care ridica nivelul colesterolului bun.
O cupa de avocado, care are in medie 150 de grame, ofera 240 de calorii, 22 g de grasime, dar fara colesterol. Din totalul de grasime, doar 3 g sunt grasimile saturate, nerecomandate de catre medici si nutritionisti.
In ceea ce priveste proteinele, avocado furnizeaza toti cei 18 aminoacizi esentiali si, comparativ cu o portie de carne, proteina de avocado este usor de absorbit pentru ca are in acelasi timp fibre. Daca vreti sa reduceti consumul de carne, avocado este o solutie pentru a compensa lipsa proteinelor.
Totodata, avocado furnizeaza doze mari de vitamine, cele mai importante fiind (dupa cum arata graficul de mai jos) vitamina C, K si B.
www.whfoods.com

Tratarea cancerului prin metoda Rudolf Breuss

Principii:



- Tumoarea canceroasa trebuie sa fie consumata de corpul insusi in timpul curei de post.
- Prin autoinfometare in timpul curei, prin privarea corpului de unele elemente (mai ales proteine), corpul consuma sau elimina tot ce nu-i apartine, inclusiv tumoarea canceroasa si orice depozite de reziduuri.
- Tumoarea este o formatiune de celule denaturate, care de obicei apare prin presiune indelungata sau iritare indelungata.
- Cancerul este mai greu vindecabil daca se consuma alimente solide si in special proteine animale.
Amestecul de sucuri:
  • 3/5 sfecla rosie
  • 1/5 morcovi
  • 1/5 bulb de telina
  • putina ridiche neagra, mai ales coaja
  • un cartof mic
Exemplu: 300g sfecla rosie, 100g morcov, 100g bulb de telina, 50g ridiche neagra, un cartof mic cat un ou sau, daca nu este suportat, un ceai de coaja de cartofi, baut rece.
Ceaiuri in timpul postului:
  • Ceai de salvie - pentru gargara se prepara cu apa calda, nu se fierbe (doar infuzie), deoarece contine uleiurile eterice necesare gargarei. Pentru baut se fierbe 3 minute, nici mai mult nici mai putin, pentru ca astfel se elibereaza enzima necesara ganglionilor si maduvei spinarii. (se poate combina cu sunatoare, menta si roinita)
  • Ceai pentru rinichi - infuzie (nu se fierbe): amestecaĹŁi 40% coada calului, 30% urzici, 20% troscot, 10% sunatoare. Nu se fierbe (infuzie), se lasa 10 minute in apa calda, se strecoara, apoi peste zat se mai pune apa si se fierbe. Apoi se strecoara si se amesteca cu cealalta tura. Se consuma pe durata a 3 saptamani, fara a se depasi aceasta perioada.
  • Ceai de napraznic (infuzie) - obligatoriu in orice forma de cancer, mai ales dupa iradieri.

Cura totala de cancer

- In timpul curei nu este permis sa se manance nimic timp de 42 de zile; se beau doar sucurile de legume in amestec cu ceaiurile respective.
- Numai cu sucuri perfect naturale, de preferat preparate in casa.
- Se consuma numai sucul, fara pulpa (zat), pentru ca acesta este hrana solida.
- Daca ceaiul de coaja de cartofi nu are gust bun, se renunta; inseamna ca ficatul nu are nevoie de el.
- De preferat sa nu se consume mai mult de o jumatate de litru de suc pe zi.
- Se bea incet, cate o lingurita, se insaliveaza bine si apoi se inghite.
- Toate ceaiurile se beau fara zahar.
- Nu este voie numai sucul, fara ceai.
- Nu se trece brusc numai la cura, este nevoie de cateva zile pentru a va obisnui.
- Dupa cura nu se revine brusc la alimentatie.

Efectuarea curei

- dimineata, se bea intai, incet, jumatate de ceasca de ceai rece, pentru rinichi
- peste 30-60 minute, se bea 1-2 cesti de ceai de salvie cu sunatoare, menta si roinita
- dupa 30-60 minute, se ia o inghititura de suc bine insalivat, apoi se mai repeta la o jumatate de ora cate o gura de suc, sau numai cand se simte nevoia
- ceai pentru rinichi, se mai bea o data la pranz si o data seara, iar celelalte ceaiuri de cate ori se doreste
- sucurile, nu se beau mai mult de o inghititura bine insalivata si este recomandabil sa nu se depaseasca o jumatate de litru pe zi
Particularitati:
  • Cancer mamar, ovarian sau uterin - o ceasca de ceai pe zi de Alchamilla alpina + cretisoara + urzica moarta alba.
  • Cancerul gurii, laringelui, buzelor - gargara cu ceai de radacini de anason si buxus.
  • Cancerul pielii - se tamponeaza cu suc proaspat de rostopasca (nu se aplica pe plagi deschise).
  • Cancer osos sau pulmonar - ceai de amestec: patlagina + muschi de piatra + plamanarica + silnic + lumanarica.
  • Cancer de ficat - ceai de coji de cartofi.
  • Cancer de rect sau colon - bai de sezut sau clisma cu Marul lupului - Aristolochia clematitis (atentie, a nu se consuma, poate fi toxic !)
  • Cancer de stomac - ceai de pelin sau fierea pamantului.
  • Cancer de splina sau pancreas - cel putin un litru de ceai de salvie.
Alte indicatii:
- in cancerul gurii se ia ceai de patrunjel de camp (radacini de anason), astfel: se face gargara cu primele doua guri de ceai si numai a treia se inghite
- in timpul curei nu sunt indicate operatiile, injectiile si iradierile
- nu se face cura dupa operatie decat dupa ce trec 2 saptamani
- eventual suc de lamaie, dar niciodata suc de mere
- nici o mancare nu se consuma fierbinte, ci numai rece sau calduta
- nu stomacul trebuie sa fie stapanul tau
- Nu te teme de cancer!
Sinteza si adaptare dupa Rudolf Breuss
Prof. Firicel Ciarnau

 NAPRAZNICUL
(Geranium Robertianum)

La manastirea Molesme din Franta, acum aprox. 1000 de ani preacuviosul Robert ce era dotat cu har tamaduitor, a folosit napraznicul in leacurile sale calugaresti. El spunea ca aceasta planta reda tineretea si puterea, vindeca tumorile, ajuta trupul si sufletul sa lupte impotriva raului interior si exterior.
Vindecarile sale miraculoase cu ajutorul napraznicului au devenit atat de cunoscute incat de atunci planta mai este denumita si “iarba sfantului Robert”. De altfel dupa moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut spiritualitatea si morala inalta si l-a trecut oficial in randul sfintilor.

DESCRIERE

Napraznicul creste in zonele submontane si montane din Europa, dar si in America si Australia. Este o planta ierboasa anuala sau bi-anuala, cu tulpina rosiatica acoperita cu peri fini, inalta de 30-40cm. Florile sunt roz-violaceu, asezate cate doua in varful pedunculelor. Fructul are forma ce cioc, lung de 2cm si are aspectul unui cioc de barza – in Romania se mai numeste ciocul-cocorului.

RECOLTAREA

Se culeg tulpinile inflorite cu tot cu frunze, fara radacini, pentru ca planta sa se regenereze. Planta se poate folosi prospata – din frunze si tulpini se extrage sucul,  de cele mai multe ori insa se foloseste uscata. Uscarea se face in strat subtire, in locuri umbroase si aerisite – o data pe zi planta se intoarce pentru o uscare rapida si corecta. Planta uscata are un termen de valabilitate de 2 ani.

NAPRAZNICUL in Medicina populara Romaneasca.

In medicina noastra straveche, erau cunoscute numeroase leacuri ce aveau la baza napraznic – ciocul berzei sau ciocul cucoarei. In zonele montane planta era recunoscuta pentru puterea sa revigoranta atat la barbati cat si la femei.
In Vrancea, barbatii sleiti de putere, erau imbracati in camasi inmuiate in fiertura de napraznic, cateva zile la rand.
In Bistrita, sucul proaspat de napraznic era combinat cu lapte de capra si era baut de femeile  sterpe si de barbatii fara vlaga.
In Neamt, decoctul de napraznic era baut de femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlaga sau care raceau usor la rinichi.
In manastirile din Moldova, napraznicul era folosit pentru bolile intestinelor, pentru bolile genitale la femei si contra cancerului uterin. Sucul si fiertura se mai consumau cu credinta ca opresc orice scurgere de sange si alunga orice fel de junghi.

INFUZIA COMBINATA DE NAPRAZNIC

Preparare: doua linguri de frunze si flori uscate nemacinate, doar maruntite putin, se pun intr-o cana de 250ml de apa la macerat de seara pana dimineata, apoi se filtreaza lichidul rezultat; planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa, se lasa sa se raceasca 30 de minute la temperatura camerei, apoi se filtreaza. Se combina maceratul cu infuzia racita si se beau 3-4 cani pe zi pe stomacul gol; se bea pe indelete inghititura cu inghititura.

VINUL DE NAPRAZNIC

Se folosesc 20 de linguri de napraznic uscat si maruntit sau doua maini de napraznic proaspat care se pun intr-un litru de vin rosu; doua saptamani se lasa la macerat apoi se filtreaza.
Mod de administrare: 3 linguri pe zi cu 10-15 minute inainte de masa.
Calitati terapeutice: tonic digestiv, antispastic, afrodisiac atat pentru femei cat si pentru barbati, antidepresiv

CUM PREPARAM PULBEREA DE NAPRAZNIC

Planta uscata se marunteste bine cu o rasnita, apoi se cerne cu o sita pentru faina.
Mod de administare: o lingurita rasa de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Se recomanda ca inainte de a inghiti pulberea cu putina apa, sa se tina sub limba cateva minute.
In medicina franceza si engleza, pentru vindecarea cancerului, pulberea de napraznic se combina cu galbenus proaspat de ou.

TRATAMENTE PREVENTIVE

Infectii virale. Se administreaza 4-6 comprimate pe zit imp de 30 de zile. Are efecte de prevenire a eruptiilor herpetice, infectiilor gripale, tine sub control hepatitele virale.
Expunerea la radiatii. Napraznicul se afla in topul plantelor rezistente la toate tipurile de radiatii. De aceea o cura cu napraznic previne efectele radiatiilor cum ar fi eruptiile cutanate, migrenele, tulburarile nervoase, diferite forme de cancer.
Mod de administare: 6 capsule pe zi in cure de 3 luni, cu o luna pauza.
Stres psihic accentuat/surmenaj. Napraznicul este adaptogen, imunomodulator si neutralizator al radicalilor liberi. Este eficient in preventia bolilor datorate tensiunii psihice in exces dar si ai factorilor de mediu stresanti. Se recomanda intr-o gama foarte larga de afectiuni; boli infectioase-herpes, infectii gripale,  dreglari hormonale-glandele suprarenale si metabolice-diabet, obezitate.
Mod de administrare: 3-4 lingurite de pulbere sau 4-6 capsule pe zi in cure de minim o luna.
Boala canceroasa. Napraznicul este imunostimulent. Un om sanatos are in fiecare moment in organism intre 100 si 1000 de celule canceroase, care insa nu se pot dezvolta datorita sistemului imunitar. Principiile active continute de napraznic stimuleaza imunitatea. Pe langa aceasta, conform unor cercetari recente, napraznicul contine terpene, substante cu actiune antitumorala directa. Se tecomanda 6 capsule pe zit imp de 3 luni, apoi pauza o luna. Cura se poate relua.

NAPRAZNICUL IN AFECTIUNI

Sterilitate la barbati. Tratamentul consta in 4-6 cure  a cate 3 luni fiecare cu o luna pauza. Se administreaza 8 capsule pe zi. Se recomanda combinatia cu branca – ursului, cate 4-6 comprimate. Cele doua plante lucreaza sinergic si maresc secretia de sparmotozoizi si motilitatea acestora. Se cunosc cazuri de barbati vindecati de oligospermie si astenospermie cu ajutorul acestei combinatii.
Sterilitate la femei. Se recomanda infuzia combinata(descrisa mai sus), cate un pahar de 200ml de 4 ori pe zi pe stomacul gol. Daca infuzia este greu de suportat, se recomanda 4-6 capsule pe zi in cure de 3 luni cu o luna pauza. Rudolf Breuss, terapeut austriac, a tratat cu ceai de napraznic 8 cupluri infertile. Partenerii au baut zilnic 3 cani de napraznic si dupa aprox. un an, toate femeile au ramas insarcinate si au nascut copii sanatosi.
Tulburari de ciclu menstrual-sangerari prelungite, amenoree. Se adminstreaza 2-3 lingurite de napraznic pe zi in cure de 28 de zile, cu pauze de 1-2 saptamani, pana la vindecare. In menstrele abundente si prelungite, napraznicul se asociaza cu pulberea de iarba de cretisoara(Alchemilla Vulgaris), 3 lingurite pe zi. In amenoree, napraznicul se asociaza cu branca-ursului din care se administreaza cate 4 capsule pe zi.
Cancer pulmonar, mamar, uterin.  In Spania si Portugalia, napraznicul este foarte popular si s-au inregistrat numeroase cazuri de cancer vindicate numai cu aceasta planta. Medicul spaniol V.Fernandez relateaza intr-o revista de specialitate un astfel de caz. Anna Cruz a avut un cancer pulmonar cu metastaze ganglionare in zona gatului si a bratelor, era deci neoperabil; dupa aproximativ un an si jumatate era vindecata; dupa un timp i-au aparut noduli la sani, pe coaste si pe umeri si a reluat tratamentul cu napraznic si a  reusit si de aceasta data sa invinga boala cu napraznic.
Mod de administrare: dimineata o lingurita de pulbere amestecata cu un galbenus de ou crud; pe parcursul zilei se mai administreaza inca 3 lingurite de pulbere pe stomacul gol. Se poate asocia si cu alte suplimente eficiente. Noi asociem zeolit si stemulin. Regimul alimentar este foarte important in boala canceroasa si in acest sens se recomanda foarte multe cruditati minim un an.
Cancer intestinal. Se recomanda infuzia combinata(descrisa mai sus), aprox. 1 litru pe zi in mai multe reprize, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza 10-12 saptamani cu pauze de  2-3 saptamani, si se reia pana la vindecare. Isabell Shipard, fitoterapeut din Australia, consemneaza numeroase cazuri de cancer intestinal, unele foarte avansate, intrate in remisie dupa aprox. un an de tratament numai cu napraznic.
Cancerul vezicii urinare si cancerul de prostata. Aceeasi schema de mai sus.
Cancerul bucal, laringian. Se recomanda 8 capsule pe zi in cure de 3 luni cu pauze de 3-4 saptamani, cu reluarea tratamentului pana la vindecare. Pe langa aceste doze, se face cate o gargara timp de 5 minute cu infuzia combinata de napraznic de 2-3 ori pe zi.
Cancerul de piele. Se recomanda aceeasi cura ca la cancerul bucal asociata cu o cataplasma din 3-5 linguri de pulbere de napraznic amestecate cu apa calduta(fiarta si racita) pana se formeaza o pasta care se plica pe un tifon subtire pe zona afectata. Se lasa cataplasma 2 ore, apoi se lasa sa se usuce la aer timp de 30 de minute. In timpul sezonului, cataplasma se prepara din tulpinile crude, tocate bine si intinse direct pe zona afectata.
Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne. Cercetarile de laborator au evidentiat ca napraznicul contine germanium, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenarii celulare deosebit de eficient. Una din cheile vindecarii de cancer, daca nu chiar principala, este intensificarea oxigenarii la nivel celular. Se recomanda cure prelungite de min. 3 luni cu o doza de 6 capsule pe zi.
Iradiere, sechele dupa iradiere.  Napraznicul este foarte eficient in combaterea imediata a efectelor iradierii precum si in indepartarea anumitor sechele ulterioare. Se recomanda infuzia combinata de napraznic minim 1 litru pe zi –  3/4 cani pe zi. Aceasta doza este recomandata si in bolile de piele care sunt o consecinta a expunerii excesive la soare, a diferitelor afectiuni tumorale ce pot sa apara in urma contaminarii radioactive.
Adjuvant in Diabet. Se recomanda infuzia combinata de napraznic, 2-3 cani pe zi in cure de 30 de zile cu pauza de 10-14 zile. Datorita principiilor amare din napraznic, acest tratament are efect usor hipoglicemiant. De asemenea mareste diureza; napraznicul este si antioxidant si de aceea previne aparitia complicatiilor vasculare specifice diabetului.
Sindromul de oboseala cronica. Se recomanda o cura de 2 luni cu o doza de 6 capsule pe zi. Acest tratament are efecte sedative usoare, favorizeaza regenerarea nervoasa, amelioreaza gradat tonusul psihic. Tratamentul este recomandat ca adjuvant contra depresiei si a asteniei de primavara.
Diaree, colita de fermentatie. Efectele rapide se obtin cu infuzia combinata de napraznic din care se bea un litru pe zi in 3-4 prize. In cazul bolilor intestinale cornice se administreaza cate 4-5 cani pe zi timp de 45 de zile. Se recomanda asocierea cu scoarta de stejar(Quercus species), sub forma de pulbere, cate 2 lingurite pe zi. Acest trataemnt este un excelent adjuvant contra dizenteriei.
Adjuvant in hemoragii interne si ulcere hemoragice. Se recomanda infuzia combinata de napraznic cate 4 cani pe zi. In medicina traditionala romaneasca napraznicul se mai numeste si “inchegatoare” deoarece in doze mari opreste hemoragia, favorizeaza coagularea sangelui si formarea tesuturilor cicatriceale.

UTILIZARI EXTERNE

Herpes, herpes genital. Se recomanda spalaturi locale cu un decoct concentrat de napraznic. Decoctul se prepara la fel ca infuzia combinata dar se folosesc 4 linguri de pulbere, care se fierbe vreme de 5 minute(nu se mai opareste cu apa).
Herpes ocular. Se recomanda o infuzie combinata din napraznic, galbenele(Calendula officinalis) si brusture(Arctium lappa) – cate 2 lingurite din fiecare la o cana de apa. Se pun comprese de 2-3 ori pe zi, pe ochi cu pleoapele inchise timp de 30-60 de minute.
Epistaxis(curgerea sangelui din nas). Intr-o cana de decoct concentrat de napraznic se pune o lingurita de sare, se amesteca bine. Din aceasta solutie se pune putin cate putin in nas cu pipeta.
Conjunctivita, blefarita, cataracta. Se recomanda spalaturi oculare cu infuzia combinata de napraznic. O reteta utilizaata in Australia este reprezentata din amestecul in proportii egale de ceai din frunze de napraznic si aloe vera.
Stomatite, afte. Se recomanda clatiri de 3 ori pe zit imp de minim 5 minute cu un decoct de napraznic.  Are efcte cicatrizante, antiinflamatoare, calmeaza senzatia de durere si usturime. Acest tratament este valabil si in cazul micozei bucale.
Hemoroizi, hemoroizi sangeranzi. Se recomanda bai de sezut cu infuzia combinata de napraznic timp de 20 de minute – un litru de infuzie combinata la cinci litri de apa. Tratamentul are efect antiinflamator puternic si cicatrizant.

In practica curenta noi recomandam combinatia zeolit+ napraznic. In functie de afectiune, desigur recomandam si alte produse eficiente. Intotdeauna pentru a eficientiza tratamentul folosim o schema de 3-4 produse sinergice foarte eficiente; bolnavul dispune de un program therapeutic si de condultarea Dr.Ovidiu Chis Miron, un foarte bun medic naturist cu care avem o colaborare deosebit de benefica. Nu ezitati san e contactati pentru a beneficia de o atentie deosebita.


Sursa formula-as.ro





SUPA LUI HIPOCRATE

Supa lui Hipocrate face parte din tratamentul Gerson pentru tratarea cancerului. Hipocrate folosea supa ca detoxifiant pentru pacientii sai.
Supa trebuie sa fiarba lent la foc foarte mic, fara a se adauga apa in timpul fierberii. Alimentele preparate la foc mare isi pierd valorea nutritiva. Legumele preferabil ecologice se pun la fiert cu tot cu coaja. Se spala cu grija, evitandu-se zgarierea legumelor, deoarece imediat sub coaja sunt depozitate minerale si vitamine. Vasul in care
se gateste trebuie sa fie din inox si cu capac greu cat mai ermetic. Se consuma in maxim doua zile.

FORMULA ORIGINALA A SUPEI HIPPOCRATE: puneţi într-un litru şi jumătate
de apă şi fierbeţi încet la foc mic timp de 30 minute:
* 1 cană de morcov tocat
* 1 ceaşcă de ţelină tocată
* 1 cană praz tocat (prazul nu se înlocuieşte cu ceapă)
* 1/2 cană patrunjel tocat

FORMULA LUI MAX GERSON:
Echipament: recipient otel inoxidabil de aprox 4 litri
Folosiţi numai o apă pură
Folosiţi legumele următoare:
* 1 ţelină medie
* 1 rădăcină de pătrunjel medie
* usturoi după gust
* 2 bucăţi mici praz (prazul nu se înlocuieşte cu ceapă)
* 700g roşii sau mai mult
* 2 cepe medii
* 1 kilogram de cartofi
* Un pic de pătrunjel verde
Usturoiul se poate folosi la discretie pentru gatit, sau ca mujdei proaspat in supa fierbinte. Nici una dintre aceste legume nu se cojeste; se curata bine prin spalare, apoi se taie in bucati mari; se fierb acoperit, incet, la foc mic timp de trei ore; apoi se paseaza prin sita in cantitati mici; nu trebuie sa mai ramina fibre. Se pastreaza in frigider acoperita bine, se incalzeste doar cantitatea necesara.

Miracle Drink - băutura care distruge cancerul

 

Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutritionist din China i-a recomandat sa o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Seto s-a vindecat de cancer! Este o bautura minune si este atat de simplu de preparat!   - See more at: http://m.obiectiv.info/article/37559#sthash.GF0GKrWb.dpuf
Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutritionist din China i-a recomandat sa o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Seto s-a vindecat de cancer! Este o bautura minune si este atat de simplu de preparat!   - See more at: http://m.obiectiv.info/article/37559#sthash.GF0GKrWb.dpuf
Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutritionist din China i-a recomandat sa o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Seto s-a vindecat de cancer! Este o bautura minune si este atat de simplu de preparat!
Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutritionist din China i-a recomandat sa o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Seto s-a vindecat de cancer! Este o bautura minune si este atat de simplu de preparat!   - See more at: http://m.obiectiv.info/article/37559#sthash.GF0GKrWb.dpuf
Pentru a face acest suc, ai nevoie de
- o sfeclă roşie,
- un morcov şi
- un măr
toate crude.
Se spală bine, se taie cubuleţe, se pun în blender (cu tot cu coajă) cu puţină apă plată şi sucul se bea imediat.

Ajuta în următoarele afecţiuni:
1.  Previne dezvoltarea celulelor canceroase.
2.  Preveni bolile de ficat,  rinichi, pancreas şi poate vindeca ulcerul.
3.  Întăreşte plămânii, previne atacurile de cord şi tensiunea
arterială ridicată.
4.  Întăreşte sistemului imunitar.
5.  Benefic pentru vedere, tratează ochii roşii, obosiţi şi uscaţi.
6.  Ajută la diminuarea durerilor musculare.
7.  Detoxifiază, ajută tranzitul intestinal, tratează constipaţia.
Tratează acneea şi înfrumuseţează pielea.
8.  Elimină respiraţia urât mirositoare, datorată indigestiei sau infecţiilor în gât.
9.  Diminuează durerile de orice fel.
10. Vindecă febra fânului (rinita alergică).

Alte beneficii:
- Nu există absolut niciun efect secundar
- Extrem de hrănitoare şi uşor de absorbit
- Foarte eficientă în cazul în care vrei să pierzi în greutate
- Vei observa că sistemul tău imunitar va fi îmbunătăţit după doar 2 săptămâni

Iata deci o solutie simpla de a ne imbunatati si pastra sanatatea.
Incercati caci rau nu are ce sa va faca.
Sursa realitatea.net


8 Alimente care SCAD COLESTEROLUL

Hipercolesterolemia – concentratia crescuta de colesterol in sange – reprezinta o tulburare de care sufera tot mai multe persoane, chiar de la varste tinere.
Sursa garbo.ro

Ce este colesterolul?

Auzim destul de des aceasta denumire, insa ce reprezinta? Colesterolul este un tip de grasime care poate circula in sange, dar care totodata este esentiala pentru mentinerea unor procese in organism.
Colesterolul se gaseste chiar si in membranele celulelor. Pentru ca este atat de important, o parte din colesterolul din organism este sintetizat chiar de ficat.
Asadar putem spune ca in organism o parte din colesterol provinde din alimentatie, iar o alta parte este produsa de ficat. O scadere drastica a colesterolului in sange poate traduce o insuficienta hepatica.
Totodata hipercolesterolemia – colesterol crescut in sange – poate fi atat de cauza exogena, din alimentatie, cat si de cauza endogena, prin perturbarea functiilor hepatice, cum ar fi in obezitate, la persoanele sedentare, care nu fac miscare, ori in cazul steatozei hepatice(ficat gras).
Colesterolul poate fi divizat in organism in mai multe fractiuni lipidice. Dintre acestea, cele mai cunoascute sunt HDL (sau “colesterolul bun”) si LDL (sau “colesterolul rau”). LDL este un tip de molecula grasa care se poate depune in peretele vaselor, ducand la formarea unor mase de grasime care afecteaza elasticitatea peretilor vasculari.

O astfel de masa grasa poarta numele de placa de aterom, care tinde sa se mareasca si ingusteaza calibrul vasului, pana cand prin vas nu mai poate trece in cantitate suficienta sangele cu oxigen si nutrienti.
Asa se intampla in cazul vaselor inimii, de aceea colesterolul marit este factor de risc major pentru bolile cardiovasculare.
Tot placa de aterom poate bomba in vas pana se rupe, urmand a se forma imediat un cheag de sange – asa reactioneaza organismul la rupturi ale peretilor vasculari. Acest cheag de sange astupa brusc vasul respectiv si este cea mai frecventa cauza de infarct miocardic.
Aceste procese ale aterosclerozei pot avea loc si la nivelul creierului, producand accidentele vasculare celebrale.
Alimentatia ramane insa de o importanta majora in ceea ce priveste mentinerea valorilor normale ale colesterolului in sange.
Pentru ca hipercolesterolemia reprezinta o tulburare ce poate afecta si tinerii, iar studiile din ultimile decenii au demonstrat ca boala aterosclerotica incepe inca din dezvoltarea intrauterina,analizele medicale privind profilul lipidic sunt recomandate inca de la varste tinere. Asadar medicul poate recomanda: trigliceridele, colesterolul total, LDL, HDL, dar si alte analize medicale si investigatii, dupa caz.

8 Gustari care scad colesterolul

Pestele scade colesterolul

Carnea de peste contine cele mai bune grasimi, dar si acizi grasi omega 3 si omega 6. Consumand regulat carne de peste, metabolismul grasimilor va fi imbunatatit si concentratia colesterolului in sange echilibrata.
Consumul de peste este recomandat de doua ori pe saptamana. Nutritionistii sugereaza sa consumati:
• Somon
• Ton
• Sardine
• Macrou
• Pastrav
• Hering
Important: pestele trebuie preparat prin fierbere, la aburi, la gratar sau la cuptor. FARA ulei. Nu prajiti pestele si NU adaugati ulei la prepararea acestuia, indiferent de modul in care alegeti sa preparati pestele.

Fructele oleaginoase necoapte: nuci, alune, mieji de seminte, caju

Este indicat ca la cateva zile sa consumati o jumatate de ceasca de fructe oleaginoase necoapte, precum: nuci, alune, arahide, mieji de floarea-soaserului, mieji de seminte de dovleac, caju.
Aceste fructe contin grasimi de buna calitate si vitamine care intervin in metabolismul lipidic


Ceaiuri care scad colesterolul

Multe plante medicinale pot influenta metabolismul lipidic, avand efecte de scadere a colesterolului.
Ceaiurile recomandate pentru persoanele cu colesterol crescut sunt:
- Ceai de macese;
- Ceai de rostopasca;
- Ceai verde;
- Ceai negru;
- Ceai de anghinare;
- Ceai de patlagina;
- Ceai de ghimbir;
- Ceai de frunze de dafin;
- Ceai de papadie, etc.

Alimente care scad colesterolul: Fructele acre

Fructele cu gust acru accelereaza metabolismul lipidic, reduc colesterolul si intervin in procesele de ardere a grasimilor. Astfel ca un consum zilnic a unui fruct acru ajuta in scaderea colesterolului.
Fructele indicate: prunele, merele, portocalele, grapefruitul, ananasul, corcodusele, fructele de padure etc.





Surpriza: Top 3 retete naturiste uimitoare recomandate chiar de…. chirurgul plastician!

Faimosul chirurg plastician al Americii, Andrew Ordon, ne ofera cateva remedii naturiste menite sa dea timpul inapoi si sa redea pielii tineretea si stralucirea sa naturala.
Faimosul chirurg plastician al Americii si expert in frumusete Andrew Ordon propune pentru revista www.rd.com cateva remedii naturiste menite sa dea timpul inapoi si sa redea pielii tineretea si stralucirea sa naturala. Iata 2 remedii naturiste eficiente in tratarea ridurilor, dar si a acneei. Si fiindca frumusete vine din interior si detoxifierea interioara are efecte imediate asupra pielii, specialistul ne recomanda drept bonus o minunata salata, plina de antioxidanti.
Sursa garbo.ro

Tonic facial cu busuioc

Acest tonic facial este excelent pentru persoanele cu tenul gras si acneic. Busuiocul joaca un rol puternic de antiseptic contribuind la indepartarea bacteriei ce cauzeaza acneea. Totodata stimuleaza si imbunatateste circulatia sangelui la nivelul pielii.
Ingrediente:
- 3 linguri de frunze uscate de busuioc
- 1 cana de apa fiarta
Dupa ce apa a dat in clocot, stinge focul si adauga in ea frunzele uscate si sfaramitate de busuioc. Lasa sa se raceasca, strecoara amestecul si pune-l intr-un recipient de tip spray cu pulverizator. Pulverizeaza pe suprafata tenului si intinde uniform cu ajutorul unui disc demachiant sau o bucata de vata. Este o lotiune pe care o poti utiliza zilnic. O poti tine in frigider pentru 2 zile, insa este indicata sa fie preparata zilnic.

Salata care intinereste pielea

Un adevarat guru al frumusetii, Andrew Ordon a inteles cat de importanta este alimentatia in mentinerea sanatatii, curateniei si frumusetii pielii. Ne recomanda de aceea o salata energizanta, plina de vitamine si antioxidanti capabili sa lupte impotriva radicalilor liberi. Totodata, ingredientele acestei salate pot furniza pielii toti nutrientii necesari pentru a-si recapata aspectul sau curat si radiant. Un astfel de mic dejun ne poate intineri cu cativa ani si ne poate ajuta sa luptam impotriva ridurilor si a fenomenului de imbatranire.
Ingrediente:
- ½ cana afine proaspete
- ½ cana capsuni proaspete
-1 fruct de kiwi curatat de coaja si taiat bucati
- ½ cana seminte de rodie
- ½ cana suc de portocale proaspat
-cateva nuci faramitate
Se amesteca afinale, capsunile, bucatile de kiwi si semintele de rodie intr-un castron. Peste aceste ingrediente se toarna sucul de portocale, iar deasupra se imprastie nucile zdrobite. Aceasta salata de fructe este un mic dejun sanatos si energizant.

Tratament impotriva acneei

Un alt truc de infrumusetare pe care Andrew Ordon l-a cules in camera verde a Doctorilor de la specialistul in frumusete Kym Douglas este cel reprezentat de combinatia dintre drojdia de bere si sucul de lamaie. Daca ai un cos care te supara, apeleaza imediat la urmatorul remediu:
ngrediente:
-drojdie de bere
-cateva picaturi de suc de lamaie
-apa
Intr-un castron, fa o mixtura din putina drojdie de bere, cateva picaturi de suc proaspat de lamaie si putina apa. Aplica imediat pe umflatura rosiatica si lasa sa actionez timp de 10 minute. Drojdia are un efect benefic in sensul in care lupta impotriva bacteriei, iar sucul de lamaie contribuie la uscarea instantanee a cosului.



ELIXIRUL INIMII – Elixirul cu Lamaie si Usturoi preparat dupa o straveche reteta nemteasca

Sursa garbo.ro

Iata o combinatie puternica intre usturoi, lamaie si apa, o reteta miraculoasa si usor de preparat care iti scade colesterolul si iti tine inima sanatoasa. Descopera si tu puterile vindecatoare ale 'Elixirul inimii', un tratament naturist remarcabil cu traditie de sute de ani in medicina populara nemteasca.
“Lasa mancarea sa iti fie medicament...” (Hipocrat)
Iata o combinatie puternica intre usturoi, lamaie si apa, o reteta miraculoasa si usor de preparat care iti scade colesterolul si iti tine inima sanatoasa. Descopera si tu puterile vindecatoare ale bauturii cunoscute sub numele de 'elixirul inimii', un tratament naturist remarcabil cu traditie de sute de ani in medicina populara nemteasca.
Acest tratament ieftin si sanatos, avand la baza lamaia si usturoiul, ar trebui urmat o data pe an. Are un efect detoxifiant si de curatare, reintinerind organismul din interior. Unul din aspectele de baza pentru care este atat de apreciat in medicina populara este efectul sau in scaderea colesterolului, dar si in mentinerea sanatatii inimii si a tensiunii arteriale optime.

Reteta Elixir cu Lamaie si Usturoi

Varianta 1 (Reteta originala)

Ingrediente:
-30 de catei de usturoi (opteaza pentru usturoiul bio sau cel cumparat de la tarani)
-5 lamai organice (se vor folosi cu tot cu coaja)
-1 litru de apa (preferabil cat mai pura, apa de izvor sau apa plata de calitate buna)
Curata cateii de usturoi si taie lamaile in jumatati sau sferturi, fara a le curata insa de coaja. Pune ingredientele intr-un blender si marunteste-le pana cand obtii un piure. Dupa aceea, fierbe continutul intr-o oala (sau cratita) in care ai turnat 1 litru de apa. Atentie! Este esential sa fiarba doar pentru o perioada scurta de timp. Trebuie sa dea doar intr-un clocot si, imediat dupa ce a inceput sa fiarba, se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca lent, in mod natural. Dupa ce s-a racit si a ajuns la temperatura camerei, pune bautura in sticle sau borcane de sticla si pastreaz-o in frigider. Consistenta bauturii ar trebui sa fie cea a unui lapte condensat, dens.


Cum se consuma Bautura cu Lamaie si Usturoi

Se consuma jumatate de cana (sau o ceasca) de bautura cu lamaie si usturoi 1 data pe zi, cu 2 ore inainte sau dupa masa principala, timp de 3 saptamani consecutive. Agita bautura inainte de a o servi. Dupa 3 saptamani in care ai consumat zilnic o portie mica din aceasta bautura, urmeaza o pauza de 7-8 zile in care nu vei mai consuma deloc bautura.
Dupa aceasta pauza de aproximativ o saptamana, prepara reteta din nou si consuma iarasi jumate de cana de bautura zilnic, timp de 3 saptamani. Nu trebuie sa iti griji din cauza mirosului neplacut al usturoiului. Aceasta bautura terapeutica poate fi consuma cu usurinta, fara a stramba din nas din cauza mirosului de usturoi. Lamaia si usturoiul au ambele arome puternice, iar gustul de usturoi este neutralizat de sucul si coaja de lamaie.

Recapitulativ, schema de tratament:

- prima perioada de 3 saptamani in care se consuma zilnic o ceasca de bautura
- PAUZA 7-8 zile
- a doua perioada de 3 saptamani in care se consuma iarasi zilnic o ceasca de bautura

Varianta 2 (reteta care se poate prepara fara blender):

Mai exista si o alta varianta de preparare a miraculosului extract si care presupune strecurarea lichidului de pulpa obtinuta de la lamai si usturoi. Difera usor si cantitatile ingredientelor:
-4 capatani de usturoi (40 de catei de usturoi)
-4 lamai
- 2 litri de apa
Se taie lamaile cu coaja in jumatati si se pun intr-un blender alaturi de cateii de usturoi curatati de coaja. Daca nu ai blender, poti taia si marunti ingredientele cu un cutit. Pune ingredientele la fiert in 2 litri de apa. Amesteca din cand in cand. Cand a dat intr-un clocot, se stinge focul imediat si se lasa sa se raceasca. Cand s-a racit si a ajuns la temperatura camerei, separa pulpa de lichidul in sine cu ajutorul unei strecuratori. Lichidul astfel filtrat se pune in sticle de sticla si se pastreaza la frigider. Pulpa se arunca.

Cum se consuma?

Intr-un pahar de apa calduta, se amesteca o lingura din mixtura de lamaie si usturoi. Este indicat a se consuma acest pahar de apa in fiecare zi, de preferinta dimineata, pe stomacul gol, cu cel putin 30 de minute inainte de a manca.

Bautura Inimii: Beneficiile puternice si vindecatoare ale Bauturii cu Usturoi si Lamaie

Acest tratament ieftin si sanatos ar trebui urmat o data pe an. Are un efect detoxifiant si de curatare, reintinerind organismul din interior. Unul din aspectele de baza pentru care este atat de apreciat in medicina populara este efectul sau in scaderea colesterolului, dar si in mentinerea sanatatii inimii si a tensiunii arteriale optime. Sunt multi care lauda acest tratament pentru rolul sau remarcabil in desfundarea arterelor infundate, chiar daca oamenii de stiinta resping partial ideea si o califica drept un mit.
In folclorul medical, circula povestea unei doamne care a renuntat la o operatie la inima deoarece urmand acest tratament depunerile de colesterol care ii infundau si blocau arterele au disparut... Foarte probabil ca e doar o legenda, insa mai mult ca sigur efectele benefice exceptionale ale tratamentului nu le putem nega. Atat lamaia, cat si usturoiul au un efect benefic asupra sanatatii inimii, contribuind la reducerea blocarii arterelor. Atat usturoiul, cat si lamaia sunt alimente puternice si sanatoase, iar combinatia dintre ele nu poate fi decat una pe masura.
Usturoiul este un antibiotic natural si poate actiona ca un medicament puternic. Stiintific vorbind, lamaia ajuta in limitarea aterosclerozei, in timp ce usturoiul faciliteaza metabolismul grasimilor. In Germania, usturoiul este si el folosit in tratarea aterosclerozei, iar studiile clinice arata ca poate scadea semnificativ colesterolul rau datorita continutului sau de alicina.
Totodata, usturoiul ajuta si in eliminarea bilei, de aceea este recomandat a fi asociat meselor grase. In plus, usturoiul previne astfel formarea pietrelor la fiere si este folosit in prevenirea infectiilor, a racelilor si a gripei. La randul sau, vitamina C prezenta in lamaie este esentiala pentru formarea colagenului si ajuta la intarirea peretilor arterelor. De asemenea, potasiul prezent in lamaie poate contribui la reglarea tensiunii arteriale, iar fibrele din lamaie pot reduce colesterolul. Lamaia este cunoscuta pentru efectul sau de intarire a sistemului imunitar.
Medicina populara recomanda bautura cu usturoi si lamaie ca fiind eficienta si in cazul vederii si al auzului slab, iar unii spun ca tratamentul este eficient si in cazul celor care vor sa piarda in greutate. Aceasta mixtura are un efect benefic si asupra parodontozei.
Evident, bautura cu lamaie si usturoi este un remediu al medicinii naturiste populare. Daca suferiti de o anumita boala, urmati un tratament medicamentos special sau aveti probleme cu stomacul, cel mai bine ar fi sa intrebati si medicul inainte de a incepe acest tratament naturist.
Retete Naturiste pe blog: www.intrainclubbio.blogspot.com




Ceea ce medicii nu va vor spune niciodata' despre sanatatea FICATULUI

"Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat" - experienta traita a unui tanar.
Sursa garbo.ro
Una dintre cele mai circulate meme din online-ul romanesc este povestea unui tanara care si-a vindecat ficatul printr-o metoda alternativa. Credem ca experienta lui merita fi cunoscuta, de aceea preluam aceasta poveste, incercand sa punem accentul mai degraba pe importanta ce o are ficatul, pentru buna desfasurare a activitatii organismului nostru.
Afland ca este bolnav, acest tanar (caruia nu i-am gasit numele, dar caruia ar trebuie sa ii multumim pentru faptul ca a impartasit o experienta cu noi, gandindu-se ca astfel ajuta alti oameni) a cautat metode alternative de vindecare – „cum sa scapi de pietere fara operatie?”, s-a intrebat el. Astfel a descoperit un tratament de detoxifiere a ficatului care elimina pietrele fara operatie, recomandat de catre cunoscutul terapeut roman Valeriu Popa (via un numar mai vechi al revistei Formula AS)
De asemenea a mai aflat despre functionarea ficatului si curatarea lui prin intermediul lui Andreas Moritz, autor american care a scris mai multe carti pe acesta tema - „Pe Youtube am dat de un interviu in engleza, cu un tip, un american, ce facuse o emisiune la TV acum vreo 15 ani. Ce mi-a placut la el, e ca parea serios si cu bun simt”. „Asa ca i-am cautat cartea, am citit-o si mi-am dat seama ca e aceeasi cura pe care o vazusem la noi in Romania, pe Formula As, numai ca tipul descoperise si o substanta care dilata canalele, astfel incat pietrele sa iasa cat mai usor, sarea amara – sulfat de magneziu. Au urmat saptamani de rascoliri interioare, calcule, documentari, planuri de operatii realizate de urgenta, in caz ca ceva mergea rau, etc. Am incercat sa discut si cu medicii, dar toti erau categorici – numai si numai operatie”.
Iata care a fost reactia acestui tanar, dupa ce, asumandu-si toate riscurile aratate de medici, a hotarit totusi sa urmeze metoda de curatare a ficatului indicata de Valeriu Popa si Andreas Moritz:
„Deci, va spuneam ca am doua pietre de 13 milimetri. Ei bine, spre surprinderea mea, tin sa va spun, ca am eliminat nu doua, nu trei, ci vreo 50 de pietre verzulii, cu dimensiunea intre 13 si 15 milimetri si alte cateva sute mai micute. Bineinteles ca mi-am facut ecograf a doua zi, sa vad daca nu a ramas vreuna blocata pe undeva. Totul era in ordine, numai ca ficatul se desumflase cu vreo 3 centimetri. De a doua zi, am inceput sa ma simt si mai bine, sa fiu mult mai vioi, sa gandesc mult mai clar, sa am mai multa energie. Deci, pe pielea mea, am testat si mi-am demonstrat, ca noi, de fapt avem ficatul infundat cu o gramada de pietre de colesterol si functionam cam la jumatate de capacitate tot timpul.

Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat, reteta Valeriu Popa

Chiar si daca numai 40% din ficat functioneaza normal, analizele pot iesi bune. Dar, apar tot felul de boli in organism

„Ficatul are rolul de a metaboliza lipidele in exces, de a elimina din organism diverse E-uri alimentare, multiple feluri de chimicale ascunse in semipreparate sau chiar in alimente proaspete. De asemenea metabolizeaza si alcoolul introdus in organism. Ficatul are control direct asupra cresterii si functionarii fiecarei celule din corpul uman.
Chiar si daca numai 40% din ficat functioneaza normal, analizele pot iesi bune. Dar, apar tot felul de boli in organism”.

Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat, reteta Valeriu Popa

Timp de 6 zile, se bea suc de mere, cate 1 litru pe zi. (Se bea inainte de mese sau la 2 ore dupa mese). In aceasta saptamana sa se evite mancaruri sau bauturi reci.
Pentru a se dilata canalele biliare trebuie sa se consume in specialmancare si bauturi caldute sau la temperatura camerei. Sa nu se consume nimic prajit si sa se evite, pe cat posibil, produsele de origine animala (Sa se tina post). Sa se evite pe cat posibil, orice medicamente in ZIUA a-6-a: Se mananca de post (Sa se evite orice fel de alimente de origine animala – carne, lapte, branza, unt si orice e prajit - sau va puteti simti rau in timpul eliminarii pietrelor). Dupa ORA 14:00 nu se mai mananca nimic. Doar se mai poate bea apa, in restul zilei. ORA 18:00 – Se bea 200 mililitri apa (aproximativ un pahar) in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu). Sarea amara e un purgativ si actiunea sa principala e sa dilate canalele biliare, pregatindu-le pentru eliminarea pietrelor. De asemenea, curata intestinul, astfel incat pietrele, atunci cand incearca sa iasa, nu se lovesc de mancare sau alte reziduuri si pot fi eliminate usor.
ORA 20:00 – Se bea al doilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 grame) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 21:30 – Daca nu ati avut scaun pana acum, e bine sa va duceti la toaleta sau optional puteti face o clisma cu apa calduta.
ORA 21:40 – Se pun 100 mililitri ulei de masline (aproximativ o jumatate de pahar) si se amesteca cu 100 mililitri suc de lamai (aproximativ jumatate de pahar). Sucul sa fie cat mai pur, fara pulpa. Ingredientele se pot amesteca intr-un borcan inchis (se clatina de 20 de ori). Se amesteca 2 astfel de portii. In mod ideal, aceste amestecuri se beau fix la ora 22:00 si ora 22:20. Dar, daca simititi nevoia sa va mai duceti la toaleta, puteti amana cu inca 10 minute.
ORA 21:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric, pana la prima coasta si cat mai in dreapta spre coloana) o mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop. Sa se evite contactul direct cu pielea. Mamaliga se face din 1 kilogram de malai.
ORA 22:00 – Se bea amestecul de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie. Acest amestec se bea in picioare. E bine sa fie baut tot odata, deoarece, imediat cum ajunge in stomac prima inghititura, incepe eliminarea pietrelor.
ASEZATI-VA CULCAT IN PAT IMEDIAT! E esential pentru eliminarea pietrelor. Pozitia trebuie sa fie culcat pe spate, cu o perna sub cap. Daca e o pozitie incomoda, se poate sta pe partea dreapta cu genunchii trasi spre piept. STATI COMPLET NEMISCAT, CEL PUTIN 20 MINUTE SI INCERCATI SA NU VORBITI!
Pietrele vor fi eliminate fara durere, deoarece se secreta multa bila (care este uleioasa), iar canalele biliare sunt tinute larg dilatate de magneziul din sarea amara si de caldura mamaligii ce are rol dilatator.
ORA 22:20 – Se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie. In cazul in care se doreste eliminarea mai multor pietre, optional se mai poate bea si al treilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie, la ora 22:40.
ORA 22:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric pana la prima coasta) a doua mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop. Sa se evite contactul direct cu pielea.
A DOUA ZI DIMINEATA: ORA 06:00 dimineata - Se bea al treilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu). ORA 08:00 dimineata-Se bea al patrulea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 10:00 dimineata – Se pot consuma fructe sau suc de fructe. ORA 11:00 dimineata – Se poate incepe sa se manancemancare de post.
Seara sau in urmatoarea zi se poate reveni la mancarea obisnuita. In urmatoarele doua zile este recomandat sa se efectueze o clisma, deoarece pietrele pot ramane in intestinul gros si sunt foarte toxice, putand crea o stare de rau. In caz ca mai sunt pietre, cura se poate relua o data pe luna. Dupa 6-12 cure, sunt eliminate toate.
ATENTIE!
Pentru ca totusi o revista care se respecta trebuie sa ia in calcul deontologia profesionala, punand in discutie si pozitia specialistului, am intrebat-o pe Iulia Alina Dibu, redactor sef Garbo.ro, specializata in nutritie si terapie prin dans, care este parerea ei cu privire la dieta de detoxifiere a ficatului ce face acum valva in Internetul romanesc:
Nu trebuie sa neglijam o metoda alternativa de tratament, daca aceasta a dat rezultate. Insa nici nu trebuie sa neglijam riscurile la care ne expunem intr-o asemenea situatie. Este foarte important ca in ziua in care cura s-a terminat, pacientul sa aiba deja programare la ecografie abdominala superioara, pentru a se asigura ca nu a ramas niciun calcul blocat in canalul coledoc.
Pentru a intelege mai bine, vom face o mica incursiune anatomica. Sucul biliar, dar si cel pancreatic, se varsa in duoden (prima parte a intestinului subtire) printr-un canal comun. Va puteti imagina un canal in forma literei “Y”, astfel incat la capetele superioare se afla vezica biliara si respectiv pancreasul, dar in partea inferioara canalul este comun atat pentru sucurile pancreatice, cat si pentru sucul biliar. Daca un calcul biliar a blocat partea inferioara a canalului, partea comuna, atunci nici sucurile pancreatice nu mai pot ajunge in duoden, ceea ce conduce la pancreatita acuta (o urgenta medicala). Daca se ajunge la medic in timp util, in decurs de cateva ore, exista sansa ca pancreatita sa fie tratata fara a interveni cirurgical.
Se intelege acum ca aceasta cura nu este indicata in cazul calculilor biliari mari, cu risc crescut de a ramane blocati in canalul coledoc”, atrage atentia Iulia Alina Dibu.




RETETA ELIMINARE PIATRA VEZICA BILIARA-Dr.Catalin Luca

1 zi
se bea suc de mere minim 2 litri pe zi
nu se mananca nimic altceva;
daca va e foame si simtiti ca se modifica glicemia mancati doar alimente lichide "supe"
2 zi
se bea suc de mere pana la ora 14;
dimineata se pun la macerat 1 lingura rostopasca + 1lingura pelin+1lingura turita mare+1lingura anghinare+1 lingura crusin la 1 litru apa plata;
se lasa pana la ora 16 cand se strecoara
la ora 16 se bea 1 cana macerat
la 18 a 2 cana macerat
la 20 a 3 cana macerat
la 22 se bea 300ml ulei de masline presat la rece cu zeama de la o lamaie apoi se sta 30min pe partea dreapta cu ceva cald pe zona ficatului
se verifica 1 si al 2lea scaun dupa ce s-a luat uleiul
3zi
se bea dimineata a 4 cana macerat

dupa a 5a zi imi spuneti cum a fost

Faceti mai intai reteta pentru eliminarea pietrei, apoi faceti un examen ECO pentru a va convinge ca s-a eliminat tot. Dupa aceea incepeti cura cu zeolit.
Daca aveti intrebari sunati-ne.



8 REMEDII NATURISTE RECOMANDATE DE DR. OZ

Sursa garbo.ro

Descopera remediile banale si miraculoase care se afla in bucataria fiecaruia dintre noi si pe care Dr.Oz le recomanda a fi folosite cu cea mai mare incredere. Aceste remedii naturiste au un mare potential vindecator si sunt eficiente in tratarea anumitor afectiuni cu care ne confruntam adesea:

Gheata si ulei essential de menta pentru calmarea durerilor de spate

Dr. Oz ne sfatuieste sa folosim uleiul de menta in combinatie cu gheata pentru tratarea durerilor de spate prin masaj. Pune la inghetat o mixture formata dintr-o cana cu apa in care ai turnat 2 picaturi din uleiul de menta. In momentul in care gheata s-a format, fa un masaj usor pe spate, direct pe piele, cu aceasta gheata.

Ulei de masline pentru un par stralucitor

Uleiul de masline este un alt ingredient pe care il regasim in bucataria oricui si care are proprietati excelente. Gratie acizilor grasi monosaturati pe care ii contine, Dr.Oz il recomanda ca remediu in regenerarea parului si a luciului sau matasos natural. Aplica ulei de masline pa par printr-un masaj usor si acopera-l cu o casca de dus timp de 10 minute, apoi indeparteaza-l apeland la un sampon bland si clateste bine.

Ulei de masline pentru prevenirea gingivitei

Uleiul de masline este de nepretuit si in prevenirea gingivitei, ne spune acelasi Dr.Oz. Asadar, ia putin ulei de masline, clateste gura cu el si inghite. Este un remediu pe care Dr.Oz il caracterizeaza drept eficient. Grasimile bune din uleiul de masline extravirgin si oxidantii pe care ii contine reduce depunerea placii bacteriene de pe dinti, contribuind astfel la prevenirea gingivitei si la evitarea aparitiei inflamatiilor din cavitatea bucala. In plus, antioxidantii din uleiul de masline distrug bacteria Helicobacter pylori, responsabila pentru infectarea mucoasei stomacului si pentru aparitia ulcerului.

Ulei de masline si usturoi in tratarea infectiilor la ureche

Uleiul de masline poate fi folosit si ca remediu pentru infectiile la ureche, iar Dr. Oz il recomanda in combinatie cu usturoiul. Incalzeste o lingura de ulei de masline si las-o sa se raceasca pana cand uleiul devine caldut. Neaparat testeaza-l mai inatai! In acest ulei caldut adauga o treime dintr-un catel de usturoi foarte, foarte marunt presat – strecoara-l prin tifon, este foarte important sa fie minuscul si sa se dizolve in ulei. Cu o pipeta, adauga cateva picaturi din aceasta mixtura in canalul urechii. Proprietatile antibacteriee ale usturoiului in combinatie cu cele ale uleiului de masline, ajuta la calmarea durerilor si la vindecarea infectiilor.

Lamaie pentru tratarea constipatiei

Lamaia este excelenta si in combaterea constipatiei. Taie o lamaie in bucati si mananca-le. ”Lamaia cruda este bogata in Vitamina C si in doze mari, Vitamina C poate cauza diaree” se arata pe site-ul www.doctoroz.com

Ceai de papadie impotriva balonarii

Ceaiul de papadie este un diuretic bland, iar Dr.Oz il recomanda in cazul balonarii, ca remediu pentru a scapa de retentia apei in organism. Ceaiul de papadie are un rol benefic si asupra bilei, stimuland-o astfel incat sa poata descompuna alimentele mai grase care pot contribui si ele la balonare. In cazul unui abdomen balonat, Dr.Oz recomanda o cana pe zi de ceai de papadie.

Ulei esential de menta impotriva migrenelor

In cazul migrenelor si a durerilor de cap, Dr.Oz vine cu un remediu naturist la indemana tuturor, si anume uleiul esential de menta. Freaca-ti tamplele cu cateva picaturi din acest ulei si lasa sa actioneze timp de 20 de minute. Uleiul esential de menta are proprietati antiinflamatorii, calmand in acelasi timp sistemul nervos.

Suc proaspat de varza pentru vindecarea ulcerului

Nu este o noutate, sucul proaspat de varza este si el excelent in vindecarea ulcerului. Dr.Oz il aduce si el in centrul atentiei, recomandanadu-ne sa stoarcem varza proaspata cu ajutorul storcatorului. Iar in cazul in care nu ne place gustul, il putem indulci adaugand putin suc de morcov. Conform unui studiu efectuat in 1950, multi dintre participanti au simtit imbunatatiri majore ale acestei afectiuni prin aceasat metoda.




Zece alimente minune ce ne ajută să ne ferim de boala ce afectează 1,5 milioane de români

Bibliografie  garbo.ro si www.cosmeticabio-zeolit.com

Diabetul este una dintre cele mai frecvente boli cronice netransmisibile ale secolului XXI din categoria bolilor endocrine, care afectează în prezent peste 346 de milioane de oameni din întreaga lume, potrivit ultimelor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Prin complicaţiile sale, diabetul este principala cauză a orbirii, a amputaţiilor şi a insuficienţei renale. Prevalenţa diabetului este în continuă creştere, iar OMS estimează că până în 2030 numărul deceselor cauzate de diabet se va dubla, anunţă Asociaţia Română de Educaţie în Diabet. Potrivit celor mai recente date oficiale emise de Federaţia Internaţională de Diabet (IDF), 1,5 milioane de români suferă de diabet zaharat.
Zece alimente minune - între care nucile, fasolea şi legumele cu frunze verzi - previn diabetul, scad riscul de infarct şi potolesc senzaţia de foame fără să îngraşe, conform site-ului zeenews.india.com.
Nucile şi alunele
Studii recente arată că includerea nucilor şi alunelor în dieta zilnică reduce riscul de diabet cu până la 21%. Un pumn de nuci, migdale şi caju pe zi face minuni, furnizând grăsimi sănătoase esenţiale şi potolind senzaţia de foame. În plus, cei care consumă alune şi nuci cu regularitate au un risc mai mic de boli cardiovasculare.
Fasolea
O porţie de fasole în fiecare zi îi ajută pe cei care au diabet de tip 2 să ţină sub control nivelurile de zaharuri din sânge şi reduce riscul de infarct. Fasolea este recomandată diabeticilor datorită indexului glicemic scăzut. Din cauza combinaţiei de carbohidraţi benefici, proteine slabe şi fibre solubile, fasolea reglează nivelurile de zahăr din sânge.
Fulgii de ovăz
Un mic dejun pe bază de fulgi de ovăz este benefic pentru diabetici, ţinând sub control nivelurile de zahăr din sânge. Un tip de fibră regăsită în ovăz, Beta-Glucan, face minuni pentru cei care suferă de diabet. Ovăzul este bun pentru inimă şi conţine fibre solubile ce încetinesc eliberarea glucozei în sânge, reglând astfel nivelul de zaharuri din organism.
Legume cu frunze verzi
O dietă bogată în legume cu frunze verzi reduce riscul de diabet de tip 2. Spanacul, napii, varza albă şi furajeră, broccoli, lăptucile - toate aceste legume sunt sărace în calorii şi carbohidraţi. Cel puţin o porţie şi jumătate de legume verzi pe zi reduce diabetul cu până la 14%.

Citricele
Conform celor mai recente studii, diabeticii suferă de carenţă de vitamina C, prin urmare citricele bogate în antioxidanţi sunt o idee excelentă pentru o gustare. Grepfrutul, portocalele, lămâile şi lămâile verzi au proprietăţi asemănătoare cu insulina, fiind benefice pentru cei care suferă de diabet de tip 2.
Albuşul
Ouăle sunt alimente perfecte pentru masa musculară deoarece conţin cele mai bune proteine. Albuşurile previn diabetul de tip 2, fiind bogate în proteine slabe şi sărace în carbohidraţi.
Iaurtul slab
Iaurtul ideal pentru diabetici este cel sărac în grăsimi şi zahăr. Aceştia pot savura iaurtul în care vor adăuga bucăţele de fructe şi îndulcitor artificial. De asemenea, iaurtul slab poate înlocui maioneza din sandvişuri.
Peştele
Cercetătorii afirmă că peştele sporeşte sensibilitatea la insulină din cauza conţinutului de acizi graşi omega 3. Sursă excelentă de proteine slabe, peştele reduce concentraţia de glucoză din sânge şi, astfel, riscul de diabet.
Somonul sălbatic
Somonul sălbatic, bogat în acizi graşi omega 3, contribuie la reducerea inflamaţiilor şi scade nivelurile de zahăr din sânge. Acizii omega 3 reduc de asemenea riscul bolilor cardiovasculare.
Ceaiul verde
Inflamaţiile cronice - cauzate de alimente bogate în grăsimi, de lipsa de mişcare şi de o dietă deficitară în fructe şi legume - creşte riscul de infarct şi scade capacitatea corpului de a absorbi zahărul din sânge. O soluţie simplă este consumul de ceai verde, bogat în flavonoizi ce combat inflamaţiile şi stimulează activitatea insulinei. O ceaşcă de ceai verde pe zi are efecte imediate.
Mentionam ca aceasta dieta trebuie completata cu produse naturiste eficiente in diabet. Unul dintre acestea este Daitab. Intrati la Produse apoi la Magazine Partenere sau link direct: http://www.cosmeticabio-zeolit.com/daitab-hipoglicemiant-vegetal/



Ceai pentru afecţiuni tiroidiene
Amigdalită, laringită, faringită

Acest ceai este un amestec din 18 plante dintre care enumerăm:
  • Drăgaica (Gallium mollugo)
  • Nalbă (Malva silvestris)
  • Urzică (Urtica dioica)
  • Tătăneasă (Synmphytum officinale)
  • Coada calului (Equisetum arvense)
  • Gălbenele (Calendula officinalis)
  • Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
  • Salvie (salvia officinalis)
  • Muguri de pin (Turiones pini)
  • Ciuboţica cucului ( Primula officinalis)
  • Trifoi roşu (Trifolium pratense)
  • Angelică (Angelica archangelica)
MOD DE PREPARARE: Se face o infuzie dintr-o lingură de plante şi 250 ml apă, când apa dă în clocot, se pun plantele, se opreşte din fiert, se acoperă şi se lasă la răcit 15-20 de minute.

MOD DE ADMINISTRARE: Se face gargară cu ceai, de două ori pe zi dimineaţa şi seara îna­inte de culcare (în cazuri mai grave şi în timpul zieli), urmată de înghiţirea lichidului. La fiecare cană de ceai folosit se va adăuga o lingură de Tinctură de drăgaică. Pentru reglarea secreţiilor glandei tiroide (hipo sau - hipersecreţie): este singurul ceai care îm­preună cu tinctura de drăgaică înmoaie până la dizolvare nodulul făcându-l să dispară.
Cura se va urma pe o perioadă de 2-6 luni în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii, astfel: o lună tratament şi două săptămâni pauză şi 1-5 luni tratament neîntrerupt (cereţi sfatul fitoterapeutului). Acest tratament se recomandă persoanelor cu dereglări de metabolism, favorizând, în caz că paci­entul mănâncă puţin şi se îngraşă, anabolismul (arderile), iar în cazul în care pacientul mănâncă mult şi nu se cunoaşte la greutate, catabolismul (depunerea).
De asemenea, se recomandă o cură de 30 de zile, persoanelor care suferă de amigdalită, laringită, faringită, având un puternic efect antiinflamator şi antiseptic. În caz că persoanele suferă şi de obezitate pe fond tiroidian se recomandă folosirea alternativ şi a ceaiului şi tincturii ce combat obezitatea.

Atenţie! pe timpul tratamentului se va evita consumul lichidelor fierbinţi sau foarte reci, amare sau arzătoare, acestea diminuând în mare parte efectul ceaiului.

Acest ceai nu are efecte secundare sau contraindicaţii.
 Sursa Fitoterapeut  Gruie M. Dorel
Pe langa acest ceai eu recomand in afectiunile enumerate, precum si in cancer pulmonar, dar si in alte forme de cancer, Noni Tropical. Acesta poate fi gasit la Produse, apoi la Magazine Partenere sau click direct: http://www.cosmeticabio-zeolit.com/noni-tropical-350-mg90-capsule-gelatinoase/





Cătina: miraculosul ginseng românesc

Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie, antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar, cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.
Scurtă carte de vizită

Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei redutabili, cătina are şi o denumire ştiinţifică pe măsura calităţilor sale. Genul Hippophae, cum l-au numit botaniştii, derivă din termenii greceşti de hippos-cal şi phao-eu omor. Denumirea se referă la utilizarea fructelor de cătină în antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali la cai.
Alţi faimoşi autori antici precum Dioscorid şi Theophrast recomandau hrănirea cailor de curse cu cătină pentru sporirea masei musculare şi a luciului părului.
Din punct de vedere taxonomic, cătina face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae, specia Hippophae rhamnoides.
Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite.
Atinge în medie înălţimea de 1,5 - 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
Planta creşte în flora spontană a Eurasiei, cu optimul de adaptare ecologică şi centrul distribuţiei în Asia Centrală, unde se întâlneşte mai ales în zonele montane. Dacă în Asia ocupă un areal imens, partea din Europa unde este răspândită contă într-o prelungire minusculă.
La noi în ţară este răspândită îndeosebi în regiunea deluroasă a Munteniei şi Moldovei, fiind mai rară în stepele litorale ale Mării Negre. Cea mai largă răspândire a cătinei a fost observată în zona bazinului râului Buzău, unde creşte din abundenţă atât de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii care urcă la mari înălţimi. Este o plantă căreia-i priesc terenurile sălbatice, cu vegetatie diversă şi însorite.
Conform cercetărilor efectuate de specialişti de prestigiu precum Ing. Ştefan Manea, prof. univ. dr. chim. Ion Brad, dr. Luminiţa Brad şi Ing. Florica Radu, cătina care creşte în ţara noastră are un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din întreaga lume. Planta a fost studiată şi ameliorată în Staţiunea Horticolă "Mărăcineni", unde s-au obţinut varietăţi cu ţepi reduşi. Trebuie menţionat că nicăieri în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu  conţin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi şi aminoacizi la nivelul cătinei care creşte în România, mai ales în zona subcarpatică.
Cătina prin istorie
 Primele popoare care au descoperit valenţele terapeutice ale cătinei au fost tracii, hinduşii, grecii, chinezii, mongolii, celţii şi slavii. Prima documentare scrisă apare în secolul VII după Hristos în tratatul clasic de medicină tibetană "Rgyud Bzi" care recomanda în mod explicit consumul de fructe de cătină pentru şerpaşi sau cei care călătoreau la mari înălţimi.
Cele patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în decursul dinastiei Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină pentru tratamentul bolilor de piele şi afecţiunilor tubului digestiv. În Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită "Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor revigorante, foarte apreciate în condiţiile climei aspre de acolo.
Virtuţile plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor sovietici, deoarece pe lângă celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează organismul uman de radiaţiile cosmice. Potenţialul cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în S.U.A., Canada, Germania, Rusia, China şi Ucraina. Există la nivel mondial numeroase institute de cercetare care studiază şi în prezent tainele acestui adevărat miracol al Naturii.
Cu toate că se foloseşte din cele mai vechi timpuri, cătina este prelucrată industrial doar în decursul ultimelor decenii, iar în ultimii ani a devenit speranţă pentru suferinzii multor afecţiuni grave.
În România, de peste 30 ani se fac cercetări sistematice asupra cătinei de către Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic şi Institutul de Cercetări Alimentare. Cercetările urmăresc valorificare componentelor chimic din plantă. Produsul cel mai valoros este aşa numitul ulei de cătină.
Ce conţine ?

Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
Conţine şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.
Cum ne ajută cătina ?
Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri. Merită amintit un caz relatat de ing. Ştefan Manea, referitor la un accident de muncă grav petrecut în anul 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu.
Accidentul respectiv s-a soldat cu şase victime, cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe suprafeţe de peste 50% din piele. Trei dintre bolnavi au fost diagnosticaţi fără şanse de supravieţuire şi au rămas internaţi la Sitalul Judeţean Giurgiu în aşteptarea fatidicului deznodământ.
Ing. Ştefan Manea apelează urgent la profesorul universitar Ioan Brad, unul dintre cei mai mari experţi în cătină la nivel mondial. Acesta este adus de urgenţă cu elicopterul de la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, unde pe atunci era profesor. Ioan Brad a venit cu ulei de cătină cu care le-a uns şi pansat rănile celor trei muribunzi. Rezultatul a fost de-a dreptul miraculos. Cei trei ingineri nu au intrat în blocaj renal în faza următoare, iar arsurile s-au vindecat. Cei trei au scăpat de la moarte şi trăiesc sănătoşi şi în prezent.
Uleiul de cătină este folosit şi în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, diareei, urticariei şi stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecţiunilor circulatorii şi hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei şi chiar stresului. Utilizările cătinei în geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetările recente o recomandă şi în oncologie. Cercetări efectuate în Marea Britanie au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori.
De asemenea, este eficientă şi în tratarea hipertensiunii arteriale, afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare. Este folosită cu succes şi în tratamentul psoriazisului, în prevenirea cancerului şi ca imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar, antibacteriană, inhibitoare a poftei de mâncare în cazurile de obezitate., reglatoare a lipoproteinei si aneemiei, tratamentul leucemiilor şi limfoamelor, afecţiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamaţii digestive, constipaţie, afecţiuni ale aparatului urinar şi al celui genital, afecţiuni hematologice, afecţiuni virale, afecţiuni ale sistemului nervos şi psihice.
În plus, în cătina albă se găsesc o seamă de substanţe cu efect hormonal prin ele însăşi, sau substanţe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni.
În uleiul de cătină este probabilă existenţa prostaglandinelor (acestea sunt considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activităţii hormonale care stimulează musculatura netedă), dar mai precis se găsesc acizi graşi nesaturaţi cu două sau trei duble legături care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O altă susbstanţă cu efect hormonal cre se găseşte în cantităţi mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul - aminoacid esenţial care se găseşte în cantităţi mari îndeosebi în fructele uscate şi pulverizate de cătină.
Cu aceste calităţi şi proprietăţi extraordinare, dintre care multe aşteaptă să fie descoperite de lumea ştiinţifică, cătina care creşte în România se remarcă încă o dată ca una dintre cele mai valoroase plante cu uz medicinal şi alimentar din întreaga lume. Iar noi românii putem oricând să apelăm la secretele acestei adevărate comori a botanicii naţionale.
Sursa garbo.ro

Bibliografie:

Cătina şi uleiul de cătină - Ing. Ştefan Manea

Cătina albă-O farmacie într-o plantă - Prof. univ. dr. chim. Ion Brad, Dr. Luminiţa Brad, Ing. Florica Radu





CEAIUL VERDE-ANTIOXIDANT, ANTITUMORAL

Sursa sanatate.bzi.ro
Este dovedit – ceaiul verde în special susţine o sănătate înfloritoare. Aproape fiecare sistem din organism este influenţat în mod benefic de această miraculoasă plantă.

Orice fel de ceai conţine cel puţin caţiva polifenoli, dar procesarea minimă prin care trece ceaiul verde garantează faptul că aproape toţi polifenolii săi sunt păstraţi în produsul final în forma lor cea mai reactivă, iar rezultatul este că ceaiul verde are un extraordinar potenţial antioxidant.
Specialiştii din cadrul Rutgers University au comparat recent capacitatea de a lupta împotriva radicalilor liberi a 12 tipuri diferite de ceai, inclusiv cateva varietăţi de ceai verde, oolong şi negru. Rezultatele au fost în concordanţă cu cele ale altor studii: s-a constatat că ceaiul verde conţinea cele mai mari cantităţi de polifenoli – în special EGCG. Ceaiul oolong se afla undeva la mijloc, iar ceaiul negru (ca rezultat al procesului său de autooxidare) avea cel mai mic nivel de polifenoli.

Studiile privind efectele consumului de ceai asupra oamenilor confirmă dovezile de laborator că ceaiul verde este cel mai eficient în curăţirea de radicali liberi. Intr-unul dintre studii, 5 adulţi au băut fiecare aproximativ 2 ceşti de ceai verde, în timp ce alţi 5 adulţi au băut aceeaşi cantitate de ceai negru. Eficacitatea antioxidantului din sangele lor a fost măsurată înainte de consumarea ceaiului, apoi la 30, la 50 şi la 80 de minute după ingerare.
Atat ceaiul verde, cat şi cel negru au îmbunătăţit capacitatea antioxidantă a sangelui, deşi ceaiul verde a fost de 6 ori mai puternic decat cel negru în această privinţă. Creşterea funcţiei antioxidante a atins punctul maxim în numai 30 de minute la cei care au băut ceai verde şi în 50 de minute la cei care au băut ceai negru. Rapiditatea efectului ceaiului asupra funcţiei antioxidante a sangelui sugerează că polifenolii din ceai sunt absorbiţi în partea superioară a tractului digestiv.

Aproape toate beneficiile ceaiului verde pentru sănătate se bazează pe funcţia antioxidantă a extractului de ceai verde. Polifenolii previn bolile cardiovasculare protejand colesterolul LDL de modificările care favorizează apariţia bolilor de inimă, reduc riscul de cancer prin neutralizarea radicalilor liberi înainte de a putea avea loc mutaţii genetice şi protejează sănătatea în multe alte feluri.
O atenţie sporită trebuie întreptată către ficat. Acest organ fabrică aminoacizii şi colesterolul, elimină deşeurile din sange, detoxifică organismul de alcool şi de alte toxine şi descompune multe medicamente, susţine dr. Lester A. Mitscher în "Cartea ceaiului verde. <> confirmat ştiinţific". Fiecare respiraţie, fiecare pahar cu apă pe care îl bem şi fiecare îmbucătură pe care o mancăm sunt potenţiale surse de toxine.

Reducerea expunerii la toxine este principalul mod de a proteja organismul, dar de multe ori toxinele nu pot fi, pur şi simplu, evitate; ele se află în poluarea aerului, în fumul de tutun, în reziduurile pesticidelor şi în unele arome şi coloranţi artificiali. Ficatul poate fi afectat extrem de rău de toxine, deoarece datoria lui este să cureţe sangele de substanţele otrăvitoare înainte ca acestea să aibă şansa să ajungă în alte părţi ale organismului. Polifenolii din ceai susţin sistemul de enzime detoxifiante al ficatului care elinină radicalii liberi şi toxinele din organism.
Avem in portofoliu ceai verde, extras concentrat Polifenoli+60% Catehine(EGCg). O capsula este echivalentul a 10 cani de ceai/zi. Reduce tensiunea arteriala, reduce zaharul din sange, lupta contra cancerului, intareste sistemul imunitar, hipocolesterolemiant, ajuta in cura de slabire. Intrati la Produse, apoi la Magazine Partenere, click la Magazin Naturist-Mineralul Zeolit sau link direct: http://www.biostem-zeolit.ro/ceai-verde.html


Ceaiul Verde si Functia Cognitiva
Efectele ceaiului verde au fost întotdeauna apreciate, fapt constatat prin multele articole dedicate acestui miraculos leac tradiţional. Dar dacă până acum, erau cunoscute efectele benefice asupra sănătăţii fizice, un studiu recent plasează ceaiul verde în lista produselor care ne fac mai inteligenţi.
Oamenii de ştiinţă susţin că ceaiul verde îmbunătăţeşte mai multe funcţii cognitive, cu precădere memoria noastră de lucru. Noile cercetări merg chiar mai departe, sugerând că acesta poate trata demenţa şi alte tulburări psihiatrice.
Cercetători ai Universităţii din Basel au constatat că extractul de ceai verde creşte eficienţa conectivităţii intracerebrale, subiecţii studiaţi prezentând o memorie de lucru net superioară după consumul acestuia. Acest efect înregistrat asupra mecanismelor neuronale nu erau cunoscute până acum, în ciuda marii popularităţi a produsului.
Voluntarii supuşi testului au consumat un singur pahar de ceai înainte de a fi supuşi rezolvării unei sarcini. Prin monitorizarea activităţii cerebrale prin RMN, s-a constatat o conectivitate spontană între lobul parietal şi cortexul frontal al creierului.
"Descoperirea noastră sugerează că ceaiul verde ar putea creşte plasticitatea sinaptică pe termen scurt a creierului", a declarat profesorul elveţian Borgwardt, coautor al studiului.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Psychopharmacology.
Sursa www.privireinviitor.ro

 

2 comentarii :

  1. Dumnezeu să binecuvânteze Doctorul Arthur moon, pentru a mă ajuta vindecarea mea diabet zaharat de tip 2. Fraților, am suferit de diabet pentru o perioadă lungă de timp, am încercat atât de multe căi de atac, dar cunoscut pare să funcționeze. Dar, am avut contact cu un medic pe bază de plante, care l-am văzut atât de mulți oameni care să ateste cu privire la modul în care au fost toate vindecat de boala lor variate și de viruși de acest medic. Așa că i-am explicat întreaga mea problemă cu el, și a promis să mă vindece. Așa că i-am dat toate beneficiile de îndoială, și iată că el a pregătit amestecul pe bază de plante, și trimite-l la mine în țara mea. Astăzi, sunt mândru să spun că sunt diabetul liber, iar nivelul meu de zahăr a fost restaurat la normal. Deci, în cazul în care sunteți acolo care suferă de diabet și alte boli sau virus, vreau să vă spun să contactați rapid: Arthur moon, pentru cura ta. e-mail lui este arthurmoon01@gmail.com sau la noi sau WhatsApp ne pot suna pe acest telefon mobil: 2348132502878

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu să binecuvânteze Doctorul Arthur moon, pentru a mă ajuta vindecarea mea diabet zaharat de tip 2. Fraților, am suferit de diabet pentru o perioadă lungă de timp, am încercat atât de multe căi de atac, dar cunoscut pare să funcționeze. Dar, am avut contact cu un medic pe bază de plante, care l-am văzut atât de mulți oameni care să ateste cu privire la modul în care au fost toate vindecat de boala lor variate și de viruși de acest medic. Așa că i-am explicat întreaga mea problemă cu el, și a promis să mă vindece. Așa că i-am dat toate beneficiile de îndoială, și iată că el a pregătit amestecul pe bază de plante, și trimite-l la mine în țara mea. Astăzi, sunt mândru să spun că sunt diabetul liber, iar nivelul meu de zahăr a fost restaurat la normal. Deci, în cazul în care sunteți acolo care suferă de diabet și alte boli sau virus, vreau să vă spun să contactați rapid: Arthur moon, pentru cura ta. e-mail lui este arthurmoon01@gmail.com sau la noi sau WhatsApp ne pot suna pe acest telefon mobil: 2348132502878

    RăspundețiȘtergere